Connect with us

Uncategorized

Mare sărbătoare ortodoxă: Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, sărbătorită pe 14 octombrie. Tradiţii şi obiceiuri

Published

on

Sfânta Parascheva, „îndreptătoarea judecătorilor nedrepţi”, „ajutătoarea celor sărmani, bolnavi, fără ajutor”, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din ţară.

Imaginea articolului Mare sărbătoare ortodoxă: Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, sărbătorită pe 14 octombrie. Tradiţii şi obiceiuri

Mare sărbătoare ortodoxă: Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, sărbătorită pe 14 octombrie

Sfânta Parascheva este sărbătorită de ortodocşi pe 14 octombrie. Manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi încep însă cu câteva zile înainte, iar noaptea dintre 13 spre 14 octombrie este cea mai importantă din acest hram, fiind cea în care Cuvioasa face minuni.

Anul acesta, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi vineri dimineaţă, într-o procesiune la care au asistat câteva mii de credincioşi.

Anual, peste un milion de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi să vină la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Credincioşilor care stau la rând, câteodată şi peste zece ore, pentru a se închina la sfintele moaşte le sunt oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie, ceai cald şi pachete cu mâncare.

 

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Viaţa sfintei

Este celebrată de Biserica Ortodoxă şi de altele de rit oriental. Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea în satul Epivata din Tracia, într-o familie de creştini bogaţi. Fiind o fire foarte evlavioasă, mergea de fiecare dată când se ivea ocazia la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu împreună cu mama sa. La vârsta de 10 ani, într-o zi, când era în biserică, a auzit o frază din Evanghelie: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să ridice Crucea sa şi să urmeze Mie”. Parascheva a hotărât să facă întocmai, iar, ieşind din biserică, a văzut un om sărac şi i-a cerut hainele, dându-i-le în schimb pe ale ei.

Ulterior, a decis să se retragă în pustietate, spre ţinutul Pontului, nu înainte de a sta cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De acolo a pornit spre Ţara Sfânta pentru a trăi restul vieţii sale acolo. De la Constantinopole a decis să meargă la Epivat, fără a spune credincioşilor cine este cu adevărat şi de unde vine. Aici a murit şi a fost îngropată ca o străină.

 

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tradiţii şi obiceiuri

Pelerinii care vin la Iaşi de hramul Sfintei Parascheva ar trebui să ştie că veşmintele sale poartă o broderie specială. Potrivit calendarulortodox.ro, domnitorul Vasile Lupu, a adus moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi în 1641 şi le-a aşezat la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi ctitorită de el. Aducerea moaştelor în Capitala Moldovei a fost un gest de recunoştinţă din punctul de vedere al patriarhului Partenie I şi al membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul de atunci al Moldovei a plătit în întregime datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Începând cu anul 1889, moaştele Cuvioasei au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iaşi.

Potrivit credinţelor populare, în această zi este interzis să calci, să coşi, să faci de mâncare sau orice alte treburi în gospodărie, altfel te vei trezi cu dureri de cap şi ochi.

 

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Superstiţii

O altă superstiţie spune că printre bucatele mâncate sau care sunt date de pomană nu trebuie să fie alimente „cu cruce”, precum nucile, castraveţii şi pepenele roşu. În schimb, este recomandată împărţirea de must şi de vin nou, dar şi de pâine.

Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasa Parascheva se roagă la Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate. Dacă eşti însărcinată, este recomandat să împarţi din bucatele tale cu copiii sărmani, Sfânta Parascheva urmând să te ocrotească la naştere, care va fi uşoară şi lipsită de dureri.

De sfânta Parascheva se fac şi previziuni ale vremii, în care se ţine cont şi de somnul oilor. Daca acestea dorm înghesuite pe 14 octombrie, ciobanii spun că iarna va fi una grea, lungă şi friguroasă.

Foarte puţini creştini ştiu că Sfânta Parascheva poarta şi un blestem, care datează din anul 1641. Astfel, sub veşmintele în care Sfânta este îmbrăcată în fiecare an, moaştele acesteia mai poartă o ţinută care nu se dă jos niciodată, ce are şi un sigiliu pe care este scris blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam care spune: „blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Veşmântul Sfintei Parascheva se face după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei. Croitorii obişnuiesc să ţină post şi să facă rugăciune înainte de a începe să le lucreze. Veşmintele ocrotitoarei Moldovei se schimba de cinci ori pe an şi se dăruiesc de Mitropolitul Moldovei unor biserici care au hramul Sfintei.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

Published

on

By

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.

În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?

În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.

Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.

Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.

Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.

Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.

Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.

Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei

Website: www.victoryofart.com

Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO

E-mail: office@victoryofart.com

Telefon: 0757 058 310

Continue Reading

Uncategorized

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

Published

on

By

  • 52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;
  • 31% dintre utilizatorii de dispozitive premium ar investi mai mult într-un ecosistem conectat dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi;
  • Peste 100.000 de utilizatori din România folosesc SmartThings zilnic;

București, 24 august 2026 – Pe măsură ce tehnologia simplifică tot mai multe dintre rutinele zilnice, discuția despre eficiență merge firesc mai departe către modul în care alegem să investim timpul pe care îl câștigăm? De aici pornește SmartTime, o conversație care vorbește despre timpul eliberat cu ajutorul tehnologiei și investit în ceea ce contează pentru fiecare, de la familie și pasiuni la odihnă, entertainment sau timp pentru sine.

De la găsirea rapidă a unei informații la gestionarea activităților din casă, inteligența artificială și dispozitivele conectate au un rol tot mai prezent în rutina de zi cu zi. Pentru utilizatori, unul dintre beneficiile concrete este timpul: 52% dintre respondenții unui studiu realizat în comunitatea Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, 54% pentru a găsi mai rapid informațiile de care au nevoie, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice.

Un ecosistem conectat care simplifică rutinele zilnice

Nevoia de eficiență se reflectă și în așteptările utilizatorilor de la tehnologie. Potrivit unui studiu Samsung realizat în rândul utilizatorilor de dispozitive premium, 31% dintre respondenți spun că ar investi mai mult într-un ecosistem de produse conectate dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi, iar 87% își doresc dispozitive care să le îmbunătățească productivitatea.

În ecosistemul Samsung, SmartThings conectează dispozitivele compatibile și permite gestionarea și automatizarea unor activități dintr-un singur loc. Astfel, diferite momente ale rutinei zilnice, de la spălarea hainelor și curățenia casei până la controlul dispozitivelor conectate, pot necesita mai puține intervenții din partea utilizatorului.

O mașină de spălat care își adaptează programul în funcție de nevoile utilizatorului, un aspirator robot care poate prelua o parte din rutina de curățenie sau posibilitatea de a controla mai multe dispozitive conectate din aceeași aplicație sunt exemple ale modului în care tehnologia poate reduce timpul și atenția acordate unor sarcini repetitive.

În România, peste 100.000 de utilizatori folosesc SmartThings zilnic, integrând deja dispozitivele conectate în propriile rutine.

Datele din comunitatea Samsung Members arată și cât de prezentă este deja inteligența artificială în ecosistemul personal al utilizatorilor: 95% dintre respondenți dețin un smartphone cu funcții AI, iar 96% consideră smartphone-ul dispozitivul care le aduce cele mai mari beneficii AI în viața de zi cu zi.

Timpul câștigat devine SmartTime

Timpul eliberat prin simplificarea acestor rutine este punctul de plecare pentru SmartTime: timpul pe care îl putem investi în ceea ce contează pentru noi. Timpul pe care nu îl mai alocăm unei activități repetitive poate deveni timp petrecut cu familia, pentru sport, o pasiune, odihnă, entertainment sau pur și simplu pentru relaxare.

SmartTime nu pornește, astfel, de la ideea de a face mai multe lucruri în timpul câștigat, ci de la posibilitatea de a alege cum vrem să îl folosim. Pentru fiecare persoană, această alegere poate arăta diferit, iar tehnologia conectată poate contribui la crearea acestui spațiu în rutina de zi cu zi.

„Tehnologia devine cu adevărat relevantă atunci când se integrează firesc în rutina oamenilor și le oferă beneficii concrete. Vedem din datele noastre că utilizatorii caută eficiență și modalități de a economisi timp, iar un ecosistem conectat poate simplifica o parte dintre activitățile pe care le gestionăm zi de zi. Prin SmartTime vrem să ducem conversația mai departe, către ceea ce putem face cu timpul astfel câștigat, fie că alegem să îl investim în noi, în familie sau în lucrurile care ne aduc plăcere”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.

Prin SmartTime, Samsung continuă conversația despre rolul pe care inteligența artificială, SmartThings și ecosistemul de dispozitive conectate îl pot avea în simplificarea activităților de zi cu zi. De la un singur dispozitiv la o casă conectată, tehnologia devine parte din rutină, cu un obiectiv care contribuie la mai puțin timp dedicat gestionării ei și mai mult timp disponibil pentru ceea ce contează.

Pentru mai multe informații despre SmartThings și ecosistemul conectat Samsung, accesați samsung.com/ro/smartthings.

Continue Reading

Uncategorized

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Published

on

By

  • 9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala
  • Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare si invita organizatiile din societatea civila sa se alature demersului

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse si servicii destinate consumatorilor, Wawsome lanseaza campania de informare „Cunoaste-ti drepturile”, prin care isi propune sa explice publicului ce drepturi are atunci cand intampina bariere in utilizarea site-urilor, aplicatiilor sau serviciilor digitale.

Campania se adreseaza tuturor consumatorilor, cu un accent special asupra persoanelor cu dizabilitati, si explica pe intelesul tuturor ce presupune legislatia privind accesibilitatea digitala, cum pot fi sesizate problemele intalnite si care sunt pasii pe care utilizatorii ii pot urma pentru a solicita remedierea acestora. Printre situatiile in care consumatorii pot solicita masuri din partea companiilor se numara posibilitatea de a utiliza un site doar cu tastatura, accesarea continutului de catre persoanele nevazatoare, afisarea clara a textului, precum si posibilitatea de a completa si transmite formulare online.

