Artistul Ştefan Bănică Jr. a scris un mesaj impresionant la vederea unei fotografii în care apare alături de Alexandra Măceşanu, tânăra ucisă la Caracal: ”mi s-a strâns inima cât un purice”


Imaginea articolului Ştefan Bănică Jr., mesaj sfâşietor la vederea unei fotografii în care e alături de Alexandra, fata ucisă la Caracal | FOTO

Mesaj sfâşietor: Ştefan Bănică Jr., impresionat de fotografia în care e alături de Alexandra, fata ucisă la Caracal

Ştefan Bănică Jr. a descoperit o imagine surprinsă în urmă cu trei ani la Alba Iulia, în care spune că este alături de tânăra Alexandra Măceşanu, adolescenta ucisă la Caracal. Imaginea l-a făcut să se declare profund tulburat şi s-a declarat ”revoltat, ca majoritatea dintre voi” cu un ”sentiment profund de indignare”.

”Am făcut multe poze la viaţa mea, dar, când am văzut această fotografie, cu această copilă, Alexandra Măceşanu, de care nu ştiam, poză făcută, se pare, acum 3 ani la Alba Iulia, mi s-a strâns inima cât un purice. Ce s-a întâmplat la Caracal e o tragedie de proporţii. Sunt revoltat, ca majoritatea dintre voi, am un sentiment profund de indignare cu neputinţă şi amărăciune că trăiesc într-o ţară în care ura, hoţia, prostia, corupţia nu mai au nici o limită. Oare câte cazuri «Alexandra», «Luiza», «Colectiv» vor mai fi, ca să ne trezim şi să schimbăm ceva real?!”, a notat Bănică.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here