Uncategorized
Decizie istoricÄ: Angajamentele luate de UE dupÄ adoptarea RezoluÈiei care condamnÄ Pactul Ribbentrop-Molotov – Stiri pe surse

RezoluÈia adoptatÄ joi de plenul Parlamentului European prevede, printre altele, angajamentul UE de combatere a negÄrii Holocaustului Èi instituirea Zilei InternaÈionale a eroilor împotriva totalitarismului pe 25 mai, iar pe 23 august ziua de comemorare a victimelor regimurilor totalitare, potrivit Mediafax.
Din cei 653 de europarlamentari prezenÈi, 535 au votat pentru adoptarea rezoluÈiei, 66 au votat âîmpotrivÄâ Èi 52 s-au abÈinut de la vot.
O contribuÈie la scrierea rezoluÈiei o are Èi fostul preÈedinte al României, Traian BÄsescu. Printre prevederile din document iniÈiate de BÄsescu se aflÄ recunoaÈterea de cÄtre statele membre UE cÄ âUniunea SovieticÄ ComunistÄ a ocupat Èi a anexat pÄrÈi ale României, în iunie 1940, teritorii care nu au fost niciodatÄ returnateâ.
CiteÈte Èi: LoviturÄ durÄ pentru Lucian MîndruÈÄ! Acuzat de rÄspândirea de Ètiri false
Un alt articol iniÈiat de europarlamentarul PMP prevede angajamentul PE de âa-Èi exprima îngrijorarea cu privire la creÈterea miÈcÄrilor de extremÄ dreapta Èi de stânga în statele membre ale UEâ.
RedÄm integral textul RezoluÈiei Parlamentului European din 19 septembrie 2019 referitoare la importanÈa memoriei istorice europene pentru viitorul Europei:
â-ReaminteÈte cÄ, aÈa cum se prevede la articolul 2 din TUE, Uniunea se întemeiazÄ pevalorile respectÄrii demnitÄÈii umane, libertÄÈii, democraÈiei, egalitÄÈii, statului de drept, precum Èi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparÈin minoritÄÈilor; reaminteÈte cÄ aceste valori sunt comune tuturor statelor membre;
-SubliniazÄ cÄ cel de-Al Doilea RÄzboi Mondial, cel mai devastator rÄzboi din istoria Europei, a izbucnit ca urmare imediatÄ a cunoscutului Tratat de neagresiune nazistosovietic din 23 august 1939, cunoscut Èi sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, Èi a protocoalelor sale secrete, prin care douÄ regimuri totalitare care doreau sÄ cucereascÄ lumea au împÄrÈit Europa în douÄ zone de influenÈÄ;
CiteÈte Èi:Â Cutremur la PoliÈia Caracal! Decizia care rÄstoarnÄ situaÈia actualÄ
-ReaminteÈte cÄ regimurile naziste Èi comuniste au comis genocid Èi crime în masÄ Èi au recurs la deportÄri, cauzând în secolul XX pierderi de vieÈi omeneÈti Èi privÄri de libertate la o scarÄ nemaivÄzutÄ Ã®n istoria umanitÄÈii; reaminteÈte crimele îngrozitoareale Holocaustului comise de regimul nazist; condamnÄ Ã®n termenii cei mai categoriciactele de agresiune, crimele împotriva umanitÄÈii Èi încÄlcÄrile în masÄ ale drepturilor omului comise de regimurile totalitare nazist, comunist Èi de alte regimuri totalitare;
-ÃÈi exprimÄ respectul profund pentru fiecare victimÄ a acestor regimuri totalitare Èi invitÄ toate instituÈiile Èi actorii UE sÄ depunÄ toate eforturile pentru a se asigura cÄ crimele totalitare îngrozitoare împotriva umanitÄÈii Èi încÄlcÄrile sistematice grave ale drepturilor omului sunt rememorate Èi aduse în faÈa instanÈelor, precum Èi sÄ garantezecÄ astfel de crime nu vor fi niciodatÄ repetate; subliniazÄ cÄ este important sÄ se pÄstreze vii amintirile trecutului, deoarece nu existÄ reconciliere fÄrÄ rememorare, Èi îÈi reitereazÄ poziÈia solidarÄ Ã®mpotriva tuturor regimurilor totalitare, indiferent de contextul ideologic;
-InvitÄ toate statele membre ale UE sÄ efectueze o evaluare clarÄ Èi principialÄ a crimelor Èi actelor de agresiune comise de regimurile totalitare comuniste Èi de regimul nazist;
-CondamnÄ toate manifestÄrile Èi propagarea ideologiilor totalitare, precum nazismul Èistalinismul, în UE;
-CondamnÄ revizionismul istoric Èi glorificarea colaboratorilor naziÈti în unele statemembre ale UE; este profund îngrijorat de faptul cÄ ideologiile radicale sunt tot mai mult acceptate Èi de revenirea la fascism, rasism, xenofobie Èi alte forme de intoleranÈÄîn Uniunea EuropeanÄ Èi se declarÄ Èocat de informaÈiile conform cÄrora în unele state membre lideri politici, partide politice Èi autoritÄÈi de aplicare a legii au pactizat cu grupÄri radicale, rasiste Èi xenofobe de diferite orientÄri politice; invitÄ statele membresÄ condamne cât se poate de mult astfel de acÈiuni, deoarece acestea submineazÄ valorileUE, precum pacea, libertatea Èi democraÈia;
CiteÈte Èi: Mare atenÈie! Èoferii pot rÄmâne mult mai uÈor fÄrÄ permis â Noile modificÄri din Codul Rutier
-InvitÄ toate statele membre sÄ comemoreze data de 23 august ca Ziua EuropeanÄ Ã®n Memoria Victimelor Regimurilor Totalitare, atât la nivelul UE, cât Èi la nivel naÈional, Èi sÄ sensibilizeze tânÄra generaÈie cu privire la aceste aspecte, incluzând istoria Èi analiza consecinÈelor regimurilor totalitare în programa ÈcolarÄ Èi în manualele Ècolare din toate Ècolile Uniunii; invitÄ statele membre sÄ sprijine documentarea trecutului zbuciumat al Europei, de exemplu prin traducerea proceselor de la Nürnberg în toate limbile UE;
-InvitÄ statele membre sÄ condamne Èi sÄ combatÄ toate formele de negare a Holocaustului, inclusiv banalizarea Èi minimalizarea crimelor comise de naziÈti Èi de colaboratorii acestora, Èi sÄ previnÄ trivializarea în discursul politic Èi în mass-media;
-SolicitÄ o culturÄ comunÄ a comemorÄrii care respinge crimele regimurilor fasciste, staliniste Èi ale altor regimuri totalitare Èi autoritare din trecut, ca o modalitate de a promova rezilienÈa împotriva ameninÈÄrilor moderne la adresa democraÈiei, în special în rândul tinerei generaÈii; încurajeazÄ statele membre sÄ promoveze educaÈia, prin intermediul culturii de masÄ, privind diversitatea societÄÈii noastre Èi istoria noastrÄ comunÄ, inclusiv atrocitÄÈile comise în timpul celui de Al Doilea RÄzboi Mondial, cum ar fi Holocaustul, Èi dezumanizarea sistematicÄ a victimelor sale timp de mai mulÈi ani;
CiteÈte Èi: LoviturÄ durÄ pentru Lucian MîndruÈÄ! Acuzat de rÄspândirea de Ètiri false
-SolicitÄ, de asemenea, ca 25 mai (aniversarea executÄrii eroului de la Auschwitz Rotamaster Witold Pilecki) sÄ fie instituitÄ ca Ziua InternaÈionalÄ a eroilor în lupta împotriva totalitarismului, care va fi o expresie a respectului Èi un omagiu pentru toÈi cei care, luptând împotriva tiraniei, Èi-au demonstrat eroismul Èi adevÄrata iubire pentru umanitate, Èi va oferi, de asemenea, generaÈiilor viitoare un exemplu clar de atitudine corectÄ faÈÄ de ameninÈarea aservirii totalitare;
-InvitÄ Comisia sÄ ofere un sprijin efectiv proiectelor care promoveazÄ memoria istoricÄ Èi rememorarea în statele membre Èi activitÄÈilor Platformei memoriei Èi conÈtiinÈei europene, precum Èi sÄ aloce resurse financiare adecvate în cadrul programului âEuropa pentru cetÄÈeniâ, pentru a sprijini rememorarea Èi comemorarea victimelor totalitarismului; astfel cum se prevede în poziÈia Parlamentului privind programul âDrepturi Èi valoriâ 2021-2027;
-DeclarÄ cÄ integrarea europeanÄ, ca model de pace Èi de reconciliere, a fost alegerea liberÄ a popoarelor Europei, care Èi-au asumat un angajament privind un viitor comun, Èi cÄ Uniunea EuropeanÄ poartÄ o rÄspundere specialÄ de a promova Èi a menÈine democraÈia, respectarea drepturilor omului Èi a statului de drept, nu numai în interiorul, ci Èi în afara Uniunii Europene;
-SubliniazÄ faptul cÄ, având în vedere aderarea lor la UE Èi la NATO, ÈÄrile din Europa CentralÄ Èi de Est nu numai cÄ s-au întors în familia europeanÄ a ÈÄrilor democratice libere, dar au demonstrat, de asemenea, un succes, cu sprijinul UE, în implementarea reformelor Èi în dezvoltarea socioeconomicÄ; subliniazÄ, cu toate acestea, cÄ aceastÄ opÈiune ar trebui sÄ rÄmânÄ deschisÄ Èi altor ÈÄri europene, astfel cum se prevede la articolul 49 din TUE;
CiteÈte Èi:Â Cutremur la PoliÈia Caracal! Decizia care rÄstoarnÄ situaÈia actualÄ
-SusÈine în continuare cÄ Rusia rÄmâne cea mai mare victimÄ a totalitarismului comunist Èi cÄ ea nu se va putea transforma într-un stat democratic cât timp guvernul, elita politicÄ Èi propaganda politicÄ continuÄ sÄ acopere crimele comuniste Èi sÄ glorifice regimul sovietic totalitar; invitÄ, aÈadar, societatea rusÄ sÄ priveascÄ Ã®n faÈÄ cu sinceritate tragediile propriului trecut;
-Este profund îngrijorat de eforturile depuse de actuala conducere a Rusiei pentru a distorsiona faptele istorice Èi a încerca sÄ ascundÄ crimele comise de regimul totalitar sovietic Èi considerÄ cÄ acestea reprezintÄ o componentÄ periculoasÄ a rÄzboiului informaÈional purtat împotriva Europei democratice, care îÈi propune sÄ dezbine Europa Èi, prin urmare, solicitÄ Comisiei sÄ contracareze în mod decisiv aceste eforturi;
-ÃÈi exprimÄ Ã®ngrijorarea privind utilizarea în continuare a simbolurilor regimurilor totalitare în sfera publicÄ Èi în scopuri comerciale Èi reaminteÈte cÄ o serie de ÈÄri europene au interzis utilizarea atât a simbolurilor naziste, cât Èi a celor comuniste;
-Ia act de faptul cÄ existenÈa în continuare în spaÈiile publice din unele state membre a monumentelor Èi memorialelor (parcuri, pieÈe, strÄzi etc.) care glorificÄ regimurile totalitare deschide calea cÄtre denaturarea faptelor istorice cu privire la consecinÈele celui de Al Doilea RÄzboi Mondial Èi cÄtre propagarea sistemului politic totalitar;
CiteÈte Èi: Mare atenÈie! Èoferii pot rÄmâne mult mai uÈor fÄrÄ permis â Noile modificÄri din Codul Rutier
-CondamnÄ faptul cÄ forÈele politice extremiste Èi xenofobe din Europa recurg din ce în ce mai des la denaturarea faptelor istorice Èi utilizeazÄ un simbolism Èi o retoricÄ care amintesc anumite aspecte ale propagandei totalitare, inclusiv rasismul, antisemitismul Èi ura faÈÄ de minoritÄÈile sexuale Èi de alt tip;
-ÃndeamnÄ statele membre sÄ asigure respectarea dispoziÈiilor deciziei-cadru a Consiliului, pentru a combate organizaÈiile care propagÄ discursuri de incitare la urÄ Èi violenÈÄ Ã®n spaÈiile publice Èi online Èi sÄ interzicÄ efectiv grupurile neofasciste Èi neonaziste, precum Èi orice altÄ fundaÈie sau asociaÈie care preamÄreÈte Èi glorificÄ nazismul Èi fascismul sau orice altÄ formÄ de totalitarism, respectând în acelaÈi timp ordinea de drept Èi jurisdicÈia naÈionalÄ;
-SubliniazÄ cÄ trecutul tragic al Europei ar trebui sÄ constituie în continuare o sursÄ de inspiraÈie moralÄ Èi politicÄ pentru a face faÈÄ provocÄrilor lumii de astÄzi, printre care lupta pentru o lume mai echitabilÄ, crearea unor societÄÈi Èi comunitÄÈi deschise Èi tolerante, care sÄ accepte minoritÄÈile etnice, religioase Èi sexuale, fÄcând în aÈa fel încât toÈi oamenii sÄ se recunoascÄ Ã®n valorile europene;
-ÃncredinÈeazÄ PreÈedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluÈie Consiliului, Comisiei, guvernelor Èi parlamentelor statelor membre, Dumei ruse Èi parlamentelor ÈÄrilor din Parteneriatul esticâ.
Raspandacul.ro
Uncategorized
Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor.
Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea în cloud sigure și bazate pe inteligență artificială, a anunțat astăzi implementarea cu succes a soluției sale de rețea în cloud Nebula la JW Marriott Maldives Resort & Spa, unde o rețea gestionată în cloud cu peste 100 de access point-uri (AP-uri) asigură o conectivitate fără întreruperi și de înaltă densitate în întreaga zonă de cazare a personalului stațiunii, sprijinind personalul din spatele uneia dintre cele mai prestigioase stațiuni de lux din insulele Maldive.
Asigurarea unei conectivități constante în spațiile de cazare ale personalului, repartizate în cinci blocuri rezidențiale, a reprezentat o provocare atât din punct de vedere structural, cât și operațional. La JW Marriott Maldives Resort & Spa, succesul nu a depins doar de adăugarea unui număr mai mare de AP-uri, ci de proiectarea unei rețele capabile să depășească interferențele de semnal, rămânând în același timp ușor de gestionat la scară largă.
Împreună cu partenerii Plexus Distribution și Focus Computers, Zyxel Networks a abordat aceste provocări printr-o combinație de proiectare inteligentă a rețelei, infrastructură robustă și gestionare bazată pe cloud, care oferă:
- Proiectare wireless bazată pe layoutul locației: În loc să se bazeze pe access pointuri montate pe coridoare, care aveau dificultăți în a asigura semnalul WiFi în camere din cauza pereților cu panouri metalice, arhitectura wireless a fost reproiectată în funcție de locurile în care conectivitatea era cea mai importantă. Aproximativ 95 de puncte de acces de interior NWA90AX PROau fost instalate direct în camerele personalului pentru a asigura o acoperire consistentă la nivel de cameră, în timp ce punctele de acces de exterior NWA55AXE extind acoperirea WiFi fiabilă în grădini și în alte spații comune.
- O rețea principală robustă: switch-urile managed GS1920-24HPv2au fost instalate în fiecare bloc de cazare, formând o rețea principală stabilă și capabilă să susțină un trafic ridicat. Capacitățile lor PoE simplifică implementarea, permițând amplasarea flexibilă a punctelor de acces și reducând în același timp cerințele de cablare între mai multe clădiri.
- Operațiuni centralizate în cloud: platforma de gestionare în cloud Nebulade la Zyxel Networks oferă o vizualizare într-un singur loc asupra întregii rețele, permițând monitorizarea centralizată și gestionarea de la distanță. Funcția Wireless Health din cadrul platformei Nebula, bazată pe inteligență artificială, ajută echipele IT să detecteze și să diagnosticheze automat problemele de Wi-Fi, optimizând în același timp performanța înainte ca acestea să afecteze operațiunile zilnice ale angajaților stațiunii.
„Pentru a asigura o experiență de navigare pe internet performantă și stabilă pentru angajații noștri, am decis să instalăm puncte de acces în fiecare cameră. Pentru aceasta, aveam nevoie de o soluție de înaltă calitate la un preț accesibil. De aceea am ales produsele Zyxel Networks pentru modernizarea noastră”, a comentat Dilanka Adikari, specialist IT senior la JW Marriott Maldives Resort & Spa. „Soluția de rețea în cloud Zyxel Nebula a făcut ca gestionarea tuturor punctelor de acces, a switch-urilor și a configurațiilor acestora să fie extrem de ușoară. Aceasta ne-a simplificat operațiunile și a îmbunătățit fiabilitatea generală a rețelei”, a adăugat Adikari.
„Conectivitatea fiabilă pentru personalul din sectorul ospitalității este adesea neglijată, deși este la fel de exigentă ca rețelele destinate oaspeților. La urma urmei, oaspeții pot fi în vacanță, dar rețeaua nu este niciodată”, a declarat Kell Lin, vicepreședinte asociat senior în cadrul Networking Strategic Business Unit, parte din Zyxel Networks. „Acest proiect demonstrează ce se poate realiza atunci când tehnologia potrivită se îmbină cu o expertiză locală de bună calitate. Rezultatul este o conectivitate fiabilă care asigură buna desfășurare a operațiunilor și dovedește că nici chiar cei mai groși pereți nu au întotdeauna ultimul cuvânt.”
Cu încrederea a peste 1 milion de companii din 150 de piețe, Zyxel Networks aduce în industria ospitalității zeci de ani de expertiză în domeniul rețelelor. Astăzi, peste 7.000 de hoteluri și stațiuni din întreaga lume se bazează pe soluțiile Zyxel Networks în cadrul industriei ospitalității pentru a asigura o conectivitate fiabilă, a spori eficiența operațională și a oferi oaspeților experiențe cât se poate de bune. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.zyxel.com/global/en/success-stories?industry_type=hospitality
Uncategorized
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.
În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?
În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.
Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.
Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.
Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.
Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.
Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.
Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei
Website: www.victoryofart.com
Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO
E-mail: office@victoryofart.com
Telefon: 0757 058 310
Uncategorized
De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime
- 52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;
- 31% dintre utilizatorii de dispozitive premium ar investi mai mult într-un ecosistem conectat dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi;
- Peste 100.000 de utilizatori din România folosesc SmartThings zilnic;
București, 24 august 2026 – Pe măsură ce tehnologia simplifică tot mai multe dintre rutinele zilnice, discuția despre eficiență merge firesc mai departe către modul în care alegem să investim timpul pe care îl câștigăm? De aici pornește SmartTime, o conversație care vorbește despre timpul eliberat cu ajutorul tehnologiei și investit în ceea ce contează pentru fiecare, de la familie și pasiuni la odihnă, entertainment sau timp pentru sine.
De la găsirea rapidă a unei informații la gestionarea activităților din casă, inteligența artificială și dispozitivele conectate au un rol tot mai prezent în rutina de zi cu zi. Pentru utilizatori, unul dintre beneficiile concrete este timpul: 52% dintre respondenții unui studiu realizat în comunitatea Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, 54% pentru a găsi mai rapid informațiile de care au nevoie, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice.
Un ecosistem conectat care simplifică rutinele zilnice

Nevoia de eficiență se reflectă și în așteptările utilizatorilor de la tehnologie. Potrivit unui studiu Samsung realizat în rândul utilizatorilor de dispozitive premium, 31% dintre respondenți spun că ar investi mai mult într-un ecosistem de produse conectate dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi, iar 87% își doresc dispozitive care să le îmbunătățească productivitatea.
În ecosistemul Samsung, SmartThings conectează dispozitivele compatibile și permite gestionarea și automatizarea unor activități dintr-un singur loc. Astfel, diferite momente ale rutinei zilnice, de la spălarea hainelor și curățenia casei până la controlul dispozitivelor conectate, pot necesita mai puține intervenții din partea utilizatorului.
O mașină de spălat care își adaptează programul în funcție de nevoile utilizatorului, un aspirator robot care poate prelua o parte din rutina de curățenie sau posibilitatea de a controla mai multe dispozitive conectate din aceeași aplicație sunt exemple ale modului în care tehnologia poate reduce timpul și atenția acordate unor sarcini repetitive.
În România, peste 100.000 de utilizatori folosesc SmartThings zilnic, integrând deja dispozitivele conectate în propriile rutine.
Datele din comunitatea Samsung Members arată și cât de prezentă este deja inteligența artificială în ecosistemul personal al utilizatorilor: 95% dintre respondenți dețin un smartphone cu funcții AI, iar 96% consideră smartphone-ul dispozitivul care le aduce cele mai mari beneficii AI în viața de zi cu zi.
Timpul câștigat devine SmartTime
Timpul eliberat prin simplificarea acestor rutine este punctul de plecare pentru SmartTime: timpul pe care îl putem investi în ceea ce contează pentru noi. Timpul pe care nu îl mai alocăm unei activități repetitive poate deveni timp petrecut cu familia, pentru sport, o pasiune, odihnă, entertainment sau pur și simplu pentru relaxare.
SmartTime nu pornește, astfel, de la ideea de a face mai multe lucruri în timpul câștigat, ci de la posibilitatea de a alege cum vrem să îl folosim. Pentru fiecare persoană, această alegere poate arăta diferit, iar tehnologia conectată poate contribui la crearea acestui spațiu în rutina de zi cu zi.
„Tehnologia devine cu adevărat relevantă atunci când se integrează firesc în rutina oamenilor și le oferă beneficii concrete. Vedem din datele noastre că utilizatorii caută eficiență și modalități de a economisi timp, iar un ecosistem conectat poate simplifica o parte dintre activitățile pe care le gestionăm zi de zi. Prin SmartTime vrem să ducem conversația mai departe, către ceea ce putem face cu timpul astfel câștigat, fie că alegem să îl investim în noi, în familie sau în lucrurile care ne aduc plăcere”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.
Prin SmartTime, Samsung continuă conversația despre rolul pe care inteligența artificială, SmartThings și ecosistemul de dispozitive conectate îl pot avea în simplificarea activităților de zi cu zi. De la un singur dispozitiv la o casă conectată, tehnologia devine parte din rutină, cu un obiectiv care contribuie la mai puțin timp dedicat gestionării ei și mai mult timp disponibil pentru ceea ce contează.
Pentru mai multe informații despre SmartThings și ecosistemul conectat Samsung, accesați samsung.com/ro/smartthings.
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