Utilizatorii pot transmite sesizarea direct operatorului sau furnizorului serviciului, la datele de contact indicate in declaratia ori informatiile de accesibilitate aplicabile. Mai mult, se pot adresa autoritatilor competente, in functie de tipul produsului sau serviciului si de cadrul legal aplicabil.

Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) ofera informatii privind accesibilitatea si modalitatile de semnalare a problemelor la www.adr.gov.ro/accesibilitate-site-uri-web. Sesizarile din aria de competenta a ADR pot fi transmise la monitorizare.accesibilitateweb@adr.gov.ro.

„Accesibilitatea digitala nu este un beneficiu optional, ci un drept al consumatorilor. Prin aceasta campanie vrem ca oamenii sa stie ca pot solicita servicii digitale accesibile si ca au la dispozitie instrumente legale pentru a cere respectarea acestui drept. In acelasi timp, ne dorim sa construim, alaturi de organizatii si initiative din societatea civila, un demers de educare care sa aduca accesibilitatea mai aproape atat de utilizatori, cat si de companii. O societate incluziva incepe cu utilizatori informati”, declara George Onofrievici, CEO Wawsome.

Campania continua demersurile de educare si constientizare incepute de Wawsome prin analiza publicata anterior, potrivit careia 9 din 10 site-uri analizate prezinta probleme importante de accesibilitate digitala. Rezultatele au aratat ca, la un an de la aplicarea European Accessibility Act, exista inca un decalaj semnificativ intre cerintele de accesibilitate si experienta reala oferita utilizatorilor. Prin „Cunoaste-ti drepturile”, Wawsome muta accentul de la diagnostic catre informare si actiune, explicand consumatorilor ce pot solicita si cum pot semnala barierele intalnite.

Educatia privind accesibilitatea se construieste impreuna

In acest demers, Wawsome dezvolta actiuni comune de educare si constientizare alaturi de organizatii si initiative care cunosc direct nevoile si experientele persoanelor cu dizabilitati. Printre partenerii implicati se numara Consiliul National al Dizabilitatii din Romania si B Inclusive, primul festival de incluziune si accesibilitate din Europa de Est. Wawsome isi propune sa extinda in perioada urmatoare acest demers prin noi parteneriate cu organizatii si initiative din societatea civila.

„Intr-o societate digitala, imposibilitatea utilizarii serviciilor digitale, devine o noua forma de excluziune. Accesibilitatea digitala trebuie sa insemne acces real, nu doar conformitate formala. Pentru o persoana cu dizabilitati, imposibilitatea de a utiliza un site poate insemna imposibilitatea de a face o plata, de a completa un formular sau de a accesa un serviciu esential. Este important ca oamenii sa isi cunoasca drepturile, dar la fel de important este ca organizatiile sa inteleaga responsabilitatea pe care o au in eliminarea acestor bariere”, declara Daniela Tontsch, presedinte, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania.

Incluziunea se vede in lucrurile simple, in momentele de zi cu zi in care o persoana poate participa, alege si decide singura. Digitalul face parte din viata noastra, iar atunci cand un site sau un serviciu online nu este accesibil, excluderea devine foarte concreta. Schimbarea incepe atunci cand ascultam experientele oamenilor si construim impreuna spatii, fizice si digitale deopotriva, in care fiecare persoana poate participa cu adevarat„, declara Marina Roxana Corneliu, fondator B-Inclusive.

Pe parcursul campaniei, compania va publica ghiduri practice si materiale video care prezinta situatii reale din viata de zi cu zi a persoanelor cu dizabilitati si modul in care accesibilitatea digitala le influenteaza accesul la servicii si activitati cotidiene. Campania va include, de asemenea, explicatii privind drepturile consumatorilor si recomandari privind modul in care pot fi formulate solicitari catre companii sau sesizari catre autoritatile competente. Prin aceasta initiativa, Wawsome isi propune sa contribuie la cresterea gradului de informare privind accesibilitatea digitala si la accelerarea adoptarii unor servicii digitale care pot fi utilizate in mod egal de toate persoanele, indiferent de abilitatile acestora.

Wawsome completeaza evaluarea automatizata a accesibilitatii prin audituri manuale, care permit testarea si analiza umana a scenariilor ce nu pot fi evaluate integral cu ajutorul instrumentelor automate. In continuarea acestui proces, Wawsome Accessibility Checker scaneaza rapid site-ul si genereaza un raport privind problemele identificate corelat cu criteriile WCAG (Web Content Accessibility Guidelines), standarde internationale care stabilesc cerinte pentru accesibilitatea continutului digital. La nivelul experientei utilizatorului, Wawsome Accessibility Widget ofera optiuni de adaptare a contrastului, dimensiunii si spatierii textului, animatiilor si navigarii, printr-o integrare simpla si personalizabila. Wawsome Accessibility Monitor urmareste periodic aparitia unor probleme noi, pentru mentinerea accesibilitatii in timp.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro