Circa 300 de oaspeţi ai unui club de swingeri dintr-un oraş din vestul Germaniei au fost evacuaţi sâmbătă seara, după ce s-a declanşat alarma la un detector de monoxid de carbon, a anunţat serviciul de pompieri, transmite duminică dpa, potrivit Agerpres.

Doi membri ai clubului au leşinat, iar opt oaspeţi şi un membru al forţelor de intervenţie au primit tratament medical pentru stări de greaţă, a declarat un purtător de cuvânt.

Citește și: Cel puţin cinci oameni au fost răniţi într-un atac cu cuţitul la un mall din Hong Kong

Sursa citată a precizat că, odată ce autorităţile şi-au făcut apariÅ£ia pentru a verifica nivelul de monoxid de carbon în clădirea situată în oraşul Hattingen, la nord-est de Koln, nu au fost detectate valori neobişnuite. ClienÅ£ilor – mulÅ£i dintre ei evacuaÅ£i din club având pe ei doar halate de baie – li s-a permis să revină în club pentru a-şi recupera lucrurile. 

„Cu toate acestea, petrecerea nu a fost reluată”, a adăugat sursa citată. 

Circa 160 de membri ai echipelor de salvare au fost implicaţi în operaţiune. 

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că autorităţile de resort urmează să decidă luni dacă vor declanşa o anchetă penală.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here