Connect with us

Uncategorized

OPINIE/Administraţia Iohannis utilizează în mod responsabil informaţiile si serviciile secrete de care dispune?

Published

on

“Moartea unui om este o tragedie dar moartea unui milion de oameni este o simplă statistică” I.V.STALIN

CRIMELE COMUNISMULUI, intr-o dezvaluire halucinanta a Asociației 21 Decembrie 1989, Președinte Teodor MĂRIEȘ.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal care, la Titlul XII, incriminează “Infracțiunile de genocid, contra umanității și de război”, cu precizarea că la Capitolul I din acest Titlu, la art. 438-439, sunt prevăzute infracțiunile de genocid și contra umanității, ambele având un caracter imprescriptibil; cele două infracțiuni au fost pentru prima dată prevăzute în Statutul Tribunalului Penal Internațional de la Nurenberg și ulterior legiferate ca atare prin Convențiile de la Geneva din 12.08.1948, convenții la care România a aderat (1950), introducându-ți astfel cele două infracțiuni în legislația penală națională.
Infracțiunea de genocid (art. 438 C.pen.) a fost incriminată în legislația penală românească, de la început și până în prezent, sub aceeași titulatură, pe când infracțiunile contra umanității (art. 439 C.pen) au fost consacrate sub această titulatură numai de la data de 01.02.2014, cu precizarea că acestea au existat și anterior în legislația penală românească dar sub o altă titulatură, cum ar fi aceea de “tratamente neomenoase”, conform art. 358 din Vechiul Codul Penal, 1968, conținutul constitutiv al celor două fapte fiind însă același.
Eforturile făcute din anul 1990 până în prezent de către organele judiciare românesti în vederea instrumentării de cauze penale privind cercetarea săvârsirii unor astfel de infracțiuni imprescriptibile, au avut un caracter sporadic, fiind localizate în timp, cu excepția dosarelor cuplului Ceaușescu, al lui Nicu Ceaușescu și al dosarului în care au fost condamnați foștii membrii ai C.P.Ex. ai Partidului Comunist Român (toate instrumentate la începutul anilor 1990).
Acest caracter sporadic este dat de faptul că au fost instrumentate și trimise în judecată, dupa 01.02.2014, doar câteva cauze penale având drept obiect infracțiuni contra umanității (cauzele privind pe foștii comandanți de penitenciare, respectiv Vișinescu Alexandru, Ficior Ion, Petrescu Marian; dosarele denumite generic ,,Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990,, și ,,Dosarul Revoluției,, ultimul dintre acestea fiind dosarul întocmit ofițerilor de securitate care l-au anchetat pe dizidentul Gheorghe Ursu), când în realitate organele judiciare aveau obligația ca pe lângă aceste câteva cauze să efectueze cercetări privind toate faptele penale denumite generic ,,Crimele Comunismului”.
Până în prezent, organele judiciare au reușit să instrumenteze doar două cauze penale ce au fost finalizate prin condamnarea a numai doi inculpați, respectiv Vișinescu Alexandru și Ficior Ioan, ambii foști comandanți de penitenciare în perioada 1958 – 1963.
Singura țară membră care s-a conformat unei astfel de cerințe este Polonia, care în anul 2000 a inființat Institutul Memoriei Naționale din Polonia, organ judiciar de anchetă, care are în componența sa ofițeri de poliție, procurori dar și istorici. Acest organ specializat de anchetă are în competența strict infracțiunile imprescriptibile (infracțiuni contra umanității, genocid, s.a.m.d.) săvârșite în perioada comunistă de autoritățile statutului polonez, și nu numai, împotriva populației inocente a statului polonez. În medie, până în prezent, acest institut a instrumentat un număr de 22.000 de cauze penale.
La data de 05.05.2015, cu ocazia unui vernisaj al unei expoziții de fotografie ce a avut drept obiect ,,Exterminarea elitelor poloneze,, organizat de Ambasada Republicii Polone la București și Biblioteca Națională a României, președintele acestui institutut Lukasz Kaminski a acordat un interviu presei românești în care a precizat următoarele: ,,Sarcina noastră este să lucrăm cu un trecut dureros din istoria poloneză…Realizăm în jur de 1.100 de astfel de anchete în fiecare an…,,
Din multitudinea de documente adoptate de organismele Uniunii Europene pe această temă, doar cu titlu de exemplu, le invocăm pe următoarele:
– Rezoluția 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei denumită “Necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare”;
– Rezoluția Parlamentului European din 2 aprilie 2009 referitoare la “Conștiința europeană și totalitarismul”;
– Raportul Comisiei Europene din 22.12.2010 către Parlamentul și către Consiliul European intitulat “Memoria crimelor comise de regimurile totalitare in Europa”;
– Concluziile Consiliului Uniunii Europene nr. 3096/2011 denumite “Concluziile Consiliului în memoria victimelor crimelor comise de regimurile totalitare în Europa”.
Astfel, în Rezoluția 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la pct. 2, se
enumeră cu titlu exemplificativ tipurile de încălcări ale drepturilor omului săvârșite de regimurile comuniste totalitare, care trebuie cercetate ca infracțiuni contra umanității, după cum urmează: “asasinate și execuții individuale sau colective, decese în lagărele de concentrare, moarte prin infometare, deportări, tortură, munca forțată și alte forme de teroare fizică colective, persecuția pe grupuri etnice sau religioase…”
În Raportul Comisiei Europene din 22.12.2010 se face următoarea apreciere cu privire la obligațiile viitoare a statelor membre (în care au existat regimuri totalitare comuniste): “Justiția pentru victime este importantă în ceea ce privește trecerea cu succes de la totalitarism la democrație. Judecarea autorilor, mecanismele de căutare a adevărului, deschiderea arhivelor, procedurile de lustrație, reabilitarea și despăgubirea victimelor și restituirea proprietăților confiscate reprezintă doar câteva din principalele instrumente de atingere a acestui obiectiv.”
În anul 2006 Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii din Romania, a elaborat un Raport Final care a fost prezentat în plenul reunit al Parlamentului României de Președintele României.
La finalul Raportului, Președintele României a cerut organelor judiciare efectuarea de cercetări privind săvârșirea de infracțiuni contra umanității cu privire la toate aceste victime ucise, vătămate fizic și psihic, deportate, strămutate forțat, internate forțat în instituții psihiatrice fără să sufere de vreo boală psihica, arestate și condamnate fără să încalce legile penale ale statului, arestate și supuse pe timp de 5 ani la muncă fizică forțată fără să existe mandat legal emis de un procuror sau judecător, așa cum era prevăzut în Constituție.
Numărul total al victimelor este apreciat în Raport ca fiind de 2.500.000.
Categoria cea mai numeroasă de victime aparține deținutilor politici precum și deportaților. Pentru edificare prezentăm textual mențiunile din Raport:
,,Aşadar, pe baza estimărilor prudente de mai sus, rezultă totalul deţinuţilor politici şi deportaţii forțați și obligați la muncă silnică, pentru perioada 1945-1989, au trecut 2 000 000 de oameni.”
DECRETUL 6/1950 al Prezidiului Marii Adunări Naționale al R.P.R.


