Connect with us

Uncategorized

Dan Petrescu, supărat după înfrângerea cu Viitorul: ‘Ăsta este preÅ£ul pe care îl plătim pentru că jucăm în Europa’ – Stiri pe surse

Published

on

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că înfrângerile suferite în campionat reprezintă preţul pe care formaţia lui îl plăteşte pentru că joacă în Liga Europa, anunță news.ro.

Citește și: Lovitură de teatru! Tudorel Toader susține că nu el se află în spatele Legii recursului compensatoriu – Pe cine dă vina

„Cred că prima repriză este cea mai proastă de când sunt eu la CFR. E şi meritul Viitorului, care a jucat foarte bine, a pregătit meciul acesta o săptămână. Când stai prin aeroporturi şi prin avioane, poate cu alte echipe câştigi, dar cu Viitorul e greu. Am schimbat toată echipa, se vede că nu a funcÅ£ionat. Primul gol îl dă Peteleu, nu era nimeni pe lângă el, al doilea l-am luat de la 50 de metri, nu ştiu cum am luat golul acela. Ei au dominat, dar golurile le-am luat prea uşor. Am avut şi noi ocazii să facem 2-1, mari, şi poate cel mai bun jucător de pe teren a fost Căbuz, a scos incredibil. Una e să faci 2-1 şi alte e să fie 3-0. În repriza a doua, nu au avut nicio ocazie, decât contraatacul acela de 3-0. Am încercat, am avut nişte ocazii rarisime, dar a fost puÅ£in prea târziu pentru noi. Atitudinea era, dar nu puteau. Nu e uşor să stai numai în avioane, numai pe drumuri şi să pregăteşti un meci doar cu un antrenament, l-am făcut ieri în bază, la Viitorul şi am vrut să schimb şi sistemul, ceea ce n-a fost o idee prea strălucită, Å£inând cont că nu prea am avut suficiente zile la dispoziÅ£ie şi jucătorii nu erau adaptaÅ£i. Mi-am dat seama imediat, dar dacă îţi dai singur gol… Eu le spun tot timpul jucătorilor mei, adversarul trebuie să merite golul. Poate îl meritau, dar nu trebuia să ne dăm noi mingea în poartă singuri. Dacă este un autogol altfel, da, dar mingea aceea nu se ducea nicăieri, la nimeni şi Peteleu a băgat-o în poartă. Moralul a căzut, al doilea l-am luat de la 35-40 de metri. Arlauskis a jucat accidentat tot meciul. Am riscat cu el accidentat. După golul de 2-0, am mai avut ocazii. Dacă ne uităm la numărul de ocazii, sigur am avut mai multe noi, ocazii clare clare. Suntem pe primul loc cu echipa cu care am jucat astăzi, nu am făcut ceva pentru prima oară, am făcut aceste schimbări mereu. Dar când am venit de la Praga, am pierdut la Astra, când am venit de la Celtic, am pierdut. Ăsta este preÅ£ul. Dacă jucau aceiaşi jucători, nu cred că era altfel, poate aveam mai mult noroc. Felicit Viitorul, repriza I este singura care nu mi-a plăcut în acest sezon. Pentru mine, până acum, echipa şi-a făcut treaba. Cred că am mai multe victorii împotriva lui Hagi, mai vin şi ei la Cluj, mai sunt două meciuri în play-off şi rămâne de văzut ce va fi. Hagi pregăteşte excelent toate meciurile, avantaj mare când te odihneşti, aştepÅ£i o săptămână, pregăteşti echipa. Noi am stat prin aeroporturi, prin avioane, numai pe drumuri am fost. E mult mai greu pentru noi. Dacă nu jucam în Europa, sigur aveam vreo şase puncte în plus. Nu am de ce să fiu îngrijorat, echipa e pe primul loc, e în cupele europene, de ce să fiu îngrijorat? Am jucat la Viitorul, nu am jucat în altă parte, echipa care a terminat pe locul 3 anul trecut şi a luat cupa, care se bate la titlu. Campionatul e foarte strâns, e luptă mare la play-off, va fi o luptă mult mai mare ca anul trecut la câştigarea campionatului, cu Viitorul, Craiova., Steaua îşi va reveni sută la sută şi va intra în play-off şi va fi o bătaie până la final la câştigarea campionatului. După o înfrângere, pauza nu vine bine, voiam să jucăm imediat, dar pentru odihnea jucătorilor, da”, a declarat Petrescu.

