Connect with us

Uncategorized

„Jurnalul” lui Mihail Sebastian, o capodoperă a literaturii interbelice, va fi lansat în Suedia

Published

on

„Jurnalul” lui Mihail Sebastian, capodoperă a literaturii – document interbelice, va fi lansat luni, de la ora 18.30, la sediul Federaţiei Comunităţii Evreieşti din Stockholm, potrivit Institutului Cultural Român (ICR).

Imaginea articolului „Jurnalul" lui Mihail Sebastian, o capodoperă a literaturii interbelice, va fi lansat în Suedia

„Jurnalul” lui Mihail Sebastian, o capodoperă a literaturii interbelice, va fi lansat la Stockholm

Cu ocazia traducerii în limba suedeză a „Jurnalului” scriitorului Mihail Sebastian, ICR Stockholm, în colaborare cu Federaţia Comunităţii Evreieşti din Stockholm şi centrul de studii Paideia – The European Institute for Jewish Studies in Sweden, organizează lansarea volumului în capitala Suediei. Lansarea va consta într-o prezentare a autorului şi a cărţii, făcută de traducătoarea Inger Johansson. Aceasta va vorbi despre experienţa traducerii volumului scriitorului român şi importanţa prezentării „Jurnalului” pentru publicul suedez în contextul istoric actual.

Evenimentul va cuprinde şi lectura unor fragmente din roman, în interpretarea apreciatei actriţe cu origini româneşti Adriana Savin, cunoscută de publicul suedez pentru activitatea sa teatrală şi cinematografică.

Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât în timpul vieţii scriitorului, cât şi în posteritate.

Capodoperă a literaturii – document interbelice şi una dintre cele mai tulburătoare panorame a vieţii politice şi artistice din România primei jumătăţi a secolului XX, „Jurnalul” lui Mihail Sebastian şi-a câştigat locul printre cărţile cel mai apreciate ale literaturii române. Sebastian îşi începe jurnalul sub semnul revelaţiei apăsătoare a alterităţii sale, ce îl proiectează într-o realitate pe care crezuse că o stăpâneşte. Se declanşează o amplă criză sufletească şi de conştiinţă, iar consemnările, realizate timp de 10 ani, stau mărturie acestor tulburări lăuntrice, similare furtunilor ce bântuiau, în epocă, viaţa politică a ţării şi a întregii Europe.

Asemenea „Jurnalului” lui Jeni Acterian, „Jurnalul” lui Mihail Sebastian este o „capodoperă a literaturii memorialistice”, ce nu a lăsat cititorii impasibili. „Jurnalul” lui Mihail Sebastian reprezintă o carte de căpătâi pentru momente de cumpănă, o operă ce se citeşte şi se reciteşte.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Published

on

By

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie, cei mai buni 36 de jucători din lume și un fond de premii de 1,5 milioane de dolari.

București, 27 iulie 2026  Jucătorul român Răzvan „RvPLegend” Puiu a câștigat, aseară, la Paris, titlul de campion mondial la EA Sports FC, în cadrul FC Pro 26 World Championship, competiție desfășurată sub umbrela Esports World Cup 2026. Este primul român care câștigă campionatul mondial oficial al actualului format EA Sports FC / FC Pro, organizat direct de EA Sports, adăugând un nou capitol de succes unui palmares deja bogat al esports-ului românesc la acest joc, deschis în urmă cu aproape două decenii de Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu.

Un parcurs de excepție la cel mai important turneu al anului

Finala FC Pro 26 World Championship a reunit, între 22 și 26 iulie, la Paris, cei mai buni 36 de jucători din lume, reprezentând sezonul competitiv 2025/2026 al EA Sports FC. Competiția, parte a Campionatului Mondial de Esports (Esports World Cup), este considerată cea mai importantă întrecere individuală din fotbalul virtual, adunând un fond total de premii de 1,5 milioane de dolari.

Răzvan Puiu, în vârstă de 22 de ani și legitimat la organizația HYPERSPIRIT, a avut un parcurs remarcabil pe tot parcursul turneului. A intrat în competiție prin faza Play-Ins, a încheiat faza de grupă pe locul 11, cu trei victorii, un egal și două înfrângeri, apoi a trecut, în fazele eliminatorii, de adversari din Turcia, Brazilia și Bulgaria, înainte de a se impune categoric în semifinală. În marea finală, Puiu l-a învins pe germanul Levy „levyfinn” Rieck cu scorul de 6-5, cucerind titlul mondial și un premiu de 250.000 de dolari, cel mai mare din cariera sa. Performanța îl propulsează de pe locul 30 direct pe locul 4 în clasamentul mondial al jucătorilor.

„Visul oricărui jucător Pro de EAFC este să ajungă campion mondial, iar eu am reușit să-mi îndeplinesc cel mai mare vis al meu. Nimic nu este imposibil, prin muncă și dorință se poate realiza orice.”, a precizat Răzvan „RvPLegend” Puiu, campion mondial EA Sports FC.

De la eSuperliga la titlul mondial

Titlul mondial vine în continuarea unui parcurs deja impresionant în plan intern. Răzvan Puiu este campion en-titre al eSuperligii în ultimele două sezoane: a câștigat trofeul în 2025 sub culorile Universității Craiova, iar în 2026 în tricoul lui CFR Cluj.

eSuperliga este campionatul oficial de fotbal virtual desfășurat în paralel cu Superliga, prima ligă a fotbalului românesc, în care fiecare club din eșalonul de elită are un reprezentant. Competiția funcționează ca o punte între fotbalul tradițional și esports, oferind cluburilor din Superliga o prezență activă în lumea gaming-ului competitiv și jucătorilor de EA FC un cadru profesionist de a concura sub culorile echipelor pe care le susțin.

Esports, o sursă constantă de performanță pentru România

Titlul lui Răzvan Puiu se adaugă unui palmares tot mai bogat al esports-ului românesc la nivel internațional. Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu, fost jucător de fotbal de performanță la Universitatea Craiova, a fost primul român care a urcat pe treapta cea mai înaltă a unui campionat mondial la jocul de fotbal, în 2008, la World Cyber Games. Ana „ANa” Dumbravă, care a practicat fotbalul de performanță în copilărie și adolescență, a fost desemnată cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume trei ani la rând, în 2022, 2023 și 2024. Andrei „Odoamne” Pascu a devenit primul român campion european la League of Legends, câștigând LEC Summer Split 2022 alături de Rogue. Iar Mihai „iM” Ivan, component al echipei NAVI, a scris istorie devenind primul român care câștigă un titlu mondial de Counter-Strike, la Major-ul de la Copenhaga din 2024.

Aceste rezultate individuale se adaugă performanței de echipă a Nexus Gaming, campioană mondială la Counter-Strike 2 în cadrul Campionatului Mondial de Esports, titlu deținut în prezent de România.

„România este, în acest moment, campioană mondială en-titre la Counter-Strike, are un campion european la League of Legends și acum și un campion mondial la EA Sports FC. Sunt performanțe care ne plasează constant printre cele mai bune națiuni de esports din lume. Ne pregătim să confirmăm acest lucru și în noiembrie, la Esports Nations Cup, prima competiție globală de esports pe echipe naționale, unde România va fi reprezentată de ROESF alături de peste 100 de țări.”, a precizat Mihai Cotos, președinte ROESF.

Recunoaștere care întârzie, performanțe care nu se opresc

Aceste performanțe repetate arată un tipar clar: talentul individual al jucătorilor români reușește să străpungă la cel mai înalt nivel internațional, în lipsa unei recunoașteri oficiale a esports-ului în România. Proiectul de lege care ar recunoaște esports-ul ca disciplină sportivă oficială a fost depus în Parlament în 2021 și se află încă în diverse etape ale procesului legislativ.

„Când un român urcă pe podium, România este menționată în presa internațională alături de cele mai puternice națiuni din domeniu. Esports-ul românesc are nevoie de recunoaștere oficială pentru a se putea dezvolta sănătos, pentru a atrage investiții și pentru a oferi jucătorilor un cadru legal și instituțional real. Pași importanți au fost făcuți, în primul rând prin depunerea în Parlament a unui proiect de lege. Suntem convinși că adoptarea lui va aduce și mai multe performanțe românești pe plan mondial.”, a precizat Tudor Dăescu, președinte Esports Summit.

Continue Reading

Uncategorized

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

Published

on

By

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.

București, 22 iulie 2026 Pentru mulți oameni, ziua de lucru începe înainte de răsărit și se încheie mult după programul clasic. Fie că lucrează pe șantiere, în centre logistice, în echipe de intervenție sau petrec ore întregi pe teren, aceștia au nevoie de un smartphone care să țină pasul cu ritmul lor.

HONOR 600 Smart 5G a fost creat exact pentru astfel de utilizatori. Cu o baterie de 7.700 mAh, rezistență sporită și un buton dedicat funcțiilor AI, dispozitivul oferă autonomie de până la trei zile și performanță constantă chiar și în cele mai solicitante condiții de lucru.

Construit pentru activități solicitante

Fie că este utilizat în depozite, pe șantiere sau în timpul intervențiilor pe teren, HONOR 600 Smart 5G este proiectat pentru a face față provocărilor activităților profesionale desfășurate în condiții dificile.

Telefonul beneficiază de Cushioning and Fall Protection Architecture, concepută pentru absorbția șocurilor și protecția împotriva loviturilor și căderilor accidentale. Această tehnologie i-a adus certificarea SGS Premium Performance și calificativul 5-Star All-round Drop Resistance, după efectuarea a numeroase teste care au inclus căderi de la înălțimi de până la 2,5 metri.

Pentru utilizarea în exterior, dispozitivul beneficiază și de certificare IP64, care oferă protecție împotriva prafului și a stropilor de apă întâlniți frecvent în activitatea de zi cu zi, fie că este utilizat în ploaie sau în medii cu mult praf.

În plus, algoritmul Wet-hand Touch asigură funcționarea ecranului chiar și cu mâinile umede, astfel încât utilizatorii pot răspunde la apeluri, realiza fotografii sau accesa informații importante fără întreruperi.

Până la trei zile de autonomie cu o singură încărcare

Pentru utilizatorii care petrec multe ore pe teren, autonomia este una dintre cele mai importante caracteristici ale unui smartphone.

HONOR 600 Smart 5G integrează o baterie de 7.700 mAh, concepută să ofere autonomie de până la trei zile, în scenarii care includ navigație GPS, apeluri, aplicații profesionale, schimb de mesaje și documentarea activităților. Astfel, utilizatorii nu mai depind permanent de baterii externe sau de căutarea unei prize între două intervenții.

Datorită arhitecturii avansate și sistemului inteligent de administrare a energiei, bateria oferă o durată de viață de până la șase ani, contribuind la menținerea performanței pe termen lung.

Sistemul de monitorizare a temperaturii asigură performanțe stabile la temperaturi cuprinse între -30°C și 50°C, atât în condiții de frig extrem, cât și în medii cu temperaturi ridicate.

Atunci când bateria trebuie reîncărcată, tehnologia 45W HONOR SuperCharge reduce semnificativ timpul necesar alimentării. Astfel, chiar și o pauză scurtă dintre două activități este suficientă pentru a obține energia necesară continuării programului de lucru.

Asistență inteligentă la o singură apăsare

În mediile de lucru dinamice, fiecare secundă contează. HONOR 600 Smart 5G este prevăzut cu un buton dedicat, separat de butonul de pornire, care oferă acces rapid la funcțiile AI.

În configurația standard, o dublă apăsare deschide instantaneu camera foto, chiar și atunci când telefonul este blocat.

Această funcție permite documentarea rapidă a lucrărilor din teren, fotografierea echipamentelor sau a eventualelor probleme tehnice, înregistrarea dovezilor de livrare și transmiterea actualizărilor vizuale către colegi și clienți.

Butonul AI poate fi configurat în funcție de preferințele utilizatorului. Astfel, o apăsare simplă poate lansa aplicațiile utilizate cel mai frecvent, iar o apăsare prelungită oferă acces la funcții precum HONOR AI, AI Settings Agent, AI Photos Agent, AI Translation și AI Creation.

Aceste instrumente permit traducerea instantanee a instrucțiunilor de lucru, editarea fotografiilor pentru rapoarte și pregătirea documentației direct de pe telefon, contribuind la eficientizarea activităților de zi cu zi.

MagicOS 10 și instrumente AI integrate

Cu MagicOS 10, bazat pe Android 16, HONOR 600 Smart 5G oferă integrare cu Google Gemini, Magic Portal și Circle to Search.

Telefonul include și instrumente avansate de editare a imaginilor, precum AI Outpainting, AI Upscale și AI Cutout. Aceste funcții simplifică pregătirea materialelor vizuale pentru rapoarte și  comunicarea cu clienții, fără a fi necesară utilizarea altor dispozitive.

Performanță constantă pe întreaga durată a programului

HONOR 600 Smart 5G este echipat cu platforma Snapdragon® 4 Gen 4 Mobile Platform, care oferă o experiență fluidă în utilizarea aplicațiilor profesionale, a instrumentelor de comunicare și de navigație.

Tehnologia HONOR RAM Turbo combină 4 GB memorie RAM cu până la 8 GB memorie extinsă, ceea ce permite utilizarea simultană a mai multor aplicații fără întreruperi, chiar și în timpul unor programe de lucru foarte încărcate.

Spațiul de stocare de până la 256 GB oferă suficient loc pentru fotografii, videoclipuri, documente și fișiere de proiect.

Capacitatea de stocare permite salvarea a pentru peste 150.000 de fotografii la rezoluție înaltă, ceea ce permite echipelor din teren, inspectorilor sau altor profesioniști să documenteze activitatea zilnică fără a fi nevoiți să șteargă constant fotografii și fișiere sau să le transfere pe alte dispozitive.

Culori, preț și disponibilitate

HONOR 600 Smart 5G este disponibil în culorile Velvet Black și Meteor Silver, în configurația 4 GB + 128 GB. Dispozitivul poate fi achiziționat prin rețeaua partenerilor oficiali HONOR, la un preț recomandat de 1.799 lei.

Mai multe informații despre HONOR 600 Smart 5G sunt disponibile pe pagina oficială a produsului:
https://www.honor.com/ro/phones/honor-600-smart-5g/.

Continue Reading

Uncategorized

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

Published

on

By

  • 49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor
  • 32% dintre românii care pleacă în vacanță își fac griji în privința animalelor de companie rămase acasă
  • 46% folosesc camere de supraveghere ca să își protejeze locuința cât sunt plecați

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru ce rămâne acasă. În această perioadă, locuințele rămân mai mult timp nesupravegheate, iar cea mai mare grijă pentru persoanele plecate în vacanță sunt spargerile – 49% dintre respondenți (studiu Xiaomi, iulie 2026, eșantion: 1012). Preocupările însă nu se opresc la siguranța casei, ci includ și grija pentru animalele de companie. Conform studiului realizat de Xiaomi, 32% dintre români își fac griji pentru animalele care rămân acasă, de cele mai multe ori singure, astfel că 46% dintre ei folosesc camera de supraveghere pentru a monitoriza bunăstarea animalelor de companie.

Pornind de la această realitate, Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time”, prin care arată cum tehnologia poate reduce grijile cotidiene și le poate oferi utilizatorilor mai mult timp pentru ei și ceea ce contează cu adevărat, indiferent dacă pleacă în vacanță, rămân acasă sau au grijă de animalele lor de companie.

„Me Time is Xiaomi Time” are în centru ideea că tehnologia poate prelua o parte din responsabilitățile cotidiene și propune patru categorii care răspund celor mai frecvente nevoi, în special din perioada verii: Home Security, pentru monitorizarea și protejarea locuinței; Pet Care, pentru a rămâne conectat cu animalele de companie chiar și de la distanță; Vacation Companion, cu dispozitive care îmbunătățesc experiența călătoriilor; și Home Care, cu soluții inteligente care simplifică activitățile de zi cu zi, pentru mai mult timp liber, liniște și relaxare acasă.

În perioada 24 – 26 iulie, Xiaomi invită iubitorii de animale la Xiaomi Pet Café, în ParkLake Shopping Center din București

Conceptul campaniei vine aproape de consumatori în weekend-ul 24 – 26 iulie, când sunt așteptați, cu mic, cu mare și cu necuvântătoarele lor dragi la Xiaomi Pet Café, activare specială organizată în ParkLake Shopping Center, din București. În acest spațiu, vor putea descoperi produsele din campanie, vor testa scenarii reale de utilizare, se vor distra și se vor bucura de o serie de surprize. Xiaomi Pet Café va fi activă în intervalul orar 12:00 – 20:00, în toate cele trei zile și va fi amplasată în proximitatea magazinului Xiaomi din incinta ParkLake Shopping Center.

Iubitorii de animale sunt invitați să descopere poveștile unor căței și pisici aflați în căutarea unei familii și, poate, să plece acasă cu un nou prieten. Alături de Xiaomi, la Xiaomi Pet Café vor fi prezenți partenerii Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Asociația TNR – Capturare Sterilizare Eliberare, care vor facilita adopțiile și vor împărtăși vizitatorilor sfaturi utile pentru îngrijirea animalelor de companie pe timpul verii. ASPA va participa vineri, 24 iulie, între orele 12:00 și 16:00, iar Asociația TNR va fi prezentă pe întreaga durată a activării, 24–26 iulie.

Ecosistemul Xiaomi oferă soluții pentru o diversitate de nevoi din viața de zi cu zi, inclusiv pentru monitorizarea de la distanță a locuinței sau a animalelor de companie. De aceea, consumatorii care vor vizita activareavor descoperi reduceri la o varietate de produse selectate special pentru campanie: de la camere de supraveghere și senzori inteligenți la iluminat conectat și soluții dedicate îngrijirii și hrănirii animalelor de companie, smartphones, electrocasnice mici și mari și multe altele.

În plus, acest ecosistem preia responsabilitățile unui pet sitter pentru animalele de companie rămase singure acasă, iar cei care doresc să aibă un astfel de ajutor, îl vor putea „angaja” și prin intermediul platformei OLX, care este partener pentru o componentă creativă a campaniei.

Discount de 20% la o selecție de produse Xiaomi

În perioada 20 – 31 iulie, toate produsele incluse în campania „Me time is Xiaomi time” beneficiază de o reducere de 20%, disponibilă în Xiaomi Store, din ParkLake Shopping Center, precum și pe www.mi.com/ro.

În categoria Home Security, utilizatorii vor putea opta pentru soluții avansate de monitorizare a casei, precum Xiaomi Outdoor Camera BW300, disponibilă la 199 lei (de la 249 lei) sau Xiaomi Smart Camera C500 Pro, la 191 lei (de la 239 lei). Pentru Pet Care, Xiaomi propune produse care îi ajută pe proprietari să aibă o mai bună grijă de animalele lor, inclusiv Xiaomi Smart Pet Food Feeder 2, care va fi disponibil cu preț redus de 319 lei (de la 399 lei) sau Xiaomi Smart Pet Care Air Purifier, disponibil la 447 lei (față de 559 lei). Categoria Vacation Companion include produse concepute pentru călătorii fără griji, precum Xiaomi Aluminium Frame Luggage 26” redus la 799 lei de la un preț fără discount de 999 lei. Iar pentru un plus de confort acasă, categoria Home Care reunește dispozitive inteligente precum Xiaomi Robot Vacuum X20 Max, disponibil la 2.079 lei (de la 2.599 lei) sau Xiaomi Smart Air Purifier Elite, la 1.279 lei (de la 1.599 lei), oferind utilizatorilor soluții accesibile pentru o locuință mai curată, mai eficientă și mai conectată.

Oferta completă este disponibilă pe www.mi.com/ro și în magazinul fizic Xiaomi situat în ParkLake Shopping Center din București.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro