Uncategorized
Punct psihologic PNL. La încălziri
PNL a punctat. Într-o mișcare provocată de PSD. Care a dorit cu tot dinadinsul să facă un exercițiu de popularitate. Chiar înaintea războiului pe moțiunea de cenzură. O mutare iscusită pe tabla de șah. Dar preluată de opoziție. Și jucată printr-o mișcare fulger. Ziua moțiunii va fi cea dorită de frontul anti-PSD. Ce e de învățat?
Tabăra anti-PSD, alcătuită practic din toate partidele parlamentare, minus cel aflat la guvernare, a primit o lecție. În sensul că nu mai merge cu șmecherii. Tentativa de a muta votul pe moțiunea de cenzură într-o zi de sâmbătă, când mulți senatori și deputați ar fi fost absenți, a eșuat. Așa că se va vota cum vrea opoziția. Adică în timpul săptămânii. Dacă PSD nu ar fi recurs la o asemenea fentă, nu ar fi primit nici lecția usturătoare încasată ieri. Dar nici nu ar fi știut că are atât de multe vulnerabilități în interiorul propriului front. Din care dezertează într-o veselie parlamentari. Care se năpustesc în brațele lui Victor Ponta.
Oricâr ar părea de straniu, cea mai mare victorie la testul efectuat ieri legat de ziua Z pentru moțiunea de cenzură a obținut-o nu PNL, ci Victor Ponta. Anunțând că le-a interzis parlamentarilor Pro România să se prezinte sâmbătă la vot, dacă atunci se va decide soarta moțiunii, Victor Ponta a dat un semnal pentru toate celelalte partide din opoziție. În sensul că, dacă sâmbătă e, nimic nu e. Și moțiunea nu mai trece. Și astfel a determinat întreg frontul anti-PSD să se mobilizeze, după ce a pierdut prima rundă în ședința Birourilor Comune de conducere ale Parlamentului. Și astfel decizia staffului a fost înfrântă în plen. Tot acest efort a avut drept rezultat bascularea unor noi parlamentari în grădina lui Victor Ponta. Se confirmă un raționament pe care l-am făcut în mod repetat nu cu multă vreme în urmă. Marele câștigător al bătăliei PSD cu toate celelalte partide parlamentare este Victor Ponta.
Victor Ponta este singurul jucător care evoluează la exerciții libere. Toți ceilalți, în frunte cu Klaus Iohannis și mai ales cu PNL își execută acrobațiile la nivelul de exerciții impuse. De aceea Victor Ponta a fost și rămâne mai liber în mișcări. Voturile pe care le pierde PSD, fie și într-un exercițiu de imagine, așa cum s-a întâmplat ieri, fie și la votul pe moțiune, așa cum se va întâmpla săptămâna viitoare, într-o zi lucrătoare, e bine să se observe că sunt voturi câștigate exclusiv de Victor Ponta și de Pro România. Și nicidecum de Klaus Iohannis sau de PNL sau de restul partidelor din opoziție. La fel se va juca la moțiune, dar mai ales după moțiunea de cenzură, în situația în care ea va fi încununată de succes. Marii câștigători vor fi tot Victor Ponta și tot Pro România, întrucât nicio formulă de guvernare nu va fi posibilă în absența acestora.
Problema este însă pentru PSD că acest exercițiu, pe care l-a provocat cu o șiretenie neobișnuită chiar și pentru un asemenea partid hârșit la putere, s-a întors în plan psihologic împotriva inițiatorilor. Este cu adevărat descurajant ca dinspre tabăra PSD să se observe cu ușurință, tocmai fiindcă bătălia a fost artificial provocată, cum rând pe rând se produc hemoragii. Dezertări de senatori și deputați. Asta nu este de bun augur pentru PSD.
Dar în continuare rămâne deschisă marea dilemă. Atunci când se va vota moțiunea, se vor arăta dispuși minimum 233 de deputați și senatori să declanșeze un proces care, așa cum amenință liberalii, va conduce la dizolvarea Parlamentului? Da sau nu?
Sorin Rosca Stanescu
Uncategorized
Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?
HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.
București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni, ziua de lucru începe înainte de răsărit și se încheie mult după programul clasic. Fie că lucrează pe șantiere, în centre logistice, în echipe de intervenție sau petrec ore întregi pe teren, aceștia au nevoie de un smartphone care să țină pasul cu ritmul lor.
HONOR 600 Smart 5G a fost creat exact pentru astfel de utilizatori. Cu o baterie de 7.700 mAh, rezistență sporită și un buton dedicat funcțiilor AI, dispozitivul oferă autonomie de până la trei zile și performanță constantă chiar și în cele mai solicitante condiții de lucru.
Construit pentru activități solicitante
Fie că este utilizat în depozite, pe șantiere sau în timpul intervențiilor pe teren, HONOR 600 Smart 5G este proiectat pentru a face față provocărilor activităților profesionale desfășurate în condiții dificile.
Telefonul beneficiază de Cushioning and Fall Protection Architecture, concepută pentru absorbția șocurilor și protecția împotriva loviturilor și căderilor accidentale. Această tehnologie i-a adus certificarea SGS Premium Performance și calificativul 5-Star All-round Drop Resistance, după efectuarea a numeroase teste care au inclus căderi de la înălțimi de până la 2,5 metri.
Pentru utilizarea în exterior, dispozitivul beneficiază și de certificare IP64, care oferă protecție împotriva prafului și a stropilor de apă întâlniți frecvent în activitatea de zi cu zi, fie că este utilizat în ploaie sau în medii cu mult praf.
În plus, algoritmul Wet-hand Touch asigură funcționarea ecranului chiar și cu mâinile umede, astfel încât utilizatorii pot răspunde la apeluri, realiza fotografii sau accesa informații importante fără întreruperi.

Până la trei zile de autonomie cu o singură încărcare
Pentru utilizatorii care petrec multe ore pe teren, autonomia este una dintre cele mai importante caracteristici ale unui smartphone.
HONOR 600 Smart 5G integrează o baterie de 7.700 mAh, concepută să ofere autonomie de până la trei zile, în scenarii care includ navigație GPS, apeluri, aplicații profesionale, schimb de mesaje și documentarea activităților. Astfel, utilizatorii nu mai depind permanent de baterii externe sau de căutarea unei prize între două intervenții.
Datorită arhitecturii avansate și sistemului inteligent de administrare a energiei, bateria oferă o durată de viață de până la șase ani, contribuind la menținerea performanței pe termen lung.
Sistemul de monitorizare a temperaturii asigură performanțe stabile la temperaturi cuprinse între -30°C și 50°C, atât în condiții de frig extrem, cât și în medii cu temperaturi ridicate.
Atunci când bateria trebuie reîncărcată, tehnologia 45W HONOR SuperCharge reduce semnificativ timpul necesar alimentării. Astfel, chiar și o pauză scurtă dintre două activități este suficientă pentru a obține energia necesară continuării programului de lucru.

Asistență inteligentă la o singură apăsare
În mediile de lucru dinamice, fiecare secundă contează. HONOR 600 Smart 5G este prevăzut cu un buton dedicat, separat de butonul de pornire, care oferă acces rapid la funcțiile AI.
În configurația standard, o dublă apăsare deschide instantaneu camera foto, chiar și atunci când telefonul este blocat.
Această funcție permite documentarea rapidă a lucrărilor din teren, fotografierea echipamentelor sau a eventualelor probleme tehnice, înregistrarea dovezilor de livrare și transmiterea actualizărilor vizuale către colegi și clienți.
Butonul AI poate fi configurat în funcție de preferințele utilizatorului. Astfel, o apăsare simplă poate lansa aplicațiile utilizate cel mai frecvent, iar o apăsare prelungită oferă acces la funcții precum HONOR AI, AI Settings Agent, AI Photos Agent, AI Translation și AI Creation.
Aceste instrumente permit traducerea instantanee a instrucțiunilor de lucru, editarea fotografiilor pentru rapoarte și pregătirea documentației direct de pe telefon, contribuind la eficientizarea activităților de zi cu zi.

MagicOS 10 și instrumente AI integrate
Cu MagicOS 10, bazat pe Android 16, HONOR 600 Smart 5G oferă integrare cu Google Gemini, Magic Portal și Circle to Search.
Telefonul include și instrumente avansate de editare a imaginilor, precum AI Outpainting, AI Upscale și AI Cutout. Aceste funcții simplifică pregătirea materialelor vizuale pentru rapoarte și comunicarea cu clienții, fără a fi necesară utilizarea altor dispozitive.
Performanță constantă pe întreaga durată a programului
HONOR 600 Smart 5G este echipat cu platforma Snapdragon® 4 Gen 4 Mobile Platform, care oferă o experiență fluidă în utilizarea aplicațiilor profesionale, a instrumentelor de comunicare și de navigație.
Tehnologia HONOR RAM Turbo combină 4 GB memorie RAM cu până la 8 GB memorie extinsă, ceea ce permite utilizarea simultană a mai multor aplicații fără întreruperi, chiar și în timpul unor programe de lucru foarte încărcate.
Spațiul de stocare de până la 256 GB oferă suficient loc pentru fotografii, videoclipuri, documente și fișiere de proiect.
Capacitatea de stocare permite salvarea a pentru peste 150.000 de fotografii la rezoluție înaltă, ceea ce permite echipelor din teren, inspectorilor sau altor profesioniști să documenteze activitatea zilnică fără a fi nevoiți să șteargă constant fotografii și fișiere sau să le transfere pe alte dispozitive.
Culori, preț și disponibilitate
HONOR 600 Smart 5G este disponibil în culorile Velvet Black și Meteor Silver, în configurația 4 GB + 128 GB. Dispozitivul poate fi achiziționat prin rețeaua partenerilor oficiali HONOR, la un preț recomandat de 1.799 lei.
Mai multe informații despre HONOR 600 Smart 5G sunt disponibile pe pagina oficială a produsului:
https://www.honor.com/ro/phones/honor-600-smart-5g/.
Uncategorized
Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat
- 49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor
- 32% dintre românii care pleacă în vacanță își fac griji în privința animalelor de companie rămase acasă
- 46% folosesc camere de supraveghere ca să își protejeze locuința cât sunt plecați
București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru ce rămâne acasă. În această perioadă, locuințele rămân mai mult timp nesupravegheate, iar cea mai mare grijă pentru persoanele plecate în vacanță sunt spargerile – 49% dintre respondenți (studiu Xiaomi, iulie 2026, eșantion: 1012). Preocupările însă nu se opresc la siguranța casei, ci includ și grija pentru animalele de companie. Conform studiului realizat de Xiaomi, 32% dintre români își fac griji pentru animalele care rămân acasă, de cele mai multe ori singure, astfel că 46% dintre ei folosesc camera de supraveghere pentru a monitoriza bunăstarea animalelor de companie.
Pornind de la această realitate, Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time”, prin care arată cum tehnologia poate reduce grijile cotidiene și le poate oferi utilizatorilor mai mult timp pentru ei și ceea ce contează cu adevărat, indiferent dacă pleacă în vacanță, rămân acasă sau au grijă de animalele lor de companie.
„Me Time is Xiaomi Time” are în centru ideea că tehnologia poate prelua o parte din responsabilitățile cotidiene și propune patru categorii care răspund celor mai frecvente nevoi, în special din perioada verii: Home Security, pentru monitorizarea și protejarea locuinței; Pet Care, pentru a rămâne conectat cu animalele de companie chiar și de la distanță; Vacation Companion, cu dispozitive care îmbunătățesc experiența călătoriilor; și Home Care, cu soluții inteligente care simplifică activitățile de zi cu zi, pentru mai mult timp liber, liniște și relaxare acasă.

În perioada 24 – 26 iulie, Xiaomi invită iubitorii de animale la Xiaomi Pet Café, în ParkLake Shopping Center din București
Conceptul campaniei vine aproape de consumatori în weekend-ul 24 – 26 iulie, când sunt așteptați, cu mic, cu mare și cu necuvântătoarele lor dragi la Xiaomi Pet Café, activare specială organizată în ParkLake Shopping Center, din București. În acest spațiu, vor putea descoperi produsele din campanie, vor testa scenarii reale de utilizare, se vor distra și se vor bucura de o serie de surprize. Xiaomi Pet Café va fi activă în intervalul orar 12:00 – 20:00, în toate cele trei zile și va fi amplasată în proximitatea magazinului Xiaomi din incinta ParkLake Shopping Center.
Iubitorii de animale sunt invitați să descopere poveștile unor căței și pisici aflați în căutarea unei familii și, poate, să plece acasă cu un nou prieten. Alături de Xiaomi, la Xiaomi Pet Café vor fi prezenți partenerii Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Asociația TNR – Capturare Sterilizare Eliberare, care vor facilita adopțiile și vor împărtăși vizitatorilor sfaturi utile pentru îngrijirea animalelor de companie pe timpul verii. ASPA va participa vineri, 24 iulie, între orele 12:00 și 16:00, iar Asociația TNR va fi prezentă pe întreaga durată a activării, 24–26 iulie.
Ecosistemul Xiaomi oferă soluții pentru o diversitate de nevoi din viața de zi cu zi, inclusiv pentru monitorizarea de la distanță a locuinței sau a animalelor de companie. De aceea, consumatorii care vor vizita activareavor descoperi reduceri la o varietate de produse selectate special pentru campanie: de la camere de supraveghere și senzori inteligenți la iluminat conectat și soluții dedicate îngrijirii și hrănirii animalelor de companie, smartphones, electrocasnice mici și mari și multe altele.
În plus, acest ecosistem preia responsabilitățile unui pet sitter pentru animalele de companie rămase singure acasă, iar cei care doresc să aibă un astfel de ajutor, îl vor putea „angaja” și prin intermediul platformei OLX, care este partener pentru o componentă creativă a campaniei.
Discount de 20% la o selecție de produse Xiaomi
În perioada 20 – 31 iulie, toate produsele incluse în campania „Me time is Xiaomi time” beneficiază de o reducere de 20%, disponibilă în Xiaomi Store, din ParkLake Shopping Center, precum și pe www.mi.com/ro.
În categoria Home Security, utilizatorii vor putea opta pentru soluții avansate de monitorizare a casei, precum Xiaomi Outdoor Camera BW300, disponibilă la 199 lei (de la 249 lei) sau Xiaomi Smart Camera C500 Pro, la 191 lei (de la 239 lei). Pentru Pet Care, Xiaomi propune produse care îi ajută pe proprietari să aibă o mai bună grijă de animalele lor, inclusiv Xiaomi Smart Pet Food Feeder 2, care va fi disponibil cu preț redus de 319 lei (de la 399 lei) sau Xiaomi Smart Pet Care Air Purifier, disponibil la 447 lei (față de 559 lei). Categoria Vacation Companion include produse concepute pentru călătorii fără griji, precum Xiaomi Aluminium Frame Luggage 26” redus la 799 lei de la un preț fără discount de 999 lei. Iar pentru un plus de confort acasă, categoria Home Care reunește dispozitive inteligente precum Xiaomi Robot Vacuum X20 Max, disponibil la 2.079 lei (de la 2.599 lei) sau Xiaomi Smart Air Purifier Elite, la 1.279 lei (de la 1.599 lei), oferind utilizatorilor soluții accesibile pentru o locuință mai curată, mai eficientă și mai conectată.
Oferta completă este disponibilă pe www.mi.com/ro și în magazinul fizic Xiaomi situat în ParkLake Shopping Center din București.
Uncategorized
Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
- Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%.
- Cărțile (+79%) și jocurile pentru PlayStation 5 (+21%) se numără printre categoriile de leisure cu cea mai rapidă creștere în această vară.
- Consumatorii continuă să investească atât în achiziții practice, cât și în produse pentru stilul de viață, inclusiv telefoane mobile (+13%) și anvelope auto (+5%).
București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către produse pentru călătorit, activități de relaxare și timp petrecut departe de casă, potrivit celor mai recente date Compari.ro.
Printre categoriile cu cea mai rapidă creștere, camerele auto de bord (dashcam) au înregistrat un avans de 63% în interesul arătat de la o săptămână la alta, semn că mulți români își pregătesc mașinile pentru călătoriile de vară. În același timp, interesul pentru telefoanele mobile a crescut cu 13%, iar anvelopele auto au atras cu 5% mai multe vizualizări comparativ cu săptămâna precedentă.
Datele indică, de asemenea, un interes tot mai mare pentru activitățile de relaxare și divertisment. Între publicarea rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat, admiteri la facultate și începutul vacanței de vară, categoria cărților a înregistrat o creștere de 79% a interesului arătat, comparativ cu săptămâna anterioară, devenind una dintre cele mai performante categorii de pe platformă. Interesul pentru jocurile PlayStation 5 a crescut, la rândul său, cu 21%, evidențiind orientarea consumatorilor către relaxare și divertisment în perioada concediilor.
„În sezonul de vară observăm un interes crescut al consumatorilor pentru călătorii, activități de relaxare și petrecerea timpului în aer liber. Anul acesta, cererea este deosebit de ridicată pentru categoriile asociate mobilității, conectivității și divertismentului. Această tendință este în linie cu verile anterioare, când produsele legate de călătoriile cu mașina, tehnologie și activitățile de vacanță au înregistrat, de asemenea, un interes sporit. Acest lucru sugerează că aceste categorii au devenit deja parte integrantă a obiceiurilor sezoniere de cumpărare. Deși contextul economic continuă să influențeze deciziile de achiziție, consumatorii rămân concentrați pe identificarea celui mai bun raport calitate-preț, mai degrabă decât pe amânarea cumpărăturilor sezoniere. Pe măsură ce cumpărătorii devin mai selectivi în privința cheltuielilor, transparența prețurilor este mai importantă ca oricând. Funcționalități precum Price Drop și Price Charts îi pot ajuta să ia decizii de cumpărare mai bine informate„, spune Sorin-Adrian Dochian, Country Manager Compari.ro.
Cifrele se bazează pe variațiile săptămânale ale numărului de vizualizări ale paginilor din diferite categorii de produse pe Compari.ro și reflectă schimbările în interesul consumatorilor, nu achizițiile efectiv realizate.
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



