Jessi Combs, pilot profesionist şi vedetă TV, cunoscută pentru emisiuni precum „Myth Busters” şi „Overhaulin”, a murit la vârsta de 36 de ani, în timp ce încerca să stabilească un nou record de viteză mondial, în deşertul Alvord din statul american Oregon, potrivit The New York Times.
O cunoscută vedetă TV a murit la doar 36 de ani, în timp ce încerca să stabilească un record de viteză
Jessi Combs a murit în timp ce încerca să stabilească un nou record de viteză mondial pe uscat. Accidentul a avut loc marţi, în jurul orei locale 16.00, pe locul unui fost lac din Deşertul Alvord, iar Combs a murit pe loc.
O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili cauzele accidentului.
Jessi Combs a decedat la 800 de kilometri la oră
Jessi a reuşit să atingă la volan viteza de 800 de kilometri la oră, dar a pierdut controlul vehiculului în deşertul Alvord din Oregon, SUA.
Viteza a fost una dintre pasiunile lui Jessi Combs, femeia care a intrat în istorie datorită recordului pe care-l deţinea. În trecut, pilotul a reuşit să atingă viteza de 777 de kilometri la oră, iar marţi a încercat să-şi doboare propriul record.
Astfel, s-a urcat din nou într-un vehicul pregătit special şi a reuşit să atingă viteza de 800 de kilometri la oră, dar nu a supravieţuit. Medicii ajunşi la locul accidentului au încercat în zadar să-i salveze viaţa.
Familia lui Jessi Combs a oferit un comunicat de presă prin care a confirmat decesul: „Visul lui Jessi a fost să devină cea mai rapidă femeie din lume, vis pe care l-a urmărit din 2012”, au transmis apropiaţii.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.