Deputatul USR Stelian Ion a afirmat, miercuri, că PSD consideră „o mare realizare” faptul că au decis ca moțiunea de cenzură să fie votată sâmbătă, însă va vedea că aceasta va trece.

„Am vorbit cu colegii, i-am mobilizat pe toți, că pun sâmbătă, duminică, că pun noaptea, la 3 dimineața, parlamentarii USR sunt mobilizați și vor veni la Parlament. Deciziile cu privire la strategie vor fi comune pentru opoziție, astfel încât această moțiune de cenzură să treacă. Ăsta este obiectivul principal. Sigur că e o strategie a PSD. Ei cred că astăzi au obținut o mare realizare, punând această ședință pentru vot sâmbătă. Vor vedea că moțiunea va trece. Vom găsi mijloacele procedurale astfel încât moțiunea să treacă. A început ședința cu cvorum, apoi datorită plecării unor parlamentari PSD, ședința a rămas fără cvorum. La un moment dat nu mai avea cvorum. Meleșcanu trebuia să suspende ședința. Nu a făcut acest lucru. Acest fapt în sine a fost un abuz. Colegii noștri nu puteau să realizeze cvorum pentru ca PSD să își realizeze obiectul. A fost o chestiune strategică”, a declarat Stelian Ion, la finalul ședinței BPR, conform Mediafax.

Mihai Fifor a răbufnit după ce a citit textul moțiunii: ‘Cea mai mare densitate de minciuni pe metru pătrat! Care soluție, stimați colegi din opoziție?!’

Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca moțiunea de cenzură depusă de PNL pentru demiterea guvernului să fie citită miercuri, în plenul reunit, începând cu ora 15:00, iar votul să fie dat sâmbătă, la ora 11:00.

Opoziția a depus moțiunea de cenzură marți, la Parlament, semnând pentru aceasta inclusiv parlamentari din PSD. Printre aceștia se numără fostul deputat PSD Mihăiță Găină, fostul senator PSD Emanoil Savin, deputatul PSD Marius Bota și senatorul afiliat PSD Ioan Talpoș, potrivit documentului depus la conducerea Legislativului.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here