Fiecare dintre noi a supravieţuit cum a putut acestei educații, însă
rănile sunt adânci şi, dacă nu suntem atenţi, le transmintem mai departe
copiilor noștri.
La ce mă refer când spun răni şi de ce este periculos acest tip de
disciplină pentru copii? Ei bine, „ești cuminte?” este o întrebare care
te bagă în ceaţă. Am stat de vorbă cu câţiva părinţi şi bunici şi i-am
întrebat ce vor să spună atunci când întreabă acest lucru. Răspunsul lor
a fost: „Să nu facă rău.” Aşadar, întrebarea mea ulterioară este „Dar
copilul dumneavoastră e rău sau a făcut vreun rău?”
Dacă urmărim firul logic al acestui tip de raţionament, ajungem să ne
dăm seama că ne focusam mai degrabă pe ce este rău şi ameninţător decât
pe ce credem noi că este bun. Dar ce înseamnă să fii bun? Aici ar fi o
discuţie lungă despre ce credem fiecare că este bun pentru copilul
nostru. Pe scurt, putem spune că fiecare dintre noi vrem să avem un
copil respectuos, liniştit, plin de compasiune şi aşa mai departe. Sunt
perfect de acord că aceste trasături sunt minunate, dar, ca să fie
şi naturale, ele trebuie să fie integrate, adică să fie sincere. În caz
contrar, toate aceste trăsături la care tânjim cu toții se întorc
împotriva copiilor.
De ce? Pentru că sunt impuse, iar copilul nu învaţă din experienţă aceste abilităţi. Educatia lui fii cuminte
încearcă să bage cu forţa pe gâtul copiilor multe astfel de trăsături
sociale. Dacă am fost crescuți altfel, să nu ne mirăm că, odată ajunşi
adulţi, între ceea ce spunem şi ceea ce facem va exista o mare
incongruenţă.
Şi, ca să mă credeţi pe cuvânt, am să vă prezint pe scurt câteva
dintre ideile lui Al. Siebert, formulate într-o carte mai putin
cunoscută publicului din România, publicată în 2010: The Survivor Personality – Why Some People Are Stronger, Smarter, and More Skillful at Handling Life’s Difficulties… and How You Can Be, Too
Copilul cuminte rezistă greu provocărilor
Al Siebert a lucrat anii de-a rândul în consilirea celor care au
îndurat traume puternice, dar care au supravieţuit. El a şi înfiinţat în
SUA un Centru de Rezilienţă. Ce înseamnă rezilienţă? Pe scurt,
capacitatea omului de a face faţă evenimentelor stresante şi de a reuşi
să se adapteze în condiţii ostile. Dacă veti deschide această carte,
veţi vedea că a dedicat un întreg capitol acestui subiect, intitulat: Handicapul copilului cuminte. Ce legatură are reziliența cu cuminţenia pământului? Observaţiile
lui clinice l-au determinat să spună că dorinţa părinţilor de a avea un
copil care să fie plăcut şi cuminte poate duce, de multe ori, la
formarea unui adult care este incapabil să facă faţă provocărilor
vieţii. Mai mult decât atât, precizează autorul, acest copil va deveni
la maturitate pentru ceilalţi o povară şi va avea dificultăți să se
integreze ca adult.
Mesajele toxice ale adultului cuminte
Ce-i face pe parinti să fie atât de fideli educaţiei lui fii cuminte?
În primul rând, propria lor educaţie. Câţi dintre noi nu am crescut în
aceasta atmosferă? Ţin minte şi acum imaginea mamei mele rusinate când
eu făceam ceva ce nu se încadra în limitele exigente ale bunului simţ,
cum ar fi să nu salut pe cineva.
În al doilea rând, protecţia exagerată şi teama de ceea unii numesc
emoţii negative. Şi aici mă refer la furie, de cele mai multe ori,
această protecție manifestându-se prin mesaje de tipul: Nu răspunde,
Fii Politicos, Fii bun, Nu te plânge, Nu fi furios, Nu lovi, Nu lupta,
Nu fi egoist, Spune adevărul, Nu te mai plânge, Zâmbeşte, Nu plânge, Nu
pune întrebări. Vi se par cunoscute? Le-ați auzit și voi și simtiţi
din nou revolta care o stârneau în voi la vremea aceea? Daca da,
înseamnă că veţi continua sa citiţi acest articol.
Copilul ia decizia să simtă, să gândească și să se comporte așa cum îi spune părintele
După cum observați, majoritatea mesajelor de mai sus interzic un
comportament și obliga un altul opus. Copilul ia decizia să simtă, să
gândească și să se comporte așa cum îi spune părintele. (De multe ori
acesta ii arată fix opusul, ceea ce este extrem de confuz. De pildă,
țipă la copil ca să nu mai țipe!). Și, ca să fie și mai convingător
mesajul, părintele îi arată celui mic cum este un copil rău: este
agitat, murdar, egoist, agresiv, nu îşi ascultă părinții. Și pentru că
fiecare copil are nevoie de un adult ca să supraviețuiască, acesta va
încerca să fie bun și va depune tot efortul ca să nu fie rău. Autorul
atrage atenția că o asemenea educație îl handicapează pe copil pentru că
îl face prizioner doar unui anumit tip de pattern emoțional și
comportamental. Iar când va veni momentul să acționeze pentru a-și salva
viața, de pildă, va fi extrem de neputincios. Ceea ce mi se pare însă
cu adevarat dureros este că un astfel de mesaj îl rupe psihic pe copil
în două: o parte din sine bună și una rea, între care se instalează un
conflict intrapsihic. Din fericire, mulți copii se eliberează de acest
jug pentru că viața îi obligă să iasă din această zonă de confort și să
și folosească și partea considerata rea. Cei care nu ies de aici riscă să ajungă niște adulți adaptați, dar plini de furie.
Cum recunoști un astfel de adult?
Trăsăturile copilului cuminte
Al. Siebert a identificat câteva trăsături ale copilului-adult
cuminte pe care am să vi le prezint în continuare. În primul rând,
aceștia nu sunt în contact cu emoțiile lor. Te vorbesc pe la spate, iar
când îi confrunți și le citești furia pe chip, se prefac că totul e ok.
Dacă admit că sunt supărați, o fac din poziția de victimă și te
învinuiesc pentru că-i faci să se simtă așa.
În al doilea rând, se amăgesc pe sine. Cred că sunt salvatorii
perfecți și știu ce este mai bine pentru tine. Așadar, există o
amenințare ascunsă în spatele acțiunile lor filantropice. Ferească
Dumnezeu să nu faci ce îți spun ei că este bine! Iar dacă nu cedezi,
ești Rău. Iar când ești rău, meriți să fii pedepsit.
În al treilea rând, spune Siebert, aceste persoane evită empatia. La
capătul compasiunii lor stau acuzele. Vor evita să vorbească cu tine un
eveniment neplăcut. Se vor judeca pe ei înșiși după intențiile lor, nu
după modul în care comportamentele lor îi afectează pe ceilalți.
În al patrulea rând, stăpânesc arta de a fi fragili emoționali. Se
vor supăra indiferent de cât de mult te străduiești să-i asculți și să
fii alături de ei. În al cincilea rând, copilul-adult cuminte nu știe să
facă diferența dintre o critică constructivă și una distructivă. Nu vor
putea primi un feedback neplăcut. Credința lor este că nu poți să le
faci una ca asta dacă ai fi bun cu adevarat.
Care este consecința? Copilul-adult cuminte învață foarte puțin din
experiență. Astfel, sublinează Siebert, adultul rămâne la un nivel
emoțional infantil. Nu se maturizează, ci rămâne blocat. De asemenea, un
astfel de adult se va simți neiubit și deloc apreciat. Chiar dacă îi
oferi iubire și atenție, el nu o va putea primi și va rămâne captiv
credințelor de genul: După tot ce am făcut pentru tine… sau O să le pară rău dupe ce eu nu o să mai fiu… Totodată,
acești adulți se fac pe ei înșiși martiri. Te vor învinui, după care te
vor ierta pentru ce le-ai făcut. Emoțional, se vor simți superiori ție.
Dacă vreti să vă faceți un bine, nu-i confruntați. Nu suportă. Copii
fiind, ei nu au putut învăța din experiență să se observe si să ia alte
decizii în ceea ce privește modul în care gândesc, simt și se comportă.
Din acest motiv, concluzionează, Al. Siebert, copilul-adult cuminte
este opusul supraviețuitorului. Îi lipsește onestitatea emoțională și
conștiința de sine. Nu poate învăța din experiența și rămâne blocat
într-un pattern comportamental distructiv.
Este oare ce ne dorim de la copiii noștri? Ar fi trist daca da. Sper
că suntem mulți părinți care ne dorim altă viață pentru copiii noștri și
le dăruim posibilitatea de a avea bucuria de a fi deschiși și
disponibili acum și aici. Asta înseamna deseori și a întâmpina și
momente dificile cărora le pot face față, înseamnă să se cunoască și să
experimenteze.
Curaj!
Despre cumințenie și despre efectele ei am scris și aici: Copilul meu nu e cuminte…