Scenariul unor cadre neincluse în montajul final al celui de-al VIII-lea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” este disponibil la biblioteca Writers Guild Foundation, din Los Angeles, California, explicând parcursul disputat al personajului Daenerys Targaryen, potrivit nme.com.

Imaginea articolului Scene din serialul "Urzeala tronurilor", neincluse în montajul final, ar putea explica finalul controversat

Scene din serialul „Urzeala tronurilor” neincluse în montajul final ar explica finalul controversat

Finalul controversat al serialului o arată pe Daenerys Targaryen, interpretată de Emilia Clarke, călcând pe urmele tatălui ei, distrugând King’s Landing şi luând vieţile locuitorilor inocenţi.

Astfel, fanii au criticat construcţia grăbită a personajului, denunţând că nu au fost explicate suficient de bine motivele care au generat acţiunile lui Daenerys.

Cu toate acestea, scenele ce nu au fost incluse în montajul final ar explica evoluţia personajului. O scenă scoasă la montaj din cel de-al patrulea episod al sezonului final i-ar fi arătat pe Daenerys şi pe Jon Snow discutând despre moştenitorul de drept al Tronului de Fier. În acest context, Daenerys i-ar fi reproşat lui Jon că „îl dezgustă” sentimentele pe care le are faţă de ea.

Totodată, o altă secvenţă îi aducea în prim-plan pe Jon şi pe Varys, cel dintâi manifestându-şi teama faţă de Daenerys, mătuşa lui, cu care a avut o relaţie incestuoasă.

„Situaţia este complicată pentru el. O iubeşte. Dezaprobă cu fermitate acţiunile ei. Tânjeşte după ea. Îi este teamă de ea. Ea îi simte confuzia. Daenerys simte nevoia disperată de a avea o legătură; nu-şi poate aminti când s-a mai simţit atât de singură”, a fost scris în scenariul aflat la biblioteca Writers Guild Foundation.

Cel de-al optulea sezon al seriei „Game of Thrones” s-a încheiat în luna mai, mulţi fani fiind nemulţumiţi de finalul poveştii. Aproape două milioane de persoane au semnat o petiţie care solicita refacerea ultimului sezon. Totuşi, ultimul sezon a stabilit un record al nominalizărilor la premiile Emmy, adunând nu mai puţin de 32 de selecţii pentru reputatele trofee dedicate televiziunii în 2019.

Încă de la lansare, în 2011, „Urzeala Tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. „Game of Thrones” a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award. Inspirat din seria de romane „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc”, de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here