(Preluare Inpolitics):

Klaus Iohannis nu va bate recordul de 85% al lui Ion Iliescu, din 1990, dar nici foarte departe nu e, după alegerile de azi. Dacă exit-pollurile îl dau la 66-67%, e clar că după centralizarea voturilor din diaspora se va ajunge la un scor cu cifra 7 în față, cel mai zdrobitor din ultimii 27 de ani, în timp ce candidatul PSD ar putea obține cifra 2 în față.

Din păcate pentru PSD, lucrurile nu se anunță deloc roz.

„După această victorie sunt multe lucruri de făcut, de reperat. Mă voi implica pentru a crea o nouă majoritate, compusă din partidele democratice, care vor duce România spre modernizare, spre România normală. Vă promit încă un lucru. Voi fi un președinte total implicat pentru România”, a anunțat Iohannis imediat după victorie.

„Este o înfrângere semnificativă pentru PSD, dar trebuie să fim realiști, am câștigat o lupta importantă, dar războiul încă nu a fost câștigat.

Este nevoie să mergem la vot și la locale și la parlamentare, abia atunci când PSD-ul este trimis în opoziție vom putea face ce ne-au cerut astăzi românii, abia atunci vom putea să facem România normală, România așa cum ne-o dorim noi cu toții.

În România normală vor fi și trebuie să fie alegătorii liberali, în România normală vor trebui să fie alegătorii USR-PLUS, în România normală vor trebui să fie alegătorii PMP, UDMR și da, în România normală trebuie să fie și alegătorii PSD-ului. Eu nu am un război cu alegătorii PSD-ului, eu am un război cu PSD-ul, care încearcă să se cramponeze de putere în județe, în comunități, și de aceea va invit dragi români, rămâneți conectați, mergeți în continuare la vot în număr mare, este extrem de important. (…) cu toții trebuie să punem umărul pentru a construi România normală. Și ne vom implică cu toții și vom crea o nouă majoritate parlamentară împreună cu toate partidele democratice, și vă promit că vom crea împreună România normală pe care și-o doresc toți românii” a mai spus el.

Faptul că președintele vorbește de o nouă majoritate și de trimiterea PSD în opoziție, deși președinția și guvernul aparțin, de acum, dreptei, e clar că principala direcție de acțiune a noii puteri va viza destructurarea PSD prin orice mijloace. Posibil și să se forțeze anticipatele, deși acestea sunt aproape imposibile.

Iar faptul că liderul PSD, Viorica Dăncilă, călcată pe cap de contracandidatul ei la scor de maidan, vorbește despre rezultatul rușinos ca despre o victorie în loc să-și anunțe demisia fără comentarii confirmă că deasupra PSD se adună nori negri.

 

Articolul Iohannis – Dancila, scor de maidan. Urmeaza destructurarea PSD? apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here