Producţia belgiană ”The Best of Dorien B.”, în regia lui Anke Blondé, a câştigat sâmbătă Trofeul Anonimul 2019 şi premiul în valoare de 3.000 de Euro acordate prin votul publicului Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, arată un comunicat remi MEDIAFAX.


Imaginea articolului Un film belgian a câştigat Trofeul Anonimul 2019. Lista completă a câştigătorilor ediţiei 16

Un film belgian a câştigat Trofeul Anonimul 2019. Lista completă a câştigătorilor ediţiei 16

Directorul festivalului, Miruna Berescu, i-a înmânat trofeul actriţei Kim Snauwaert, protagonista filmului belgian, prezentă la Gala de Închidere, de la la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, în valoare de 1.000 de Euro, oferit de Dacin-Sara, a fost acordat filmului „Trofeul Tinereţii”, în regia lui Răzvan Oprescu), în timp ce Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, în valoare de 1.000 de Euro a mers către producţia spaniolă „Piggy”, regizat de Carlota Pereda. „La Bête”, filmul semnat de Filippo Meneghetti, este scurtmetrajul căruia anul acesta Fundaţia Anonimul i-a acordat Premiul Ovidiu Bose Paştină, în valoare de 1.000 de Euro.

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care a avut loc în perioada 5 – 11 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, a reunit în selecţia competiţiei de lungmetraj, realizată de Ludmila Cvikova, şase titluri din Israel, Belgia, Suedia, Bulgaria, Iran şi România. Selecţia competiţiei de scurtmetraj, realizată de Ionuţ Mareş, a fost compusă din 24 de filme, româneşti şi străine, alese din peste 600 de producţii.

Timp de şase zile, publicul Anonimul a văzut 44 de filme, şapte dintre ele facând parte din retrospectiva dedicată regizorului ucrainean Sergei Loznitsa, invitatul special al acestei ediţii, ce a primit Trofeul Anonimul pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. De asemenea, în programul festivalului s-au regăsit şi proiecţii speciale ale unor filme româneşti ce urmează să intre în circuitul cinematografic în această toamnă, cum sunt „La Gomera”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, şi „Arest”, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Andrei Cohn.

Retrospectiva Anonimul va avea loc în perioada 12-14 septembrie la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here