Citește și: După șeful DIICOT, se pregătește încă o ‘decapitare’ în Justiție! Cine ar putea fi ‘executat’

Întrebat despre faptul că numele lui este vehiculat pentru a prelua formaÅ£ia Dinamo Moscova, Petrescu a răspuns: „Numele meu a fost şi va fi mereu pus la alte echipe, dar după o asemenea înfrângere nu am starea să vorbesc despre aşa ceva. Mă bucur dacă s-au gândit la mine, asta e bine, deocamdată pe mine mă preocupă această înfrângere.”

FormaÅ£ia FC Viitorul a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa CFR Cluj, în etapa a XII-a a Ligii I. Cele două echipe au acelaşi număr de puncte în clasament, 24, fiind departajate doar de golaveraj: CFR Cluj – locul 1, 24 de puncte, golaveraj 18, FC Viitorul – locul 2, 24 de puncte, golaveraj 14.

Au marcat Peteleu ’27 (autogol), Matei ’36 şi Rivaldinho ’57 pentru gazde, respectiv Culio ’76 (penalti) pentru oaspeţi.

Raspandacul.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Published

on

By

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.

Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.

Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.

Elemente cheie:

• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat

Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.

• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori

Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.

• Ecosistem deschis și personalizabil

Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.

Continue Reading

Uncategorized

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

Published

on

By

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite

București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a animalelor de companie, pe care o sărbătorim pe 11 aprilie, momentele simple petrecute alături de prietenii necuvântători capătă o valoare specială. Fie că este vorba despre joacă, curiozitate sau momente de liniște, fiecare clipă merită păstrată. Cu HONOR 600 Lite, aceste momente devin amintiri vii, expresive și ușor de surprins.

Echipat cu o cameră ultra-clară de 108MP, un AI Camera Button pentru acces rapid la cameră și funcții inteligente integrate, HONOR 600 Lite oferă utilizatorilor instrumentele necesare pentru a surprinde autentic energia și personalitatea animalelor de companie.

Momentele haioase nu așteaptă. Fii mereu pregătit!

Animalele de companie sunt imprevizibile, iar cele mai reușite fotografii apar într-o fracțiune de secundă. Cu AI Camera Button, camera este mereu la îndemână o deschizi sau faci o fotografie printr-o singură apăsare. Așa surprinzi exactcadrelespontane, fie că este vorba despre un salt jucăuș sau o reacție neașteptată.

Lumina naturală face diferența

Lumina joacă un rol esențial în orice fotografie. Pentru cadre reușite, folosește cât mai mult lumina naturală. HONOR 600 Lite optimizează automat expunerea și culorile, iar evitarea blitzului ajută la păstrareaconfortului animalului și la obținerea unor imagini mai naturale.

Pentru un impact mai puternic, evită cadrele de sus și apropie-te de nivelul ochilor. Camera de 108MP surprinde detalii fine, expresii și priviri care transmit emoție și spun o poveste.

Creează un cadru, nu doar o fotografie

Un context simplu poate face diferența într-o fotografie. Elemente precum flori sau detalii de sezon pot adăuga personalitate, fără a distrage atenția. Cel mai important este ca animalul să se simtă confortabil cadrele reușite apar atunci când totul este natural.

Surprinde energia, nu doar postura

Mișcarea faceparte din farmecul fiecărui animal. Joaca și reacțiile spontane oferă unele dintre cele mai expresive cadre. Datorită procesării AI, HONOR 600 Litesurprinde clar cadredinamice, fără pierderi de detalii.

Pentru reacții naturale, poțifolosi o recompensă sau jucăria preferată. Ținută aproape detelefon, aceasta ajută la atragereaprivirii către cameră și la surprinderea unor expresii autentice, de la curiozitate la entuziasm.

Tehnologie care ține pasul cu tine

HONOR 600 Lite aduce în segmentul mid-range un echilibru între design premium și funcționalitate inteligentă. Construcția unibody metalică, realizată prin tehnologia vacuum-forged, oferă durabilitate și o senzație premium, în timp ce bateria de 6520mAh susține sesiuniîndelungate de fotografiere și filmare, fără grija încărcării.

Prin integrarea funcțiilor AI direct în experiența de utilizare, dispozitivul simplifică procesul de captură și editare. Funcții precum AI Eraser sau AI Upscale permit ajustarea rapidă a imaginilor, astfel încât fiecare fotografie să fie pregătită pentru a fi distribuită imediat.

În plus, pentru mai multă liniște în utilizare, HONOR 600 Lite vine cu beneficiul HONOR Care+ Screen Protection*. Serviciul acoperă o reparație gratuită pentru ecran și una pentru capacul spate, fără costuri de service un avantaj util mai ales în momentele neprevăzute care pot apărea atunci când surprinzi energia animalului tău.

O amintire în fiecare cadru

De Ziua Internațională a animalelor de companie, este un prilej bun să petreci mai mult timp alături de prietenii tăi necuvântători și să păstrezi aceste clipe în amintiri.

Cu HONOR 600 Lite, fiecare fotografie spune o poveste, una autentică, plină de emoție și viață.

*Pentru mai mai multe detalii despre programul HONOR Care+:

https://www.honor.com/ro/support/screen-protection/.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:

https://www.facebook.com/HonorRomania
https://www.facebook.com/groups/691788556134559
https://www.instagram.com/honor_romania/
https://www.youtube.com/@honorromania5239

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Continue Reading

Uncategorized

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Published

on

By

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator multifuncțional similar cu un accesoriu, utilizat pe birou sau folosit ca dispozitiv de mână. Cântărind doar 212 grame și având o baterie cu autonomie de până la 6 ore, oferă senzația de răcire oriunde te afli. Dispozitivul atinge viteze ale fluxului de aer de până la 25 m/s, fiind alimentat de un motor DC fără perii care se rotește cu până la 65.000 RPM. Cu cinci trepte de viteză și un mod Boost pentru putere suplimentară, îți permite să adaptezi răcirea în funcție de orice mediu, de la o adiere ușoară în timpul muncii sau călătoriilor, până la o răcorire rapidă în cele mai călduroase momente.

„Din 2009 am fost obsedați de fluxul de aer. Am perfecționat proiecția aerului, am redus turbulențele și am rafinat tehnologia termică. Ventilatorul HushJet™ Mini Cool este culminarea acestui parcurs: un flux de aer puternic, conceput pentru viața în mișcare, aducând tehnologia de răcire de elită din fiecare locuință direct în mâna ta”, a spus Jake Dyson, inginer-șef.

Numărul 38 – semnificație specială pentru Dyson

Dimensiunea de 38 mm simbolizează modul în care compania reușește să creeze produse mai mici, mai ușoare și mai performante, fiind parte din ADN-ul ingineresc Dyson. Această dimensiune este comparabilă cu diametrul cadranului unui ceas și se regăsește și la produse precum uscătorul de păr Dyson Supersonic™, Dyson PencilVac™ și, acum, ventilatorul HushJet™ Mini Cool.

Proiecția HushJet™: puternică și perfect calibrată acustic

Tehnologia HushJet™ oferă un flux de aer puternic și precis, de până la 25 m/s, conceput pentru a răci rapid și eficient, astfel încât utilizatorii să se simtă confortabil chiar și în cele mai fierbinți situații. Fie că te afli pe teren, la birou, în deplasare sau la un festival, ventilatorul HushJet™ Mini Cool oferă răcire fără întreruperi, permițându-ți să nu ratezi niciun moment important.

Acustica este la fel de importantă ca puterea. Atenția Dyson pentru sunet asigură confort auditiv: datorită duzei HushJet™, frecvențele au fost reduse, zgomotele ascuțite eliminate, iar sunetul motoarelor diminuat, rezultând o experiență de răcire puternică și echilibrată din punct de vedere acustic.

„Cu ventilatorul HushJet™ Mini Cool, ne-am dorit să creăm finisaje care să evoce emoție și context. Contrastele îndrăznețe exprimă încredere, tonurile profunde sugerează rafinament, iar nuanțele delicate induc calm. Este vorba despre a face ingineria personală”, a spus Holly Holmes, inginer Dyson specializat în culori, materiale și finisaje.

Ventilatorul HushJet™ Mini Cool este disponibil în trei variante de finisaj. Varianta Ink/Cobalt îmbină albastrul cobalt cu albastrul cerneală, surprinzând dualitatea vieții urbane, vibrantă și îndrăzneață, dar în același timp elegantă și echilibrată. Varianta Carnelian/Sky reprezintă o evoluție intensă a clasicului roșu Dyson, pus în valoare printr-un finisaj mat și completat de albastru deschis pentru o senzație de prospețime. Varianta Stone/Blush este inspirată de sidef, un alb delicat cu o tentă subtilă de roz, care oferă o stare de calm și căldură, evocând strălucirea interioară a unei scoici de perlă.

Accesorii pentru o experiență personalizată

Ventilatorul HushJet™ Mini Cool este livrat pregătit pentru utilizarea de zi cu zi, incluzând un suport pentru purtare la gât, un suport de încărcare, un cablu de încărcare USB-C și o husă de transport. Pentru cei care doresc să își personalizeze experiența, va fi disponibilă și o gamă de accesorii opționale, inclusiv un suport universal conceput pentru a fi fixat pe obiecte precum un cărucior, precum și un clip de prindere care permite atașarea sigură a ventilatorului de bretelele genților sau de jachete. Aceste accesorii oferă și mai multe modalități de a transporta, expune sau fixa ventilatorul portabil pentru răcire.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro