Actorul Aron Eisenberg, cunoscut pentru rolul lui Nog din seria „Star Trek: Deep Space Nine „, a murit sâmbătă, la vârsta de 50 de ani, soţia lui, Malissa Longo, confirmând decesul pentru variety.com.
Cauza morţii nu a fost dezvăluită, dar actorul s-a confruntat pe parcursul vieţii cu mai multe probleme de sănătate, născându-se cu un singur rinichi. Actorul a fost nevoit să treacă de două ori prin operaţii de transplant.
„Vă anunţ cu regret şi cu tristeţe că soţul şi cel mai bun prieten al meu, Aron Eisenberg, a trecut în nefiinţă astăzi. Şi-a trăit viaţa cu integritate şi în adevăr. Şi-a trăit viaţa cu pasiune, cu vigoare. Era precum o gură de aer proaspăt, pentru că am ştiut că întotdeauna voi afla adevărul de la el, chiar şi atunci când acesta era neplăcut. M-a făcut să îmi doresc să fiu cea mai bună versiune a mea, pentru că şi el încerca asta din greu. Dorinţa lui neobosită de a învăţa a fost şi este o inspiraţie”, a declarat Malissa Longo.
Malissa şi Eisenberg s-au căsătorit în decembrie 2018, mariajul lor durând nouă luni.
„Chiar dacă, pe hârtie, mariajul nostru a avut o durată scurtă, inimile noastre au fost căsătorite pentru mult mai mult timp. Voi fi mereu recunoscătoare pentru timpul pe care l-am petrecut împreună. Cinci ani s-au simţit ca o viaţă întreagă, în cel mai bun mod posibil”, a adăugat Longo.
Actorul are doi copii: pe Christopher, în vârstă de 20 de ani şi pe Nicholas, de 22 de ani.
Aron Eisenberg a mai apărut în producţii ca „Amityville IV: The Evil Escapes” (1989) şi „Minunata lume noua/ Brave New World”(1998).
Totodată, actorul american a fost gazda unor emisiuni precum „The Wonder Years” şi „Tales from the Crypt”.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.