(Preluare Inpolitics):

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, a declarat, ieri, la Adevărul LIVE, că șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, ar trebui să își dea demisia și să își asume modul în care a gestionat intervenția în cazul Colectiv, după ce Libertatea a publicat o înregistrare video realizată de subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov ajuns la locul dezastrului, care a fost ținută la secret timp de patru ani de ISU și IGSU, și care arată haosul din primele minute ale intervenției pompierilor.

„Eu cred că acolo e nevoie, în primul rând, de asumarea responsabilității politice, pentru că dânsul a condus sistemul de la construire și e nevoie de o reformă mai profundă, care nici măcar nu ține doar de proceduri și de protocoale care trebuie aplicate, ci ține de atitudinea funcționarilor față de responsabilitatea pe care o au”, a subliniat, în acest sens, Dacian Cioloș.

”Cu informațiile pe care le avem acum, cred că domnul Arafat trebuie să-și asume responsabilitatea inclusiv politică și morală” a spus Cioloș.

 

Articolul Ciolos cere capul lui Arafat: Sa-si dea demisia apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here