Uncategorized
DIICOT o baga in mormant pe mama Luizei
Ceeeeeee? Liiceanu a demisionat din Grupul de Dialog Social? Omul care l-a permit pe biciul Securității din închisoarea Aiud pleacă din Grupul (de reflecție) de Dialog Social? Aflu că Liiceanu s-a luat cu GDS-ul de la niște chestii juridice. Într-o bârfă care seamană cu turnătoriile la securitate ale lui Isărescu de dinainte de 1989 desfășurată pe 11 pagini, Liiceanu acuză competența unui ,,Neo-Păturică” ,,care explică cu competența lui juridică de doi bani, că avem cvorum, când de fapt nu aveam, că membrii neînregistrați sunt membri cu drepturi depline, când de fapt nu erau, că ce dacă nu ne-am ținut adunările generale de ani de zile… Pe scurt, sabotând exigența de legalitate a Grupului”. Domnu’ Liiceanu, iar ați fost îb birou la Valeriu Stoica? Cum care Liiceanu? Cum care Valeriu Stoica? Acest Liiceanu, despre care îmi permiteam în urmă cu aproape 2 ani să îl descifrez drept ,,caz”, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani:
In urma cu aproximativ o luna ma roaga cineva sa intru pe blogul lui Marian Nazat sa citesc cea mai recenta postare si sa ii spun ce parere am.
Articolul se numea ,,Iarasi despre lichele”
L-am citit cu sufletul la gura, nu numai pentru ca reprezenta un capitol scris dar neinclus în excelenta carte ,,Mai sunt judecatori la Berlin” a fostului Presedinte ASF Dan Radu Rușanu. Ci pentru ca in primul rand, în calitate de purtător de cuvânt al ASF, am trait ,,la fața locului” abuzurile la care a fost supus Dan Radu Rușanu. Iar in al doilea rand pentru că este un capitol excelent scris: chiar de la început vine cu o dezvăluire senzațională:
,,Pe la începutul anului 2000, m-a sunat Valeriu Stoica, pe atunci ministru de stat si ministrul justitiei, și m-a rugat să-l primesc pe maestrul Gabriel Liiceanu, care avea o mică problemă, și să încerc să-l ajut în rezolvarea ei.” – scrie Dan Radu Rușanu în capitolul conceput dar neinclus in carte.
Pentru mine asta este dezvăluirea: Ministrul de stat și Ministrul Justiției al epocii – Valeriu Stoica, obișnuia să intervină la terți și să își folosească influența.
Dacă o făcea cu sau fara avantaje personale, rămâne de documentat. Însă în urma acestei dezvăluiri îmi pun legitim întrebarea: este posibil ca fostul Ministru al Justiției, Valeriu Stoica să își fi traficat influența și în calitate de ministru al justiției nu doar ca șef de partid? Să își fi folosit influența și la nivel de judecători/procurori/etc? Și răspunsul pe care mi-l dau deocamdată nedocumentat este că dacă a intervenit, ca ministru al justiției și șef PNL în cazuri precum Liiceanu, nu ar fi avut nicio jenă să o facă și în alte părți. Nici atunci, nici acum. Rămâne de documentat.
Un scurt intermezzo:
Vă reamintesc că genul asta de prezumtive intervenții, perfect actual și în anul de grație 2017 din perspectiva intervențiilor prin avocați, este documentat în arhiva SIPA, cea care e pe cale să fie desecretizată.
Unghiul meu de vedere referitor la desecretizarea arhivei SIPA a fost că în primul rând nu ar fi o lovitură pentru terminatiile corupte ale sistemului care imbraca haina de judecator, dar mai ales pentru mafia instituțională formată din avocați și grefieri care trasează culoarul către complete corupte falsificand repartizarea aleatorie și care, prin legături oculte sau legate de fosta Securitate, reușesc astfel să dirijeze dosare la acei judecători corupți.
In aceasta interpretare este oportun sa va reamintesc faptul ca unul dintre cei mai vocali avocați foarte improbabil sa nu fie prezenți în arhiva SIPA, vocal împotriva desecretizării, a fost Valeriu Stoica. Un altul a fost Klaus Iohannis, probabil sfătuit de aparatorul său în dosarul cu escrocheriile de case, întrucât cunoștințele lui Iohannis despre științe juridice sunt nule, așa cum am scris aici:
,,Arhiva SIPA o pata pe obrazul justitiei romane!”. Cu semn de exclamare, Tudorel Toader face azi inca un pas istoric în desecretizarea arhivei SIPA.
Faptul că intervențiile prin avocați cu intrare la ofițeri SRI, polițiști judiciari, procurori și chiar judecători sunt actuale, îmi este certificat cu grad ridicat de certitudine chiar azi, prin ancheta penală a DIICOT în cazul Mihai Lucan și prin însemnările medicului din jurnalul său:
,,Trebuie să găsesc un avocat din Bucureşti, unul care să strângă poliţişti, procurori, judecatori, oameni puternici în jurul meu. Să fie scutul meu. Să afle tot. Să ştie tot. Să fie câini loiali cu colţi ascuţiţi. Să nu mă zgârcesc. Trebuie să aflu cine e acest băiat (procurorul de caz). Ştie prea multe despre mine. Să nu uit să întreb ce hram poartă şeful lui (Horodniceanu). Să nu uit să caut în registre, să văd cine a trecut pe la mine, cine îmi e dator. Vrei să prinzi peşte, fă-te cârlig”,
Probabil că Lucan a găsit un astfel de avocat, și probabil că avocatul pe care l-a găsit s-a pronunțat și el împotriva desecretizării arhivei SIPA, care documentează exact ceea ce căuta Lucan.
Dar însemnările lui Lucan demonstrează pentru prima oară în Romania, în scris, indiferent de pragul pentru abuzul în serviciu, adevarata definiție a corupției – cea dată de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, prin subsecretarul de stat Sarah Sewall: ,,Corupția este lipiciul care tine impreuna multe regimuri autoritare, care denatureaza caracterul celor care conduc in sensul de a favoriza sau a crea oportunitati de e expune ,,mizeria” amicilor de lunga durata, daca se dovedesc neloaiali.”
Omul de afaceri Mihai Lucan, până la ancheta DIICOT protejat în mod ferm și necondiționat (oare cum de SRI-ul nu a reușit să identifice și documenteze înaintea DIICOT problema reală a transplanturilor?), demonstrează cuvânt cu cuvânt aplicabilitatea definiției asupra corupției din România: enedmică, generalizată, care afectează și include justiția. Închiderea ochilor instituțiilor statului probabil pentru mai mulți cineva de acolo sunt reliefate plastic de Lucan ,,au trecut pe la mine, îmi sunt datori”, etc.
,,Mai sunt judecatori în Berlin”. Capitolul nepublicat.
Spuneam că l-am citit pe nerăsuflate și am și răspuns celui care m-a rugat să citesc postarea lui Marian Nazat. Am răspuns cam așa:
,,M-a oprit recent un telespectator pe stradă, la un moment dat și mi-a dat un citat: ,,m-am săturat de lichele, mi-e dor de o canalie”, apropos de caracterele celor care fac politica economica acum. Am citit tot, scris excelent, avea dreptate domnul Nazat că trebuia inclus în cartea domnului Rușanu, dar e bună publicarea episodului chiar și acum. Doar titlul l-aș fi modificat: ,,Despre lichele și canalii” în loc de ,,Iarăși despre lichele”. Capitolul arată că domnul Liiceanu, adept al pieței libere, a iubit încă din 2000 capitalismul de privilegii. Iar frustrarea manifestata de dansul public față de Patriciu, s-o fi manifestat doar pentru că nu l-a pus și pe el pe ștatele de plată – ceea ce s-o fi întâmplat ulterior din moment ce domnul Liiceanu nu a mai vorbit niciodată public despre re-eșalonarea cea nouă (față de episodul povestit în capitol), respectiv eșalonarea din 2004 – când Patriciu a dat cu adevărat tunul de 600 de milioane de dolari prin împrumutul obligator niciodată rambursat. Nu exclud ca împăcarea să se fi făcut tot prin Valeriu Stoica – interese comune legate de Petromidia. Altfel opinez că este un articol extrem de interesant despre cât de ușor se transformă o persoană din lichea în canalie”.
Am avut în vedere în formularea raspunsului definitia lichelei = om fără caracter și definiția canaliei = persoana care savarseste o fapta josnica. Tranzitia de la lichea la canalie am facut-o tot din capitolul publicat de domnul Nazat, respectiv prin istorisirea non-răspunsului la întrebarea adresata de Dan Radu Rusanu lui Liiceanu ,,Dar dumneavoastră, excelență, când vi s-a aprobat eșalonarea pentru Humanitas, în urmă cu doi ani, cum….?”
Dublul standard, în opinia mea, definește o persoană fără caracter: ,,dacă nu vă plac principiile mele, am și altele”.
Faptul că Humanitas nu a plătit dările, ,,pentru o perioadă de 4-5 ani”, așa cum istorisește capitolul, în opinia mea, reprezintă o faptă josnică, egală cu a lui Patriciu, de dimensiuni diferite, faptă despre care Liiceanu îl muștruluia pe Patriciu: ,,Nu mi se pare nici legal și nici moral ca să lipsiți bugetul României de asemenea sume importante, care ar fi fost benefice tuturor contribuabililor. Nu cred că asemenea facilități s-au putut obține printr-o simplă cerere la Ministerul Finanțelor, fără a se evita anumite intervenții. Chiar dacă facilitățile acordate sunt legale, cum susțineți dumneavoastră, nu cred că sunt și morale.”.
Cu toate acestea nu am suficiente argumente să îl denumesc pe domnul Liiceanu lichea, canalie, erudit sau intelectual, lăsând asta la aprecierea cititorilor săi. Printre care nu mă număr. Ceea ce nu mă feresc însă să folosesc este următoarea afirmație:
Domnul Liiceanu este un mare mincinos și prin urmare farsor (persoană care caută să treacă drept alta decât este în realitate, prin minciuni, înșelătorie). Iată de ce.
Nu m-am întâlnit prea des cu domnul Liiceanu. Dacă nu greșesc, o dată în studioul lui Radu Moraru de la B1TV (în ziua lansării leului greu, prin 2005) și o dată pe holurile Realității TV.
Nici nu am discutat cu altcineva despre domnul Liiceanu, decât în două ocazii, și atunci oarecum sumar. Odată prin 2007, când, având-o invitat în emisiunea The Money Show pe doamna Marie-Rose Mociorniță, după emisiune, văzându-l pe un ecran pe domnul Liiceanu, m-a întrebat oarecum misterios: ,,Ce părere aveți domnul Soviani despre domnul Liiceanu”, lasandu-mi impresia ca domnia sa nu ar avea o parere grozavă.
I-am raspuns ca nu am nicio parare, nu am citit nimic din ceea ce a scris.
A doua oara s-a intamplat sa vorbesc despre domnul Liiceanu anul treccut la ski, cu un fost coleg de liceu, Emil, eu marturisindu-i ca e intersant cum sunt foarte vocali in apararea statului de drept persoane care au reusit sa treaca inainte de 1989 granitele Romaniei securiste si comuniste, fumand, pe sub Dunare. Atat.
O a treia discuție despre domnul Liiceanu am avut-o în schimb în cursul anului 2014, cand eram purtator de cuvant al ASF. Domnul Liiceanu a scris atunci un articol care mi s-a parut dubios la adresa lui Daniel Daianu (cita extrem de multe date exacte pentru o persoana a carei ocupatie cotidiana nu era sa intre pe site-ul ASF, pe cel al Autoritatii de Supraveghere Financiara din Germania sau in rapoartele anuale pe ultimii 3 ani ale CSA/CNVM/CSSP).
Daniel Dăianu era la acel moment prim-vicepresedinte al Consiliului ASF, iar articolul domnului Liiceanu se numea: ,,Despre fiara lăcomiei. Scrisoare deschisa catre Daniel Daianu”.
Dacă domnul Liiceanu și-a propus ca articolul său să îl usture rău tocmai în fund pe domnul Dăianu, o senzatie despre care am convingerea ca actualul membru al Consiliului de Administrație BNR a mai cunoscut-o cel putin dupa pierderea financiară de 200.000 de Euro a dumisale în urma plăsarii ,,economiilor”, spre fructificare, la Cristian Sima, pot afirma că domul Liiceanu a reușit asta: o usturime profundă.
După publicarea articolului, domnul Dăianu m-a întrebat: ,,Radu, de ce crezi că a scris Liiceanu asta?”. I-am răspuns sincer, exact ceea ce credeam: ,,Fie acționează precum facțiunea din SRI care a orchestrat scurgerea salariilor din ASF, cu scopul de a crea un scandal pentru demiterea lui Rușanu pentru că a avut curajul să facă ceea ce trebuia, ca supraveghetor, vis-a-vis de Astra, fie preia discursul care i s-a dat lui Traian Băsescu pentru care ASF este ,,o cloaca”, Adamescu este ,,domnul” iar întreaga conducere a ASF trebuie demisă după ce a pus Astra Asigurari in administrare speciala, fie poate a folosit prilejul sa va plateasca o polita. Ceea ce mi se pare nenatural este cat de riguros a studiat domnul Liiceanu rapoarte financiare, nestiind ca intra in preocuparile sale cotidiene ,,data mining-ul”. Ma astept ca sa urmeze articole scrise de Liiceanu sau de altii in care sa se spuna ca, prin banii de la ASF, ati reusit sa recuperati gaura financiara pe care v-ati produs-o investind prin Sima. Oricum, va recomand, ca pozitie publica, in cazul in care doriti sa vorbiti altfel decat prin purtatorul de cuvant – ceea ce nu va sfatuiesc, sa demonstrati riguros faptul ca ati meritat acei bani, aratand care este de fapt suma exacta neta (in decembrie domnul Daianu incasase un salariu plus doua prime anuale, conform contractului de mandat) si ce face concret prim-vicepresedintele ASF’‘.
Domnul Daianu nu a mai aratat niciodata public ce face concret prim-vicepresedintele ASF, ba mai mult, după venirea lui Mișu Negrițoiu a și părăsit ASF ajungand la BNR subalternul lui Liviu Voinea. In schimb, dupa articolul domnului Liiceanu, domnul Daianu a returnat primele, dand astfel o anumita valoare interceptarii convorbirii Laurei Chitoiu care spunea cuiva ca ,,Daianu este cu caprele in avion”.
I-am spus ulterior domnului Daianu ca returnarea primelor creaza in perceptia publica senzatia ca are constiinta ca a incasat bani nemeritati si l-am intrebat de ce nu a ales sa arate concret publicului care este suma exacta, sa arate ca respectivele prime au fost desfintate incepand cu anul 2014 de Consiliul ASF (ulterior fiind reintroduse de Misu Negritoiu, succesorul lui Dan Radu Rusanu la sefia ASF) si sa arate ca in anul 2013, fata de bugetele institutiilor comasate in ASF, executia bugetara arata o economie de 15%. Chiar si cu prime. Economie care va fi mai mare in anul 2014 cand primele au fost desfintate, in timp ce ASF a facut exact ceea ce trebuie sa faca o autoritate de supraveghere in cazul Astra, atunci cand indicatorii de solvabiliatate si lichiditate devind subunitari.
Domnul Daianu nu mi-a raspuns, si atunci mi-a incoltit un gand: cum naiba se face ca domnul Daianu, prin returnarea primelor, a actionat fix in sensul dorit de catre cei care au generat oprobiul public al ASF prin publicarea unor venituri exceptionale ca fiind salarii, chiar si acelea distorsionate?
Gandul mi-a majorat mirarea traita cam in acelasi timp, cand, dupa ce am transmis un comunicat validat de catre ASF, prin care aratam ca nivelul salariilor si veniturilor din ASF era cunoscut de SRI, de Traian Basescu si de Victor Ponta și conform legii, inferior veniturilor din BNR (deci aceștia mințeau când spuneam că ASF ,,eludează legea”), domnul Daianu l-a pus pe un baiat (devenit ulterior șefuleț in ASF), sa ma sune la 1 noaptea sa retrag comunicatul. Parcă domnul Dăianu devenise Gabriel Liiceanu.
I-am spus baiatului sa ii transmita domnului Daianu ca acel comunicat a fost validat de catre ASF, ca este suta la suta real, si ca retragerea comunicatului ar crea in constiinta publica faptul ca ASF ar fi gresit in cazul ASTRA – ceea ce este total fals. Prin urmare, eu nu retrag niciun comunicat, nu are decat sa iasa dansul pe la hotnews.ro unde iese si domnul Liiceanu, si sa il retraga in nume personal. Este drept ca acel comunicat, cu fapte suta la suta reale si documentate, a pus pe pauza presiunea publica asupra ASF, pentru doua zile.
Nu aș fi menționat acest episod cu usturimea fizica provocata de articolului domnului Liiceanu la adresa domnului Daianu, nici macar in cartea in doua volume pe care o voi scrie privind experienta mea de purtator de cuvant al ASF, intrerupta intempestiv de Misu Negritoiu, dar mai ales istoria juridica de dupa contractul cu ASF, privind relationarea dintre cei care il protejeaza pe Misu Negritoiu, prin cine si cum, chiar dupa revocarea de catre Parlament, daca recent domnul Liiceanu nu ar fi publicat o reactie cu fenta la adresa capitolului din cartea ,,Mai sunt judecatori la Berlin” publicat in cele din urma de Marian Nazat.
Neavand curajul si nici argumentele sa combata dezvaluirile domnului Rusanu, Gabriel Liiceanu se dezlantuie pe TVR1, pe Ionut Cristache, realizatorul emisiunii Romania9 de la TVR1, în opinia mea cel mai mai echilibrat talk-show de pe piața media din prezent, motiv pentru care particip ocazional la dezbaterile pe teme economice prilejuite de emisiune. Dezlantuirea lui Gabriel Liiceanu o gasiti, preluata ca si articolul despre Daniel Daianu, pe hotnews.ro
In contextul dezvaluirilor lui Dan Radu Rusanu, caracterul domnului Liiceanu este mai usor de apreciat de catre public și dezvăluie că domnul Gabriel Liiceanu este un mare mincinos.
Domnul Liiceanu nu a avut curajul sa conteste istorisirea documentata de domnul Radu Rusanu, care pe scurt, in opinia mea, arata ca domnul Liiceanu este, pe langa erudit si intelecutal, un biet capitalist de privilegii, are duble standarde și oricând ar renunța la morală și legalitate pentru propriile privilegii, folosindu-l pe ministrul justitiei (!!!) Valeriu Stoica astfel încât să influențeze decizii economice în propriul interes.
Scrisoarea deschisa la care am facut referire catre domnul Daniel Daianu publicata de domnul Gabriel Liiceanu incepe asa: ,,Stimate domnule Daniel Daianu, vă scriu dumneavoastră pentru că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care îl cunosc….”.
Și aici vine dezvăluirea numărul 2 din capitolul lui Dan Radu Rușanu, avand in vedere ca la acel moment domnul Rusanu nu era numai membru al Consiliului ASF dar chiar Președinte al Consiliului ASF.
Maestre Liiceanu, în primul rând nu înțeleg de ce domnul Dăianu care este întruparea unei ,,fiare a lăcomiei” mai beneficia de stima dumneavoastră.
Probabil era o persiflare, o litotă, la adresa domnului Dăianu, așa cum ați folosit documentându-vă altfel decât prin documentele care v-au fost puse la dispoziție pentru a scrie articolul despre Dăianu, respectiv numindu-l pe Ionuț Cristache – Ionuț Costache.
În principal, dezvăluirile lui Dan Radu Rușanu arată că Daniel Dăianu nu era singurul membru al Consiliului ASF pe care îl cunoșteați. Pe domnul Rușanu îl cunoșteați bine, dar probabil că episodul în care v-a fost respins creditul la Eximbank, v-a făcut să vi-l scoateți din memorie. Ați fost sau nu mincinos când ați afirmat în scris în 19 februarie 2014 că nu îl cunoașteți din Consiliul ASF decât pe Daniel Dăianu?
În al doilea rând, vă întreb, a fost ideea dumneavoastră să vituperați la adresa lui Ionuț Cristache sau v-a sugerat-o cineva? V-a sugerat-o Valeriu Stoica cumva sau cineva din SRI?
Ionuț Cristache a realizat o veritabilă lovitură jurnalistică aducându-l în studio pe Dan Radu Rușanu, a cărui arestare abuzivă, cusuță cu ață albă, demonstrează ferm, în opinia mea, unde și prin cine putea să lucreze protecția oferită beneficiarilor reali ai sumelor furate de la Astra Asigurări, protecție care a inclus arestarea abuzivă lui Dan Radu Rușanu și înlocuirea lui cu Mișu Negrițoiu.
Și încă ceva maestre Liiceanu, un lucru pe care nu îl cunoașteți:
După episodul arestarii lui Dan Radu Rusanu și fortarea demisiei sale, respectiv dupa substituirea lui Dan Radu Rușanu cu Mișu Negrițoiu, prima întrebare, în prima zi, a lui Mișu Negrițoiu ca Președinte ASF, către mine, ca purtător de cuvânt al ASF, a fost: ,,De ce i-ai luat apărarea lui Rușanu?”.
I-am răspuns: pentru că datoria mea ca purtător de cuvânt al ASF este să limitez efectele reputaționale la adresa Președintelui Consiliului ASF și că în opinia mea (confirmată ulterior de două instanțe), Dan Radu Rușanu este complet nevinovat.
Am adăugat că, în calitate de purtător de cuvânt al ASF, și dacă domnia sa, Mișu Negrițoiu ar fi arestat este obligația mea să îi iau apărarea. Mișu Negrițoiu a părut buimac de răspunsul meu și a continuat: ,,Trebuie să îți schimbi mesajul față de societatea ASTRA și față de domnul Adamescu”.
I-am răspuns: nu am ce mesaj să îmi schimb atâta timp cât mesajul transmis prin mine, ca purtător de cuvânt, nu este ale meu ci al Consiliului ASF, iar indicatorii de lichiditate și solvabilitate sunt subunitari.
E drept că domnul Negrițoiu, abia după ce DNA a analizat datele oferite de ASF și l-a reținut pe Admescu, și-a schimbat dânsul mesajul. Apropos, domnule Liiceanu nu v-am auzit niciodată vorbind despre ,,fiara lăcomiei” la adresa funcționărașului Mișu Negrițoiu, cel care, în plin proces de revocare pentru mișcările de stradă pe care le-a provocat prin criza RCA, își vota prime de întrerupere a mandatului înainte de termen. Niciodată. Tot niciodată nu v-am auzit să îl gratulați în vreun fel legat de lăcomie pe Mugur Isărescu, cunoscut și ca Manole, pentru faptul că și-a tras prima de pensionare peste 100.000 de Euro fără să părăsească niciodată BNR. Desigur, dezvăluirea mult ulterioară a salariilor reale din BNR ar fi dovedit că Mugur Isărescu a mințit în timpul scandalului ASF, prin intermediul lui Adrian Vasilescu, când spunea, în premieră, că Isărescu ar avea doar vreo 10.000 de Euro pe lună. Poate 12.000.
După cum niciodată nu am văzut un follow-up la scrisoarea către Daianu, salariile mari din ASF devenind și mai mari dupa venirea lui Negritoiu. Nu v-am auzit niciodată domnule Liiceanu să îl fi întrebat public pe domnul Negrițoiu, de ce Consiliul ASF nu a aprobat propunerea lui Dan Radu Rușanu, de înjumătățire a salariilor membrilor executivi ai Consiliului ASF. Niciodată.
Ceea ce îmi pune un semn de întrebare mare referitor la faptul că singurul interes al dumneavoastră pentru ASF a fost în momentul în care, în opinia mea, un grup de derbedei a acționat în sensul arestării lui Dan Radu Rușanu, pentru ca beneficiarii reali ai fraudelor de la ASTRA (nu e doar Adamescu), să fie protejați. Același grup care l-a adus pe Mișu Negrițoiu la ASF.
Și încă ceva domnule Liiceanu, ceea ce nici asta nu știi. Negrițoiu mi-a spus în acea primă întâlnire din mai 2014, că ,,eu știam de mult care sunt salariile de la ASF, înainte să fie publicate de hotnews”. Deci am avut dreptate că și SRI-ul știa, dacă informațiile ajunseseră și la Mișu Negrițoiu?
Cum ar fi putut să ajungă informațiile despre salarii la Mișu Negrițoiu dacă mai întâi nu ar fi fost cunoscute de SRI?
Cum de nu te-ai întrebat niciodată domnule Liiceanu de ce Mișu Negrițoiu apare pe interceptări, când încă șef onorific al ING (după demiterea produsă ulterior obligării ING Bank BV la plata celei mai mari amenzi financiare a epocii, inclusiv pentru operațiuni produse prin ING Bank Romania, care au încălcat embargoul impus de SUA Iranului), de ce se se interesa Mișu Negrițoiu despre situația Euroins și cum a supravegheat Mișu Negrițoiu Euroins pe perioada mandatului său?
Răspunsurile mi le dau singur:
- a) pentru că pe dumneavoastră, domnule Liiceanu, nu v-a interesat ASF decât atunci când anumite grupări de derbedei erau interesate de răsturnarea lui Rușanu, fostul Președinte al ASF făcand intru-totul ceea ce legea îi impunea să facă în cazul Astra Asigurări și ceea ce predecesorii săi nu au făcut, ci dimpotrivă, par să fi protejat.
- b) pentru că pentru dumneavoastră, domnuleLiiceanu, intervențiile la factori politici pentru avantaje personale, nu sunt străine.
- c) pentru că dumneavoastră, domnule Liiceanu, nu aveți nicio jenă în a minți că nu îl cunoașteți pe Rușanu. Desigur, o tehnică contra-informativă pe care mă îndoiesc că ați învățat-o la Humanitas sau traducandu-l pe Heidegger. Oricum, negand cunoasterea lui Rusanu si in lumina episodului povestit ca ati incercat ca Valeriu Stoica sa va puna o pila la Rusanu, pila care nu a functionat, pentru mine, v-ati transformat într-un mare minicinos.
- d) pentru că dumneavoastră domnule Liiceanu, vituperați la adresa lui Dragnea, dar sunteți un produs al acesluiași sistem. Predecesorul lui Dragnea, Victor Ponta, l-a numit pe Liviu Voinea viceguvernator BNR (știți, șeful lui Dăianu pe care îl stimați) pentru că ,,l-a rugat”. Chiar Dragnea, i l-a propus lui Iohannis pe Voinea ca premier după demisia lui Ponta (aici situația este ceva mai complexă și poate avea legătură cu contractele societății în care erau acționari la un moment dat Liviu Voinea și Daniel Dăianu – GEA, contracte cu Consiliul Județean Teleorman condus de Liviu Dragnea dar și cu Primăria Slatina, condusă sau controalată de Darius Vâlcov).
Dar dumneavoatră nu ați primit, similar, editura Humanitas, pentru că l-ați rugat pe colegul Andrei Pleșu? Sau Andrei Pleșu v-a rugat să o preluați? În mod cert, dumneavoastră ați fost cu ruga și cu traficul de influență pe la miniștrii pentru a primi avantajul patrimonial al ștergerii datoriilor și penalităților pentru Humanitas. Și ați și obținut asta.
Prin urmare, vă întreb domnule Liiceanu, cum se numește cineva care are duble standarde? Cum se numește cineva care prezintă adevărul drept miniciună și minciuna drept adevăr?
,,Every man is born as many men and dies as a single one”. Eu cred că, dincolo de dubiu, memoria selectivă și dublele standarde dovedesc și în cazul dumneavoastră că Heidegger a avut dreptate. Pe parcursul tranziției dumneavoastră dinspre filosof spre biet capitalist de privilegii, ați dovedit cu vârf și îndesat că v-ați născut ca fiind mai mulți bărbați într-unul singur, cu multiple principii de sens contrar, iar cele mai recente evoluții definesc un singur bărbat, așa cum este el: oportunist, mincinos, farsor.
In loc de concluzie, am cateva intrebari pentru domnul Liiceanu:
- Il cunoaste domnul Liiceanu profund pe Valeriu Stoica sau l-a introdus vreun ,,tovaras”?
- Cum isi explica domnul Liiceanu siguranta cu care s-a dus in biroul Ministrului Justitiei, Valeriu Stoica, pentru a cere eludarea si sprijin pentru eludarea taxelor?
- De unde a avut domnul Liiceanu siguranta ca domnul Stoica nu o sa il retina in birou, chemand procurorii si dandu-l pe mana justitiei?
- De unde ati avut, domnule Liiceanu, siguranta cardasiei lui Valeriu Stoica?
Raspunsurile le intuiesc oarecum si de aceea ma trimit cu gandul la Victor Eftimiu si la al sau: ,,M-am saturat de lächele, dati-mi o canalie”. (Radu Teodor Soviani – blog).
Uncategorized
Repatriot Summit a început în forță. Peste 350 de oameni de afaceri și profesioniști din țară și diaspora cer clasei politice un guvern pentru România
În prima zi a RePatriot Summit a avut loc Gala Top 100 Români de Pretutindeni, cu încă 100 de români pe care orice guvern din lume și i-ar dori aproape
A XI-a ediție a RePatriot Summit s-a deschis ieri la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, cu peste 350de participanți români din țară și din afara granițelor. Această gală a adăugat 100 de nume la o listă care numără acum, începând de la Centenar, 900 de români remarcabili din toată lumea.
În aceeași sală au fost rostite nume de oameni care lucrează în securitate la NATO, în științe la Stanford și Columbia, în industrie la Boeing și Starlink, în diplomație la ONU și în spitale care dau tonul în Europa. RePatriot spune că România îi premiază o dată pe an și apoi, de cele mai multe ori, îi lasă pe lista de protocol, și cere Guvernului, oricare ar fi, să-i invite și să se așeze la aceeași masă cu ei.
Președintele Nicușor Dan a spus la deschidere:
„E bine ca oamenii să vină acasă, e bine și ca oamenii să stea acolo, să colaboreze și să se intereseze de România. Opțiunea e a fiecăruia. Trăim într-o lume liberă, iar pentru libertatea asta mulți s-au sacrificat. Îndemnul meu pentru cei din diaspora este să testați România. Să testați sistemul medical din România, pentru că, cu toate neajunsurile și cu toate disfuncționalitățile, România a progresat mult în ultimii 20 de ani.”
Președintele Moldovei, Maia Sandu, a transmis un mesaj video în care a spus: „Este o comunitate în care, încă de la început, s-au regăsit și antreprenori din Republica Moldova, călăuziți de dorința de a contribui la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului.”, apoi a mai adăugat “Contăm pe experiența, ideile și investițiile dumneavoastră.”
Vicepreședintele Senatului, Mihai Cotet, a spus: „Nimeni nu își împachetează viața într-o valiză de bine. În spatele fiecărei povești de succes sunt ani de muncă, sacrificii, dorul de casă și curajul de a lua totul de la capăt într-o altă țară. România are nevoie de voi. Acum, poate mai mult ca niciodată. Are nevoie de experiența voastră, de expertiza voastră, de relațiile pe care le-ați construit, de standardele pe care le-ați învățat și, cel mai mult, de puterea voastră de a răzbi.”
De ce cere RePatriot Guvernul acum
Când banii publici sunt tot mai puțini, valoarea se mută la resursele pe care România le are deja: oameni, expertiză, capital, relații. Multe dintre ele se află în afara țării și nu cer bani de la buget, ci un motiv și un drum pentru a fi mai aproape și chiar de întoarcere.
„Oamenii din aceste pagini sunt ancora noastră. Ne arată că se poate. Ne obligă să facem din România locul în care te întorci cu drag, pentru o vacanță, pentru o investiție sau pentru a-ți aduce familia acasă. Pentru asta cerem clasei politice să facă urgent ceea ce are de făcut. Să ne dea un Guvern stabil, onest și profesionist. Este ultimul apel” , a spus Marius Bostan, antreprenor și inițiator Repatriot.
Înregistrarea evenimentului din prima zi se poate regăsi aici: https://fb.watch/v/6QZmhHzZn/
Top 100 Români de Pretutindeni: o listă care se citește ca o hartă
Gala a premiat oameni din zece domenii: management, antreprenoriat, profesioniști, știință, serviciu public și legal, religie, artă, educație, sănătate și sport. Inițiativa a fost lansată în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire și premianții au fost aplaudați la scenă deschisă.
Premiații ediției 2026 a Top 100 Români de Pretutindeni pot fi văzuți aici: https://www.repatriot.ro/wp-content/uploads/2026/10/Top-100-Romani-de-Pretutindeni-Editia-IX-2026.pdf
Felix Pătrășcanu a adăugat la închiderea galei că “Sunt zeci de mii de români care ar merita să fie pe listă și că laureații de azi sunt ancora de încredere, bunăstare și implicare.”
Romanian Performance Excellence Program: excelența care se măsoară
A urmat Gala Romanian Performance Excellence Program, organizată de FNTM, cu sprijinul RePatriot. Programul este inspirat de principiile Malcolm Baldrige National Quality Award și se aplică organizațiilor de orice mărime și din orice sector, inclusiv agențiilor guvernamentale. Steven Hoisington, judecător Baldrige din SUA, și Irina Bentu, absolventă RPEP 2023 și expert Lean Six Sigma, au vorbit despre organizații performante care acceptă să fie măsurate și unele sunt bune exemple de urmat. Au fost premiați peste 20 de profesioniști dedicați excelenței în management.
De la Cotroceni la Constanța
Seara, participanții au plecat spre Hotel Iaki, din Mamaia, unde Summitul continuă trei zile. Primul punct din agenda de astăzi s-a concentrat pe Marea Neagră: securitate, energie, porturi și comerț. Cum transformăm poziția României într-un avantaj economic pentru noi și pentru întreaga regiune, a fost o întrebare care a căutat răspuns.
„Unul dintre lucrurile pe care n-am crezut că o să le văd vreodată în viața mea a fost căderea Cortinei de Fier în ’89. Al doilea lucru pe care n-am crezut că o să-l văd vreodată e ce se întâmplă astăzi.Democrațiile occidentale sunt sub atac din partea a ceea ce eu numesc axa răului: Rusia, China și Iran.” a spus fostul Ambasador Adrian Zuckerman, Președintele Alianța.
Agenda se poate vedea aici: repatriot.ro/repatriot-summit-2026/agenda
Apoi s-a vorbit despre încredere, despre siguranță, tineri și banii care se întorc și se înmulțesc.
„Într-o lume în care incertitudinea a devenit noua normalitate, încrederea este una dintre cele mai valoroase resurse. Oamenii nu caută doar oportunități, ci și stabilitate și predictibilitate, iar acesta este rolul asigurărilor: să ofere continuitate și siguranță atunci când viitorul este greu de anticipat. Pentru românii din diaspora, care își împart viața și responsabilitățile între două țări, protecția înseamnă mai mult decât o poliță de asigurare. Înseamnă liniștea că familia, proprietățile și planurile lor din România sunt în siguranță. La Allianz-Țiriac, credem că protecția este condiția care face posibile investițiile, dezvoltarea și implicarea pe termen lung. Pentru că încrederea nu elimină riscul, ci îți dă curajul să construiești, știind că nu îl porți singur”, a declarat Anelis Baciu, Diaspora Project Manager la Allianz-Țiriac Asigurări.
Sâmbătă se lucrează pe proiecte, iar seara are loc un concert la Cazinoul din Constanța. Duminică, drumul spre București trece prin Adamclisi, Peștera Sfântului Andrei, Dervent și peste Dunăre pe la Călărași.
Evenimentul live de azi poate fi văzut aici: https://fb.watch/v/5UYP5sZsD/
Ediția a XI-a a RePatriot Summit este susținută de Allianz-Țiriac Asigurări, în calitate de Partener Strategic, Banca Transilvania și BucinMob – Parteneri Gold, precum și de Tema Energy, FAN Courier, Simtel, Aqua Carpatica, Axionet și 1SEO – Parteneri Silver. Printre Partenerii ediției se numără CGA Systems, FormTex, WLC Rent a Car, Alianța, AD Aeternam, Quick Leap, OkFlora, RadicStar și Patiseria Tineretului, iar Newsweek România, Romanian United Foundation – RUF și Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM sunt parteneri media și comunitari.






Despre RePatriot
RePatriot este o comunitate globală de antreprenori și profesioniști români care încurajează reconectarea românilor din diaspora cu România prin inițiative de business, educație, leadership civic și dezvoltare comunitară. Programul a fost lansat de Romanian Business Leaders, organizație care reunește peste 700 de antreprenori și lideri din mediul de afaceri românesc.
Mai multe pe repatriot.ro.
Câteva declarații făcute în cadrul lucrărilor:
Toate piedicile care eu le văd sunt legate de influența rusă
Amb (r, Președinte Alianța) Adrian Zuckerman:“România e o țară foarte bogată, are multe, multe resurse naturale, minerale, gaz, petrol, agricultură, forestiere. Are un potențial enorm, dar acest potențial trebuie să fie pus în valoare, ca România să se îmbogățească. Nu poți să spui numai că România are un potențial enorm. Toate piedicile care eu le văd sunt legate de influența rusă, care continuă de la revoluție. Oricum, cu oameni plătiți sau cu sisteme rămase în funcție. E ceva la care trebuie să ne uităm și să încercăm să eliminăm, astfel ca România să poată să se dezvolte și să ajungă la potențialul unde ar trebui să fie.”
Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut.
„Faptul că aparțin ambelor națiuni, celei române și celei americane, nu înseamnă să aleg între ele, ci să construiesc punți între ele. Așa văd rolul diasporei care vrea să fie în serviciul României. Dacă ești bine integrat în țara de adopție, vei folosi credibilitatea, relațiile și accesul pe care le ai ca să servești și țara de origine. Nu suntem mulți, dar suntem foarte vizibili.”
Războiul de alături. Lecții pe care, din nefericire, România nu vrea să le învețe.
„De ani de zile suntem într-un conflict care, zi de zi, ne aduce lecții pe care, din nefericire, România nu vrea să le învețe. Ucraina este în acest moment teatrul de dezvoltare a tehnologiilor. România va rămâne un cumpărător în acest domeniu sau va deveni una dintre țările care dezvoltă, produc și exportă?” a întrebat Cătălin Mihalache, General de brigadă în rezervă, fost atașat al apărării la Washington a servit România în cele mai fierbinți puncte de pe glob, în domeniul informațiilor) //
General în rezervă Cătălin Mihalache (fost atașat militar la Washington, a servit România în cele mai fierbinți puncte de pe glob, în domeniul informațiilor) //
Într-un conflict real, germanii se ocupă întâi de Germania, iar americanii de America, nu de Europa
Bogdan Ochiana, fondator Orbotics Industries: „Sunt din Galați. În clădirea în care s-a prăbușit drona locuiesc colegi de-ai mei din liceu. Pentru mine a fost întotdeauna puțin personal. Am cerut la HR 20 de ingineri cu ani de experiență în drone. Mi-au găsit exact zero. Ne-am angajat public să investim în România 200% din valoarea oricărui contract pe care îl primim. Când există un contract, lanțul de aprovizionare vine. Dacă există un conflict real, germanii se ocupă întâi de Germania, așa cum americanii se ocupă de America, nu de Europa. Noi nu suntem China, nu suntem America, dar putem să ne specializăm pe anumite nișe.”
Uncategorized
Alexander Mărmureanu, primul român care va lua startul în Tour de Corse Historique
Ambasadorul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Alexander Mărmureanu, a confirmat că va lua startul la ediția 26 Tour de Corse Historique, devenind astfel primul român prezent la una dintre cele mai prestigioase și, totodată, spectaculoase competiții de raliuri istorice din lume.
O prezență constantă la marile evenimente de motorsport din toată lumea, Alexander Mărmureanu a bifat în 2026 două prezențe de marcă în Europa – Tour Auto și Goodwood Festival of Speed -, iar acum se pregătește pentru Tour de Corse Historique, care se va desfășura în perioada 3 – 10 octombrie 2026. Ambasadorul FRAS va concura la bordul unui spectaculos model Audi Quattro din 1983, având-o în dreapta pe Laura Huettner, soția lui.
”Suntem aproape de final cu pregătirile pentru Tour de Corse Historique, această competiție superbă, la care voi pilota un Audi Quattro, de Grupă B, cu 350 de cai-putere. Pentru a fi la cel mai ridicat nivel, mașina a fost preparată în Germania și Belgia. Eu voi concura la categoria VHC (vehicule istorice de competiție), care este cea mai spectaculoasă și dificilă dintre toate și la care s-au înscris deja 249 de echipaje. Așa cum spuneam, totul este pus la punct, iar vineri, sâmbătă și duminică vom face ultimele teste, urmând ca luni să fie shakedown-ul, iar marți startul.

Organizatorii ne-au confirmat participarea în urmă cu mai multe luni și sunt foarte încântați că vor avea la start un echipaj care va reprezenta România. În ceea ce privește obiectivul pentru Tour de Corse Historique, lucrurile sunt clare: vrem să terminăm în Top 10 la categoria noastră și să arătăm tuturor că românii sunt competitivi în motorsport. După acest raliu istoric, la 17 octombrie voi fi prezent la un alt eveniment de marcă în lumea automobilismului sportiv, Willow Springs Reimagined (cu participarea Petersen Automotive Museum), o competiție în premieră, în care, printre altele, se vor sărbători șase decenii de istorie a curselor de viteză în coastă.

Totul va fi organizat la Rosamond, care face parte din zona metropolitană extinsă Greater Los Angeles, chiar la nord de Los Angeles. Aici voi concura cu un Porsche GT3 R, mașină pe care am mai folosit-o în trecut și la alte competiții. Ulterior, mi-ar face plăcere să vin în România și să particip fie la o etapă de viteză în coastă, fie la ediția din 2027 a Winter Romania Historic Rally. Au trecut mai bine de 40 de ani de când am concurat în Raliul Stațiunilor și, sincer, îmi este dor de o cursă în țara mea. Urmăresc cu mult interes competițiile Federației Române de Automobilism Sportiv și vreau să transmit felicitările mele atât piloților, cât și organizatorilor pentru modul în care contribuie la imaginea motorsportului românesc. Fac o treabă extraordinară și merită toată aprecierea.
Altfel, am fost invitat și la Rewind Tour Britain (27–30 mai 2027), un eveniment organizat de Motor Racing Legends și British Automobile Racing Club (BARC), inspirat de „Tour of Britain” din anii 1970 și 1980. În ceea ce privește formatul, vor fi 4 curse pe circuit și 12 etape de raliu pe asfalt pe drumuri închise, pe parcursul a 5 zile și aproximativ 540 de mile), rezultând într-un clasament unic. Aici voi concura cu un Jaguar E-Type”, a declarat Alexander Mărmureanu.
Mai multe detalii despre competiţie puteţi citi pe FRAS.RO.
Uncategorized
Acumulator sistem fotovoltaic vs. caniculă – ce verificări trebuie să faci?
Când afară sunt 35-40 de grade, producția panourilor scade vizibil, pentru că siliciul devine mai puțin eficient la temperaturi ridicate. Majoritatea proprietarilor știu asta și nu se îngrijorează prea mult. Ce nu observă însă este că, în paralel, acumulatorul trece prin modificări interne care nu se văd cu ochiul liber și care pot rămâne netratate luni de zile.
Un acumulator sistem fotovoltaic este, de fapt, mai vulnerabil la caniculă decât panourile în sine. Temperatura internă a bateriei poate crește mult peste temperatura exterioară, mai ales dacă spațiul de montaj nu are ventilație adecvată. Iar dacă problema nu este identificată din timp, degradarea componentelor se accelerează.
Cum verifici rapid acumulatorul pe timp de caniculă?
Primul pas, cel mai simplu, este să deschizi aplicația de monitorizare a sistemului. Notează temperatura bateriei, nivelul de încărcare și verifică dacă există alerte de eroare sau de temperatură ridicată. Aceste date îți oferă o imagine clară a stării acumulatorului, fără să fie nevoie de nicio unealtă.
Al doilea pas presupune o mică descărcare controlată – lasă sistemul să funcționeze pe baterie o perioadă scurtă și observă cum se comportă autonomia. Dacă scade mai rapid decât în anii trecuți, la o încărcare similară, este un semnal pe care merită să-l urmărești în continuare, nu neapărat un motiv de panică imediată.
Semnele care indică o problemă reală și nu doar variații sezoniere
Există o diferență clară între o baterie care se comportă puțin mai lent din cauza căldurii și una care are o problemă reală. Dacă carcasa acumulatorului este excesiv de caldă la atingere, dacă sistemul emite zgomote neobișnuite sau dacă aplicația afișează alerte repetate – nu ocazionale, ci constante – atunci lucrurile trebuie privite mai serios.
Un alt semn de alarmă este încărcarea anormală, urmată de o descărcare bruscă a autonomiei în doar una sau două zile. Dacă ciclurile zilnice regulate devin inconsecvente, când ieri sistemul ținea sarcina normal, iar astăzi se descarcă mult mai rapid, e clar că nu mai este vorba despre simpla influență a temperaturii, ci despre o defecțiune.
Verificări ale spațiului de montaj pentru a elimina cauze externe
Înainte să suspectezi o defecțiune a acumulatorului, merită să verifici mediul în care este montat. Controlează dacă bateria este protejată de soare direct și dacă aerul circulă liber în jurul ei. Un acumulator montat într-un spațiu închis, fără curent de aer, va acumula căldură mult mai rapid decât unul instalat corect, chiar dacă bateria în sine este perfect funcțională.
Totodată, asigură-te că zona de montaj este curată – praful acumulat în timp poate afecta ventilația componentelor electronice, la fel cum umezeala excesivă poate crea probleme suplimentare. Aceste verificări simple elimină multe dintre cauzele externe și te ajută să știi dacă problema vine din exterior sau din interiorul sistemului.
Dacă, după toate aceste verificări, acumulatorul continuă să se comporte neobișnuit sau alertele nu se opresc, cel mai sigur pas este o evaluare tehnică realizată de specialiști. Echipa Genway poate analiza sistemul tău fotovoltaic în detaliu și poate identifica exact ce se întâmplă, înainte ca o problemă minoră să devină una costisitoare.
Dacă vrei să fii sigur că sistemul tău funcționează optim și în lunile toride sau că alegi un acumulator sistem fotovoltaic potrivit pentru tine, nu ezita să contactezi specialiștii Genway!
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie7 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



