Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) va investi 363,3 milioane de euro pentru construcţia unui pod peste Dunăre, în oraşul Brăila din sud-estul României, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit AGERPRES.

Proiectul prevede de asemenea construcţia de drumuri de conexiune pentru a îmbunătăţi legăturile de transport între Marea Neagră şi nord-estul României.

„Acest proiect finanÅ£at de UE va îmbunătăţi în mod clar calitatea vieÅ£ii în regiune, graÅ£ie unor deplasări rutiere mai scurte şi mai sigure. Prin facilitarea legăturilor cu Republica Moldova şi Ucraina, acest proiect de coeziune va contribui de asemenea la intensificarea relaÅ£iilor dintre UE şi ţările vecine”, a declarat comisarul european pentru vecinătate şi negocieri privind extinderea, Johannes Hahn.

Citeşte şi: Luna iulie a adus mai mulţi turişti în România faţă de aceeaşi lună din 2018

Proiectul face parte din reÅ£eaua transeuropeană de transport şi va îmbunătăţi legăturile între nordul României, oraşul Tulcea, Delta Dunării şi portul ConstanÅ£a din sudul ţării. În prezent, legătura dintre cele două zone nu se poate face decât pe la podul Giurgeni – Vadu Oii (88 kilometri sud de Brăila) sau cu feribotul de la Brăila şi GalaÅ£i. În mod frecvent, traversarea Dunării cu feribotul este oprită în timpul iernii şi primăverii din cauza gheÅ£ii, a ceÅ£ii sau a furtunilor.

Noul pod va oferi o alternativă mai rapidă, durata unei călătorii fiind redusă cu aproximativ 50 de minute. Proiectul ar urma să se finalizeze până la sfârşitul anului 2023.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că prin Programul OperaÅ£ional Infrastructura Mare (POIM) au fost alocate fonduri europene pentru podul de la Brăila – Tulcea şi pentru reÅ£eaua de ape uzate Cluj – Sălaj. InformaÅ£ia a fost confirmată sâmbătă şi de ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here