Connect with us

Uncategorized

Iohannis, inalta tradare si strania amorteala a candidatilor prezidentiali

Published

on

(Preluare Inpolics):

„Un om din Tecuci avea un motor. Dar nu i-a folosit la nimic”. Greu să nu-ți zboare gîndul la cuvintele marelui poet Mihai Ursachi privind la actuala clasă politică a României într-un moment în care mai nimic nu se leagă. Avem președinte, avem parlament, avem o brumă de guvern, dar nu par să ne folosească la ceva. Nu mai e clar ce va aduce viitorul imediat, dar șansele pentru o criză politică prelungită sporesc cu fiecare clipă. Ca să fie bîlciul complet, avem personaje grele care se apropie periculos de mult, cu adevărat de data asta, de acuzația de înaltă trădare.

Felul cum se derulează evenimentele după căderea guvernului Dăncilă îi face pe tot mai mulți observatori ai scenei politice să se întrebe dacă președintele Klaus Iohannis, marele artizan al debarcării executivului, a avut în cap vreun pas doi după reușită. Pentru că mai degrabă pare că nu. De aici și observația corectă a lui Adrian Năstase, că politicienii români sunt experți în a provoca crize politice din care nu mai știu să iasă.
Că la București s-ar putea intra într-o criză guvernamentală de lungă durată ar mai fi cum ar mai fi, dar anumite gesturi ale președintelui Klaus Iohannis sunt atît de grave încît e de neînțeles de ce nu provoacă reacții mai serioase. În treacăt fie spus, însă, asistăm oricum la o campanie prezidențială fără precedent, în care principala grijă a nenumăraților concurenți e să nu cumva să-l atingă pe președintele în exercițiu.

Concret, am aflat ieri de la președintele aflat la o reuniune a celor 27 de șefi de stat și de guvern din UE, la Bruxelles, un fapt stupefiant: anume că îi va spune Ursulei von der Leyen că nu acceptă ca Guvernul Dăncilă, fiind demis, să facă propunerea de comisar european și aceasta să fie acceptată.

”O să discut cu doamna Von der Leyen. Este din partea noastră, din păcate, un blocaj, care se numește Guvernul Dăncilă. Eu o să mă opun ferm la așa ceva, fiidcă un guvern care a fost demis de drept în parlamentul României nu poate să facă propunere în numele României, pentru următorul mandat al Comisiei, în care cu certitudine acest guvern nu va avea niciun rol. Nu o să discut despre nume de posibile propuneri, dar îi voi spune foarte clar doamnei președinte ales că nu pot accepta ca un guvern demis să facă o propunere care să fie și acceptată”.

Și a mai adăugat președintele:

„Eu sper să nu ajungem în situația total de nedorit să nu se poată progresa pe formarea Comisei din cauza României. Eu totuși sper să avem suficientă luciditate în Parlament”.

Într-o discuție informală cu jurnaliștii, el a reafirmat că se va implica la nivelul UE pentru a nu fi acceptat un comisar european propus de un Guvern demis, respectiv europarlamentarul PSD Dan Nica.

Iohannis nu a putut oferi un răspuns satisfăcător presei cînd a fost, însă, întrebat dacă e conștient că propunerile de comisar au fost făcute de un guvern legitim la momentul respectiv. Mici amănunte nesemnificative…

Klaus Iohannis are deja la activ acțiuni stranii, îndreptate împotriva intereselor naționale și care i-au atras amenințarea cu o plîngere penală pentru înaltă trădare, acum un an. Între altele, i se reproșau declarațiile publice conform cărora România nu e pregătită pentru preluarea președinției europene.

La acea vreme, puteam vorbi de o exagerare din partea PSD, la fel cum exagerase și Ludovic Orban cînd o reclamase pe Viorica Dăncilă la parchet pentru înaltă trădare.

Ironia sorții face, însă, ca PSD să tacă mîlc acum, în plină campanie și în momentul în care președintele țării s-a apropiat cel mai periculos de acuzația de înaltă trădare.

Pentru că Art. 394 din Codul penal care reglementează trădarea sună cam așa:

”Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:

  1. a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
    b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
    c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
    d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,
    se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Iar art.398 ne informează că atunci cînd fapta e săvîrșită de un membru al CSAT se numește înaltă trădare și se sancționează cu pînă la 25 de ani de închisoare.

Or, românii tocmai au aflat de la președinte că a intrat în legătură cu o organizație de la Bruxelles și cu liderii ei în scopul subminării politice – prevăzute de alineatul b – a statului român prin blocarea desemnării unui cetățean român într-un înalt post la care are dreptul, cu riscul ca România să piardă respectivul post din cauza crizei politice interne.

Nu vom spune că e cazul declanșării acum a punerii sub acuzare a președintelui, s-au jucat destul politicienii autohtoni cu asta cînd nu era cazul.

Dar e de neînțeles cum singura reacție politică mai dură vine de la outsiderul politic Cătălin Ivan, candidat prezidențial, care o spune de-a dreptul:

”Klaus Iohannis blochează acum numirea comisarului dintr-un calcul foarte simplu, interesele străine îi spun că în momentul în care Klaus Iohannis are propriul guvern va numi un comisar agreat de cei din afară. Eu aș pune pariu că nu va fi Orban cel care va ajunge premier, ci eventual Siegfried Mureșan. Acesta este omul Germaniei la Bruxelles, nu omul României. În primul mandat am fost acolo, vă spun ca europarlamentar. Mureșan a venit de la Berlin, nu de la București, a fost neinspirat pus de Băsescu pe listă, probabil tot la cerința celor de acolo, a ajuns în Parlamentul European, al dooua zi a fost numit purtător de cuvânt al PPE, cel mai mare grup politic din PE. Un om fără experiență, era clar că nu a fost pus de România”, a declarat Cătălin Ivan, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

„Acest ”Guvern al meu”, Guvernul lui Klaus Iohannis, e unul pus tot de afară. Interesele sunt ca în România să existe un guvern agreat de Germania, cu un comisar agreat de Germania, pentru că și la Bruxelles sunt jocuri de putere foarte multe. Cam acestea sunt interesele lui Klaus Iohannis”, a adăugat Ivan.

Klaus Iohannis a presat pe dărîmarea guvernului în plină campanie prezidențială, a încredințat guvernarea unui partid cu 20% pondere parlamentară, a reușit blocarea numirii unui comisar din partea României, a contribuit prin asta la blocarea votării Comisiei Europene, nu pare să aibă soluții limpezi pentru cazul în care PNL nu reușește să treacă un cabinet, și chiar dacă o face, va fi un executiv de tip frunză-n vânt, capabil să cadă în orice moment.
La fel de bine se poate ca România să rămînă cu un guvern interimar mult și bine, să nu se poată elabora bugetul de stat și chiar să se ajungă la anticipate, ceea ce ar duce la aglomerarea a două rînduri de alegeri în decurs de 3 luni sau mai puțin.

Președintele s-a activat misterios și brusc (unii spun că vizita la New York ar fi fost catalizatorul), a creat un haos veritabil în politica românească și nimeni nu a oferit încă o explicație plauzibilă.
Și totuși, mai mult ca niciodată, Klaus Iohannis e la adăpost de criticile pe care le merită.
Poate asta să fie cu adevărat marea enigmă a perioadei: de ce au amuțit brusc partidele în plină campanie prezidențială și îi lasă lui Iohannis teren neîngrădit să zburde?

 

Articolul Iohannis, inalta tradare si strania amorteala a candidatilor prezidentiali apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Published

on

By

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială

București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.

Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare

The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.

Conectat la tot ce contează

Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.

Performanță pentru gaming și conținut dinamic

Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.

Un ecran cu personalitate proprie

Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.

The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.

The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.

Continue Reading

Uncategorized

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Published

on

By

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene

București, 19 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în domeniul afișajelor și furnizor al Art TV oficial al Art Basel, a anunțat lansarea colecției Art Basel în Basel (ABB) 2026, o expoziție digitală disponibilă exclusiv pe Samsung Art Store. Colecția reunește 24 de lucrări ale unor artiști elvețieni și cu sediul în Elveția, provenind de la opt galerii renumite care expun la Art Basel în Basel 2026, eveniment care se desfășoară în perioada 18-21 iunie în Elveția.

