Russi Taylor, o actriţă care timp de peste trei decenii a dat voce desene animate Minnie Mouse, a murit vineri la vârsta de 75 de ani, a anunţat sâmbătă preşedintele companiei Walt Disney Co., Bob Iger, potrivit agenţiei de ştiri The Associated Press.
Actriţa a decedat la Glendale, California, din cauze neprecizate, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Disney.
Statement from Disney Chairman and CEO Bob Iger on the passing of Disney Legend Russi Taylor: pic.twitter.com/4TpSVkT8BE
— Walt Disney Company (@WaltDisneyCo) 27 iulie 2019
Taylor a fost căsătorită cu actorul Wayne Allwine, care din 1991 şi până la moartea sa, în 2009, a reprezentat vocea personajului Mickey Mouse.
Thank you, Russi Taylor, for embodying the spirit of Minnie Mouse and giving the iconic character her voice for more than 30 years. https://t.co/vJiOVQz2DY pic.twitter.com/yccWuimodM
— Disney Animation (@DisneyAnimation) 27 iulie 2019
Născută la Cambridge, Massachusetts, Taylor a devenit vocea oficială a personajului Minnie Mouse în anul 1986, fiind selectată dintre peste 200 de candidaţi care au participat la audiţii.
„Minnie Mouse şi-a pierdut vocea cu trecerea în nefiinţă a lui Russi Taylor,” a transmis Iger. „Pentru peste 30 de ani, Minnie şi Russi au lucrat împreună pentru a distra milioane de oameni din întreaga lume – un parteneriat în urma căruia Minnie a devenit un simbol global şi Russi o Legendă Disney”, a completat preşedintele companiei Walt Disney Co.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.