Polițiștii din sindicatul EUROPOL reacționează la declarațiile lui Niculae Bădălău și spun că agenții grași, cu burtă și leneși sunt sutele de șefi sprijiniți politic tocmai de colegii de partid ai ministrului.

Citește și: Pericol în Capitală: un bărbat lovește din senin femeile pe stradă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

„Senatorul Bădălău are dreptate! Sunt leneși și cu burtă. Am asistat cu toții la reacția penibilă a unui politician/senator/ministru al României, care a refulat într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, afirmând că „polițiștii fac burtă”, „sunt leneși” și „iau salariu degeaba”. Acum, dacă este să fim sinceri cu noi, domnul Bădălău chiar are dreptate. Sutele de șefi, sprijiniți politic tocmai de colegii de partid al acestuia, promovați prin „împuterniciri” pe funcții importante la nivelul unităților de poliție, chiar au burți și sunt foarte leneși”, transmit reprezentanții sindicatului EUROPOL, printr-un comunicat de presă.

Polițiștii din cadrul sindicatului mai subliniază că printre cei mai leneși oameni din Ministerul de Interne se numără chiar Carmen Dan, „care a petrecut 2 ani jumate la minister, de parcă ar fi petrecut vacanța de vară, ca atunci când era secretară de școală”.

„Nu știm exact ce a avut în vedere când vorbea despre cât de tare terorizează poliția oamenii, însă este cert că dl Bădălău a avut suficiente întâlniri cu polițiștii pentru a constata că la serviciu își fac treaba. Acum, pe final, am vrea să îi mai stăvilim din melancolia comunistă spre care tinde atunci când spune că își dorește să fie ca „înainte”, atunci când polițistul de la post era la cheremul primarului și nu îndrăznea să aplice legea în cazul apropiaților acestuia”, mai transmit aceștia.

EUROPOL îl invită pe Bădălău să numere dosarele penale, petițiile, planurile de măsuri și celelalte 30 de sarcini pe care un polițist este nevoit să le îndeplinească în 8 ore.

„Și poate așa, veți înțelege că noi polițiștii, chiar suntem eficienți la salariile și condițiile pe care politicienii ni le asigură”, punctează sindicaliștii.

Precizările vin după ce Niculae Bădălău, ministrul Economiei și preşedinte al PSD Giurgiu, a declarat că în poliție nu au ce căuta oameni leneși și că poliÅ£iştii trebuie să-şi facă datoria şi să nu mai fie „aroganÅ£i”.

„Am văzut în presă tot felul de minuni faţă de Serviciul Permise Giurgiu, consider că este un lucru extrem de urât (…) Pentru județ este extrem de urât că s-a vorbit, mai ales că a fost implicat și un domn primar care avea o școală de șoferi și doi polițiști, doi șefi de post (…) Din punctul meu de vedere, ca senator, reprezentant al cetățenilor, este ca ei (n.r. polițiștii) să asigure siguranÅ£a cetăţeanului, copiii noştri să fie în siguranţă, să-şi facă datoria, să nu mai fie leneşi, să nu mai fie aroganÅ£i, să nu se mai ocupe cu alte probleme (…) Au fost atâtea cazuri în țară, extrem de grave, în care poliția pur și simplu nu și-a făcut datoria. (…) Nu au ce căuta în poliție oameni leneși care au alte preocupări decât le sunt date de lege. (…)”, a declarat Bădălău.

Ministrul a mai spus că începe să creadă că „oamenii ăştia îşi iau salarii degeaba”.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here