Noul album de la Robin and The Backstabbers, „Bacovia Overdrive Vol. 3: Vladivostok”, e finalul unei trilogii care a început în urmă cu șapte ani și care a lăsat un impact puternic asupra scenei de rock alternativ din România. De câțiva ani încoace sunt în fruntea genului. Au concerte peste tot, aprecieri prin presă, fani pe social media și vizualizări. Asta-i tot ce contează în 2019.
Dar ei nu consideră că muzica lor se rezumă la un singur gen. E de înțeles. Pe noul material găsim pop-rock, electro, indie, alternative și toate patru combinate. La urma urmei e tot rock, dar trebuie să apreciem latura lor experimentală. Mai ales că sună bine. Muzica e complicată dar nici nu se compară cu versurile, care-s criptice și avangardiste.
Până și titlurile pieselor sunt întrerupte de semne de punctuație sau spații între litere fără un rost evident. Una are și două hashtag-uri în titlu, să moară intelectualii. Deci nu te aștepta la un album care le leagă pe toate. Nu o să înțelegi mai bine albumele anterioare dacă asculți „Bacovia Overdrive Vol. 3: Vladivostok”, care se lansează mâine, 30 noiembrie, într-un concert la Arenele Romane din București.
E în linie cu ce au lansat băieții în trecut. Singura diferență e că aici s-a terminat șmecheria. Din fericire, e un final deschis, ceea ce poate fi și super enervant. Te lasă fără răspunsuri pe care crezi că le meriți. Depinde cum privești situația. Un singur lucru e clar: greu de spus ce-i trece prin cap lui Robin. Așa că l-am luat la întrebări.
Nu mă așteptam să înțeleg mai bine ce se întâmplă pe album sau hidden meaning-ul trilogiei. Voiam doar să văd cum se simte la finalul unui drum pe care l-a început acum șapte ani. Mi-a răspuns ca la un meci de șah unde fiecare mișcare cere o reacție rapidă, contracronometru. E mult mai ușor de înțeles în răspunsuri decât în versurile de pe „Vladivostok”. Dar nu cu mult.
Ai simțit presiunea materialelor anterioare când ai început să lucrezi la Vladivostok? Că albumul trebuie să fie la fel sau mai bun decât primele două?
Ar fi ciudat să spun nu, ar fi mult să spun da. În fine, mai bun trebuia în mod evident să fie. Și este!
Care e albumul tău preferat din astea trei?
Al treilea, cu siguranță, pentru că tocmai l-am făcut, și pare a fi mult mai aproape de unde cred eu că mă aflu.
Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o ca artist de-a lungul anilor în care ai lucrat la aceste trei materiale?
Indiferent ce faci, unii te vor dușmăni pe nedrept, alții te vor iubi din motive greșite, iar marea majoritate nu va auzi niciodată de tine.
Crezi că trilogia „Bacovia Overdrive” a influențat într-un fel rock-ul românesc în ansamblu?
Un lucru e sigur – ideea de rock este greu de explicat și simt (cu ușurare!) că noi nu suntem niște reprezentanți ai genului.
Single-urile voastre par picate din cer când le asculți pentru prima dată. Încep să prindă contur doar când sunt audiate în contextul unui album. Cât de important e pentru tine albumul ca formă de exprimare artistică?
Am crezut că nu mai este dar anul 2019 m-a învățat că albumul este în continuare forma cea mai coerentă de exprimare a cuiva care nu e difuzat la radiourile comerciale până te ia cu leșin.
Mai are rost să scoateți single-uri? Lumea nu va înțelege întregul dacă le dai doar niște bucăți.
E o întrebare minunată. Mai are rost, da, pentru că, așa cum spuneam mai sus, pentru cea mai mare parte a oamenilor ești neica nimeni și n-o să-ți asculte nimeni albumul în afara celor pe care i-ai convins deja. Un single, în schimb, mai poate prinde urechea cuiva care avusese norocul să scape până acum de tine. Și e foarte bine așa – cu cât investești mai mult cu atât primești mai mult.
Denumirea pieselor mi-a amintit de albumele lui Aphex Twin. De ce te-ai decis să folosești hashtag-uri, majuscule în interiorul cuvintelor sau slash-uri în titluri?
Păi, Aphex Twin. Haha. S-a nimerit, pur și simplu. Părea foarte corect să tai cu slashuri cuvântul „îm pre u ună”. În contextul cântecului.
E mai ok să mergi în club fără să dansezi decât să mergi în biserică fără să crezi?
E ok să mergi la slujbă chiar dacă nu crezi.
Ce carte i-ar face pe ascultătorii tăi să renunțe la un grătar?
Sper că nici una – rămâneți pe poziție, camarazi!
Mircea Cărtărescu a plâns când a scris ultimele pagini din Orbitor. Tu ai plâns când ai scris ultimele versuri din Bacovia Overdrive?
Nu. Eu am plâns când m-am apucat! Sau, și mai bine, am plâns știind că trebuie să mă apuc.
Ultima piesă a fost compusă înainte să iasă primul volum din trilogie. De ce te-ai decis să o lansezi acum în varianta de studio?
Este sfârșitul perfect al albumului, al celor trei albume, adică. Sau mă rog, de unde aceste cuvinte mari? E un sfârșit minunat al albumului. Era să nu îi dau de capăt. Cântecului Noi Toți, adică. Am avut vreo șapte săptămâni de lupte serioase, fără a putea mișca linia frontului. Un fel de război de tranșee, de Verdun.
O altă piesă din folclorul Robin and The Backstabbers care nu a fost lansată în versiune de studio e „Paris/Dakar”. Ea când apare?
Trebuie să o reînvățăm, să o punem în compania altor cântece și ne vom da seama atunci ce facem cu ea. Un lucru e sigur – nu avea nicio șansă să intre pe acest album. Dar viitorul o conține, nu știm însă sub câte straturi.
Hai să vorbim despre concertul de lansare de la Arene. Îmi place foarte mult selecția artiștilor din deschidere. De ce Iordache, Silent Strike și Environments?
Pentru că sunt niște artiști mi-nu-nați și vreau ca cei care nu-i știu să îi știe. Și să vadă ce prieteni mișto avem.
Ce urmează după trilogia asta pentru Robin and The Backstabbers? O nouă trilogie?
O nouă trilogie pare ceva prea mărunt acum. Nouă trilogii – poate așa!
Care e trilogia ta preferată? Nu neapărat din muzică și nu ai voie să zici „Bacovia Overdrive”.
Felul unu, felul doi și desert.
.
