Liderii alianței USR și PLUS s-au întâlnit într-o ședință a birourilor naționale comune și au reconfirmat decizia ca fiecare partid să-și desemneze candidați pe cont propriu la alegerile locale, iar apoi pe baza negocierilor să rămână doar unul. La Capitală este cea mai complicată situație, asta pentru că USR l-ar susține pe Nicușor Dan, în timp ce PLUS îl susține pe Vlad Voiculescu.

Citește și: Fostă deținută politic îl SPULBERĂ pe Mihai Șora: Îmi este scârbă! Este înfiorător!

”Astăzi a avut loc prima ședință comună a birourilor naționale USR și PLUS, care formează o alianță electorală și politică pentru alegerile viitoare.

Temele principale de discuție au fost campania electorală a lui Dan Barna pentru alegerile prezidențiale, moțiunea de cenzură, pregătirea pentru alegerile locale și operaționalizarea Protocolului Alianței politice USR PLUS.

”Astăzi a avut loc prima ședință comună a birourilor naționale USR și PLUS și am activat structurile de conducere și executive comune. Vom avea astfel de întâlniri o dată la două săptămâni. Consolidăm alianța, intensificăm colaborarea, mergem pe drumul pe care am pornit în mai, după rezultatul de la europarlamentare. În perioada următoare campania pentru prezidențiale va fi intensificată, obiectivul Alianței este intrarea în turul 2 și câștigarea alegerilor”, a declarat Dacian Cioloș, președintele PLUS, la finalul ședinței între cele două Birouri Naționale.

”Alianța USR PLUS se pregătește să câștige toate alegerile care vor urma, începând cu cele prezidențiale și terminând cu alegerile parlamentare din 2020, pentru a reuși să schimbe cu adevărat România. Cerem votul românilor pentru un mandat clar de reformă a statului, nu pentru îmbunătățiri ici-colo. Acesta este obiectivul meu și al USR PLUS – reforma statului român, eliminarea corupției și a incompetenței”, a declarat Dan Barna, președintele USR și candidatul alianței USR PLUS.

Cele două partide au discutat și despre moțiunea de cenzură și au reiterat că vor avea o poziție comună. În opinia liderilor USR și PLUS moțiunea reprezintă primul pas către alegerile anticipate. Alianța are soluții pentru fiecare scenariu legat de moțiunea de cenzură, acestea vor fi comunicate oficial la momentul potrivit.

În ceea ce privește alegerile locale, Alianța USR PLUS va desemna candidații comuni după alegerile prezidențiale. Între timp, în conformitate cu principiile deja stabilite, fiecare dintre partide își desemnează candidați proprii.”, arată un comunicat al USR-PLUS.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here