Connect with us

Uncategorized

Moțiunea, circ pe toată linia

Published

on

Ludovic Orban a reușit să atingă numărul magic. Chiar l-a depășit. Cu acest număr de 237 în loc de 233, Guvernul cade. Atâta doar că încă nu s-a votat. Iar la vot, cine știe? Și a început dansul în Parlament. Ieri, la ceas de seară. Din orice direcție am privi și înspre orice direcție, nu vedem decât un circ total.

Este în afara oricărui dubiu că, după ce au strâns pe o ciornă de numai șapte pagini, intitulată „Moțiune de cenzură”, un număr de 237 de semnături, care depășește cu patru numărul majorității absolute, liberalii puteau aștepta pentru a depune în cursul acestei dimineți acest document la Birourile Permanente. Dar nu au mai avut răbdare. Au depus moțiunea ieri seară. S-au precipitat. Poate că s-au temut ca unii semnatari să nu se răzgândească. Și au comis-o. Iar PSD a agățat ocazia din zbor.

PSD s-a mișcat incredibil de repede pentru un partid rămas singur de-o parte a baricadei și pus la stâlpul infamiei în Parlament. A convocat intantaneu Birourile Permanente. Pentru a lua act de moțiune. Și pentru a stabili calendarul. Care este șpilul? Șpilul este că, mișcându-se repede, PSD poate impune în termeni constituționali ca votul să aibă loc sâmbătă. La sfârșitul săptămânii. Așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată. Într-o zi în care parlamentarii sunt în teritoriu. În familie. Sau la chermeze. Și niciodată în sediul Legislativului. Este evident. PSD a sesizat o greșeală a liberalilor și a dorit să o exploateze. Intenția de a fixa sâmbătă momentul votării moțiunii are drept obectiv mărirea numărului de absenți. PSD nu-și poate obliga parlamentarii – și nici nu va încerca – în sensul de a-i duce forțat în Parlament. Ca să treacă moțiunea, nu este necesar votul lor. În schimb, minimum 233 de senatori și deputați dintre cei 237 de semnatari ai moțiunii trebuie în mod obligatoriu să fie prezenți. Și mai mult decât atât. Ei trebuie să nu se răzgândească. Și să voteze ceea ce au semnat. Dar cum să strângi atâta amar de parlamentari într-o zi de sâmbătă?

Se întâmplă frecvent ca soarta unui război să depindă de o mică bătălie, iscată din senin, te miri unde, pe ce coclauri. La fel se întâmplă acum în Parlamentul României. În definitiv, urmează trei alegeri cardinale, care vor defini politic un ciclu de cinci ani. Iar soarta acestor alegeri poate depinde într-o măsură decisivă, de acest examen al moțiunii de cenzură pentru care PNL s-a opintit atât de mult. La rândul ei, moțiunea de cenzură, un demers important, care nu a fost încununat de succes decât de două ori din zeci de încercări efectuate în ultimii 30 de ani, este condiția sine qua non a întoarcerii acelor de ceasornic în favoarea acualei opoziții. De partea căreia, cel puțin aparent, au trecut toți. Și iată că întreagă această operație, extrem de dificilă, complicată, cu consecințe uriașe asupra situației politice, atârnă de un fleac. Dacă PSD va reuși sau nu să impună pentru votul decisiv ziua de sâmbătă.

La prima încercare, PSD a fost lăsat în offsaid. La Birourile Permanente nu s-au prezentat decât două persoane, pe post de observatori. Și au observat cu atenție ușa. Văzând că pe ea nu intră niciun reprezentant al opoziției, au răsuflat ușurați. Aseară. Și s-au aplaudat singuri. Nu s-a putut lua nicio decizie. Dar mai e și ziua de azi. Adică chiar această dimineață. Când, din nou, PSD va încerca. Și când e mai greu de explicat de ce reprezentanții întregii opoziții din Birourile Permanente pun coada între picioare și se fac nevăzuți. În definitiv, e o dimineață a unei zile de lucru în Parlamentul României. Dacă nu se prezintă, PSD îi acuză de lașitate. Sau de manevre murdare. Dacă se prezintă, există toate șansele ca moțiunea de cenzură să fie citit sâmbătă. Iar sâmbătă nu e bine. Pentru unii. Și e foarte bine pentru alții. Am văzut de ce. Și astfel, iată, soarta unui război, care durează deja de trei ani și în care am văzut foarte multe moțiuni de cenzură ratate, depinde în bună măsură, poate chiar decisivă, de ceea ce se va întâmpla chiar acum.

Dacă se fixează ziua și dacă toate partidele, altele decât PSD, trec cu bine acest hop și rămân așa prinse în horă, rămâne de văzut dacă până la urmă, cum am mai spus de câteva ori, parlamentarii vor vota ceea ce au semnat. Fie sâmbătă, când e mai greu, fie săptămâna viitoare, luni sau marți, când e mai ușor.

Și îmi iau această rezervă, pentru că liberalii au scos din dulapul cu surprize, prin vocea autorizată a lui Rareș Bogdan, o sperietoare. Sperietoarea anticipatelor. Cu alte cuvinte, dacă Guvernul pică prin moțiune, PNL, cu sprijinul lui Klaus Iohannis, este gata să se opintească și, după ce a reușit să ia taurul de coarne, să-l dea de tot peste cap. Forțând Parlamentul, majoritatea acestuia, să opteze pentru alegeri anticipate. Desigur, la capătul unui circ politic, care ar putea dura vreo două luni. Și după ce cei mai mulți dintre parlamentari, adică jumătate plus unu dintre cei care vor fi prezenți – aici nu mai operează majoritatea absolută, ci majoritatea simplă – vor decide să se sacrifice pentru țară. Într-un ritual de sinucidere colectivă. Foțarea anticipatelor înseamnă ca două guverne consecutive, cu doi candidați de premieri nominalizați de Klaus Iohannis, să cadă la vot. După care Parlamentul se autodizolvă. Deci toți senatorii și deputații pe care îi avem își pierd mandatele. Înainte de termen. Ratează un an de carieră parlamentară și în întregime pensia suplimentară pe care, dacă mandatul ar fi fost întreg, ar fi putut-o primi cât timp trăiau. Sub formă de rentă viageră. Să o vedem și pe asta!

Și să o vedem și pe ailaltă. Să vedem cum, din ingrediente relativ incompatbile, se leagă aluatul și crește cozonacul. Sau cum aluatul se face maioneză și se taie. Va fi o experieță absolut terifiantă să vedem cu funcționează un guvern PNL-USR-UDMR-Pro România-ALDE-PMP, beneficiar al susținerii altor minoritari decât cei maghiari. Cum va fi scos acest guvern în larg și cum va pluti el, fără să ia apă.

Sorin Rosca Stanescu

 

Articolul Moțiunea, circ pe toată linia apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Published

on

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.

Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.

Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.

În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.

Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.

Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.

„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”

„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”

Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.

Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.

Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare.  Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.

Continue Reading

Uncategorized

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Published

on

By

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.

Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.

PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE

O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.

Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.

Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.

SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI

Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.

OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE

Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.

LIVRARE PIZZA SECTOR 4

Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.

LIVRARE PIZZA SECTOR 5

Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.

LIVRARE PIZZA SECTOR 3

Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?

• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate

Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.

(Publicitate)

Continue Reading

Uncategorized

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

Published

on

By

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.

București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.

Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.

Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.

În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.

Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.

În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.

Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.

Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro