După ce mamei Luizei i s-a făcut rău, o ambulanță a ajuns, după aproape 30 de minute, la casa familiei fetei dispărute, fiind vorba de o mașină care a venit de la Craiova. Este vorba de o ambulanță tip B, cu un asistent medical, iar Monica melencu este acum în salvare, pentru acordarea primului ajutor.

Femeia i-a transmis asistentei medicale că nu vrea să meargă la spital. Urmează ca persoanlul medical să decidă dacă Monica melencu va fi sau nu transportată la spital.

Citește și: Digi 24 pe făraș! Amenda uriașă primită din partea CNA

Monica Melencu, mama Luizei a declarat, vineri,  că anchetatorii „încearcă prin orice metodă să ajungă la ceea ce vor ei” și au adus jandarmii să o ia cu forța.

„Vor să mă ia cu forța. Pentru ce, pentru ce că nu am făcut nimic! Au adus jandarmii să mă ia cu forța. Încearcă prin orice metodă să ajungă la ceea ce vor ei. Îmi este foarte frică și imi este rău. Simt că nu mă pot tine pe picioare”, a declarat Monica Melencu, mama Luizei Melencu.

Jandarmii și agenții se află, la ora transmiterii știrii la casa familiei Melencu, pentru a pune în executare mandatul de aducere pentru prelevarea probelor biologice.

Bunicul fetei le-a strigat jandarmilor: „Ce aveți cu noi? De ce ne luați? Nu vrem funcții, nu avem de-a face cu politica. Lăsați-ne să trăim liniștiți”.

Monica Melencu a spus că refuză să plece de acasă și, ulterior, a leșinat.

„Nu plec, să mă aresteze”, a spus mama Luizei.

„Nu mergem nicăieri, să fie clar!”, a spus, la rândul lui, bunicul fetei.

Mama Luizei a leșinat în timp ce se certa cu jandarmii.

Bunicul Luizei a avut la un moment dat un schimb de replici cu un jadarm:

Jandarm: Vă respect părul alb

Citește și: Cristian Tudor Popescu iese la rampă! Sunt niște monștri, incapabili de remușcare

Bunicul Luizei: Părul alb da, dar nu durerea din suflet. (…) Am pierdut o fată scumpă și dragă. Veniți să ne luați ca pe niște perverși. Cu ce am greșit noi? Refuzăm, am refuzat indiferent de ce se întâmplă.

Jandarm: suntem aici să desfășurăm activități specifice. Vă multumesc

Bunicul Luizei: Știm noi ce se întâmplă acolo? (nr: sediul DIICOT) Nu mai avem încredere în nimeni. Știm ce se întâmplă în cușca cu lei, dacă intrăm acolo?”

Ulterior, bunicul fetei a amenințat că își dă foc.

Mandatul a fost emis după ce mama Luizei a refuzat să se prezinte, joi, la sediul DIICOT București pentru a-i fi prelevate probe biologice, chiar dacă a primit citație în acest sens.

Citește și: De ce a încercat Dan Barna să ascundă salariul soției? Suma este impresionantă

Monica Melencu a fost amendată cu 5.000 lei, iar vineri a fost emis un mandat.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here