Albastru clasic a fost desemnat culoarea anului 2020 de către Pantone, companie care studiază influenţa pe care culorile o au pe plan mondial, inclusiv utilizările lor în industria cinematografică, în colecţiile de artă, dar şi în ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă, arată CNN.

Imaginea articolului Care este culoarea anului 2020. Nuanţa anticipează „ce va aduce viitorul”

Care este culoarea anului 2020. Nuanţa anticipează „ce va aduce viitorul”

Pantone a anunţat, miercuri seară, că albastru clasic, o nuanţă care aminteşte de cerul de la amurg, va fi culoarea anului viitor.

„Este o culoare care anticipează ce se va întâmpla în continuare. Ce va aduce viitorul pe măsură ce trecem în orele de seară? Aceasta este o întrebare pertinentă înainte de a porni într-un nou deceniu”, a explicat Laurie Pressman, vicepreşedintele Pantone Color Institute, cel care selectează culoarea anului.

Institutul Pantone Color a declarat că a recunoscut sentimente similare de instabilitate care au cuprins întreaga lume, din Statele Unite ale Americii până în Regatul Unit, în Hong Kong, Siria şi pe tot globul. De aceea, au ales o nuanţă care oferă siguranţa, încrederea şi conexiunea pe care oamenii o pot căuta într-un mediu global incert.

Alegerea culorii anului nu este aleatorie. Compania studiază influenţa pe care culorile o au pe plan mondial, în artă şi în industria divertismentului. Importanţa unei culori poate să provină şi din anumite criterii tehnologice, din disponibilitatea noilor texturi şi a efectelor pe care o culoare le are asupra lor.

Coraiul cu irizaţii aurii – Living Coral – a fost desemnată culoarea anului 2019.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here