„Basel ocupă un loc distinct în lumea artei, iar această colecție reflectă diversitatea creativă care face ca târgul să fie atât de semnificativ”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) Business la Samsung Electronics. „Prin parteneriatul nostru de lungă durată cu Art Basel, îi ajutăm pe clienți să-și transforme ecranele într-un spațiu personal pentru descoperirea, expunerea și trăirea alături de artă.”

Reflectând diversitatea vocilor artistice din scena artistică elvețiană, colecția ABB 2026 va fi disponibilă pe Samsung Art Store începând de astăzi. Colecția digitală este o continuare a parteneriatului global dintre Samsung și Art Basel și aduce lucrări selectate de la târgurile Art Basel utilizatorilor Samsung Art TV din întreaga lume.

O privire mai atentă asupra colecției ABB 2026

Colecția ABB 2026 oferă o perspectivă regională asupra Art Basel în Basel prin intermediul unor nume consacrate și talente în ascensiune din opt galerii. Galeriile participante includ Mai 36, von Bartha, Skopia și Blue Velvet din Elveția, alături de Fanta MLN, Hoffmann Donahue, Lars Friedrich, Sans titre și Felix Gaudlitz.

În esență, colecția pune în evidență trei artiști de origine elvețiană, care acoperă mai multe generații de practică contemporană:

„16.7.2024” de Thomas Huber reflectă abordarea sa distinctivă a picturii, în care imaginea și textul converg pentru a explora spațiul pictural ca o construcție atât vizuală, cât și filosofică.

„The Japan Collection” a lui Tobias Kaspar examinează sistemele de valori, gusturi și dorințe printr-o practică multidisciplinară care face legătura între artă și modă.

„Stillleben (Reflection on longings and belongings)” de Athene Galiciadis prezintă un limbaj vizual bogat stratificat, combinând forme geometrice și organice cu referințe la artizanat, design, știință și spiritualitate.

„Basel este un oraș în care arta este experimentată cu mare profunzime și atenție, și mă bucur că acest spirit se reflectă în colecția ABB 2026 a Samsung Art Store”, a declarat Maike Cruse, Directorul Art Basel din Basel. „Împreună cu Samsung, punem în valoare artiști cu sediul în Elveția. Colecția reflectă bogăția, diversitatea și vitalitatea regiunii, consolidând în același timp angajamentul nostru de a conecta scenele regionale cu un public global.”

Samsung Art Store prinde viață la Art Basel

La ediția din acest an a Art Basel în Basel, vizitatorii pot experimenta Samsung Art Store printr-o instalație imersivă care arată cum arta poate depăși limitele galeriei și poate pătrunde în spațiile cotidiene. Experiența va include un Art Wall în stil galerie, compus din ecranele gamei de televizoare Samsung Art TV 2026, inclusiv Micro RGB, OLED, The Frame Pro și The Frame. Art Wall va prezenta lucrări selectate pe baza preferințelor vizuale ale participanților și va oferi o previzualizare a colecției ABB 2026, evidențiind modul în care tehnologia de afișare Samsung poate face arta să se simtă mai personală în casă.

Expoziția Samsung de la Art Basel va include, de asemenea, o colaborare cu artistul vizual Daniel Arsham, noul ambasador Art TV al Samsung. Concepută pentru The Frame Pro, rama personalizată de Arsham transformă cadrul televizorului într-o suprafață sculpturală, cu un model tridimensional inspirat de datele cartografice topografice. Aceasta este asociată cu opere de artă afișate pe ecran, inspirate de modele de eroziune și forme cristaline, extinzând opera în spațiul înconjurător și reflectând explorarea lui Arsham asupra timpului, materialelor și obiectelor cotidiene.

Samsung Art Store: artă aleasă pentru spațiile cotidiene

Samsung Art Store reunește peste 5.000 de opere de artă în format 4K, realizate de peste 800 de artiști și mai mult de 80 de parteneri, într-un singur serviciu de abonament. Disponibilă pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026, inclusiv modelele The Frame, The Frame Pro, Micro RGB, Neo QLED și OLED, platforma oferă utilizatorilor acces la opere din muzee și galerii prin intermediul unor ecrane concepute să se integreze natural în orice interior.

În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutiv, Samsung continuă să dezvolte tehnologia de afișare care prezintă arta cu claritate, detalii și precizie a culorilor. Prin Samsung Art Store, utilizatorii pot explora o gamă largă de opere de artă, inclusiv Colecția ABB 2026, și pot aduce piese selectate în spațiile lor de zi cu zi.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.

Continue Reading

Uncategorized

Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?

Published

on

By

Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă cu una de aceeași dimensiune, eventual chiar de ocazie, ar trebui să știți care pot fi consecințele.

Montarea unor anvelope diferite pe aceeași punte este una dintre acele soluții care pot părea acceptabile pe moment, dar care pot crea probleme serioase în mers. La prima vedere, tentația este de înțeles. Se strică o anvelopă, se găsește una „aproape la fel”, prețul este bun, iar mașina poate pleca din nou la drum. Totuși, diferențele dintre două anvelope montate pe aceeași axă pot afecta direct stabilitatea, frânarea și comportamentul mașinii.

Pe aceeași punte, anvelopele lucrează împreună. Cele două roți trebuie să ofere aderență similară, reacții apropiate și o rezistență comparabilă la rulare. Dacă una dintre anvelope are alt model de profil, altă adâncime, alt compus, altă vârstă sau altă dimensiune, puntea respectivă nu mai reacționează uniform. În linie dreaptă, diferența poate părea mică. Într-o frânare de urgență sau într-un viraj pe ploaie, ea poate deveni decisivă.

Una dintre cele mai mari probleme apare la frânare. Dacă o anvelopă are aderență mai bună decât cealaltă, mașina poate avea tendința să tragă într-o parte. Sistemul ABS poate interveni diferit pe fiecare roată, iar distanța de oprire poate crește. Pe carosabil ud, diferențele se amplifică, pentru că o anvelopă cu profil mai uzat evacuează mai greu apa decât una mai nouă.

În viraje, riscul este la fel de important. O punte cu anvelope diferite poate pierde aderența neuniform. Dacă diferența este pe față, mașina poate subvira mai devreme și poate refuza să urmeze traiectoria dorită. Dacă diferența este pe spate, vehiculul poate deveni mai instabil, mai ales la schimbări rapide de direcție. De aceea, când se montează doar două anvelope noi, acestea sunt adesea recomandate pe puntea spate, pentru a păstra stabilitatea direcțională.

Diferențele de dimensiune sunt și mai problematice. O anvelopă cu altă lățime, alt diametru sau alt indice nepotrivit poate modifica modul în care lucrează suspensia, direcția și sistemele electronice. ABS-ul, ESP-ul și controlul tracțiunii folosesc informații de la senzorii roților. Dacă două roți de pe aceeași punte se comportă diferit, aceste sisteme pot primi semnale contradictorii sau pot interveni mai des decât ar trebui.

Contează și vârsta anvelopelor. Două pneuri pot avea aceeași dimensiune și un profil asemănător, dar dacă unul este nou și celălalt are șapte ani, compusul lor nu mai oferă aceleași performanțe. Cauciucul mai vechi se întărește, se încălzește diferit și poate avea aderență mai slabă, chiar dacă banda de rulare pare acceptabilă.

Există, desigur, situații temporare. Dacă faceți pană și montați roata de rezervă, puteți circula până la vulcanizare sau service, respectând limitele indicate pentru acea roată. Dar aceasta nu este o soluție permanentă. Roata de rezervă, mai ales cea îngustă de tip temporar, este făcută pentru deplasare scurtă și prudentă, nu pentru utilizare normală.

Regula sănătoasă este simplă: pe aceeași punte, pneurile trebuie să fie identice ca dimensiune, tip, structură, sezon, model și grad de uzură cât mai apropiat. Ideal este ca toate cele patru anvelope să fie din același set. Dacă bugetul permite doar înlocuirea a două, acestea trebuie alese corect și montate în pereche.

Anvelopele (vară/iarnă/all-season) diferite pe aceeași punte nu sunt doar o chestiune de estetică sau de confort. Ele pot schimba felul în care mașina reacționează exact în momentele în care aveți cea mai mare nevoie de stabilitate. Iar în trafic, o reacție previzibilă valorează mai mult decât orice economie făcută pe grabă.

Sursa foto: https://davanti-tyres.com/

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro