Grupul ArcelorMittal, cel mai mare producător mondial de oţel, a anunţat luni seara că intenţionează să renunţe la preluarea combinatului Ilva din Italia, generând o undă de şoc la Roma pe fondul temerilor privind păstrarea locurilor de muncă, transmite AFP, conform agerpres.ro.

Anul trecut, ArcelorMittal a semnat un acord de preluare a celei mai mari oţelării din Europa, Ilva (Italia), întărindu-şi poziţia pe piaţa europeană. Ilva, aflată în oraşul Taranto din sudul Italiei, producea anual nouă milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia de oţel a Italiei.

Combinatul Ilva este, însă, implicat într-o controversă deoarece experţii consideră că aproximativ 7.500 de persoane au decedat în zona din jurul unităţii din cauza bolilor care au legătură cu emisiile toxice.

Klaus Iohannis, tur de forță la Guvern: se duce la patru ministere importante

La semnarea acordului pentru preluarea Ilva, ArcelorMittal a primit o perioadă de imunitate legală cu privire la eventualele urmăriri penale legate de poluarea de la Ilva pentru a putea aduce combinatul la standardele de mediu. Însă, fără niciun avertisment, Parlamentul italian a revocat decizia anterioară astfel că ArcelorMittal a pierdut imunitatea legală în data de 3 noiembrie.

„Parlamentul italian a retras protecÅ£ia juridică necesară companiei pentru a-şi pune în practică planul de mediu fără riscul de a fi acÅ£ionată în justiÅ£ie. Nu este posibil să exploatezi această uzină fără protecÅ£ie, nu este posibil să îi expui pe angajaÅ£i şi subcontractori la eventuale urmăriri penale”, a anunÅ£at într-un comunicat grupul ArcelorMittal.

Anunţul ArcelorMittal a provocat un val de critici în Italia şi îngrijorări cu privire la locurile de muncă de la Taranto, sudul Italiei, un oraş în care rata şomajului este deja dublă faţă de media naţională.

Mihai Fifor, atac fără precedent la adresa lui Iohannis: ‘Constituția este doar maculatura pe care își pune ceașca de cafea sau își taie salamul dimineața’

„Ne confruntăm cu un adevărat dezastru industrial, social şi de mediu”, a declarat secretarul general al sindicatului CISL, Annamaria Furlan, care a cerut Guvernului de la Roma să intervină iar companiei să revină asupra deciziei sale.

Ministrul italian al Industriei, Stefano Patuanelli a convocat o reuniune de criză a cabinetului, sursele precizând că Guvernul „nu va permite închiderea Ilva”. La rândul său, premierul Giuseppe Conte i-a convocat pe directorii ArcelorMittal la o reuniune programată a avea loc marÅ£i după-amiază la Roma.

Retragerea ArcelorMittal ar putea avea consecinţe politice grave pentru coaliţia guvernamentală din Italia, formată din Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), având în vedere că recent coaliţia de extremă dreapta condusă de Matteo Salvini a înregistrat o victorie importantă în alegerile regionale din Umbria.

Pentru a putea prelua oţelăria Ilva din Italia, ArcelorMittal s-a oferit anul trecut să vândă mai multe unităţi de producţie din Europa, printre care şi combinatul de la Galaţi, România. În luna iulie a acestui an, Liberty Steel a plătit 740 milioane euro pentru a prelua o serie de oţelării din Cehia, România, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la grupul ArcelorMittal.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here