Parinti la scoala. pixabay.com
Din nemaiminunățiile începutului de an școlar: ședințele cu părinții. Mai precis, primele ședințe cu părinții. Întâlnirile astea nu încetează să mă uimească, frate! Trec prin ele an de an, de ceva vreme și au același tipar: Toată lumea vorbește peste toată lumea, nimeni nu lasă amărâtele alea de cadre didactice să treacă de “Bine ați venit! Ne-am adunat că să…”
Veșnicele non-probleme… jumătate de ședință se discută cu ce se
îmbracă copiii, de parcă, dacă s-ar concluziona asta majoritar, s-ar
termina foametea mondială, s-ar dizolva plasticul în apă și s-ar găsi un
leac pentru cancer. Oamenii ăștia chiar or crede că, dacă le vine
copilul îmbrăcat în verde (sau altă culoare diavolească) la școală,
există un senzor la ușă care-i propulsează piciorul învățătoarei fix în
dosul copilului și el, la rândul lui, ajunge pe tuhăs în curte? Nu
încetează să mă uimească aceste discuții interminabile și identice la
fiecare început de an școlar și la fiecare copil în parte…
”Să nu le dea numai mazăre și fasole”
Șoc și groază… din partea mea doar: Nu s-a ales niciun furnizor
pentru masa copiilor. Tuturor li se pare normal să decidă părinții cine
va aduce mâncarea copiilor. Nu înțeleg de ce nu intră chestia asta în
oferta educațională. Să se vadă clar, frate, în pliantul ăla și ce și de
la cine va îngurgita copilul vieții în zilele alea de nu-l hrănesc eu
acasă. Dacă nu-mi convine și mi se pare că puiul broaștei n-ar fi
satisfăcut decât cu 3 zile de cordon bleu pe săptămâna, mă reorientez și
gata! E ca și când m-ai întreba după ce manual să lucrezi (ceea ce se
și întâmplă pe la unii, din păcate).
În prima zi de școală s-a mai făcut o mică ședință (a doua), unde
s-au prezentat variante de furnizori de mâncare. După o analiză
amănunțită, se ridică o doamnă respectabilă: “Sper să nu le dea toată
ziua numai mazăre și fasole!” Doamne fere’, doamna! Dar, de ce? “”Păi al
meu nu mănâncă. Și n-ar fi rău să luăm varianta aia cu desert… că, în
cazul în care nu le place mâncarea, măcar să aibă desertul.” În urma
doamnei cu pricina, una dintre învățătoare își continuă discursul
pacifist: “Gustările pot să fie și mai sănătoase așa… Apreciem și
sticksuri de morcovi, flori de conopidă… Îi și lăudăm…” Of…
Încă un grup de Whatsapp, încă unul de Facebook
În altă ordine de idei, urmează să fac parte dintr-un nou grup de
Whatsapp, dintr-un alt nou grup de Facebook și tot așa… adicălea, pe
lângă cele ale copilului mai mare cărora deja le-am dat notificările pe
silențios întrucât nu am atâta timp să dau curs tuturor discuțiilor care
se consumă acolo. Pe unde or fi vremurile alea în care nu sărea nimeni
să întrebe pe grupul de părinți ce temă are odorul, că el nu și-a notat?
Mă încearcă o senzație că am rămas cam singura care și-a trimis
copilul cu tema nefăcută la școală atunci când nu și-a dat silința să o
noteze de pe tablă. Și a mai avut și nonșalanța și lipsa de inspirație
(copilul în cauza) de a mă pune pe mine, ditamai mama-să, să întreb pe
grupul de părinți (ca tot restul lumii) ce anume are el de scris pentru a
două zi. Mare greșeală!
DAR! Pe lângă toate cele… mi-au furat covorul de sub picioare baloanele
colorate din clasă. Minunăție rară au reușit doamnele astea ale noastre
(pe care, pare-se, le iubim de pe acum) cu puținul asigurat de stat… ăla
român… adică același minunat stat care se plânge că nu se mai reproduce
românul ca pe vremuri. Păi, na! Vorba cuiva: “Acum nu mai intră cum
intra, stimabili… intră cum ieșea!