ORDINUL 100/1950 al Direcției Generale a Securității Poporului


HCM nr. 1554/1954 a Consiliului de Miniștrii al RPR


HCM nr. 1554/1954 a Consiliului de Miniștrii al RPR

Instrucțiunile respective stabileau și o serie de categorii de persoane care, chiar dacă își executaseră integral pedeapsa penală sau munca forțată, și chiar dacă se aflau deținute în închisori fără să fie condamnate printr-o hotărâre judecătorescă sau administrativă, să nu fie puse în libertate, fiind considerați așa ziși ”DUȘMANI AI POPORULUI”, enumerându-se următoarele categorii de persoane:
-“deținuții care au ispașit pedepsele însă au deținut funcția de prefect, primar în municipii sau comune urbane, foști funcționari superiori…”;
-“…deasemeni acei care au deținut funcții în conducerea partidelor istorice, până la comitetul județean inclusiv”;
-“deținuții care au făcut parte din aparatul siguranței burgheze, S.S.I. și alte organe de informații și contra informații”;
-acei deținuții care au fost demnitari ai regimului burghez (miniștri, subsecretari de stat, secretari generali sau cu funcții similare) precum și senatorii și deputații,,.
În Actul Consiliului Securității Statului, denumit “DOCUMENTAR”, întocmit în anul 1968, s-a făcut o analiză ”privind internarea unor persoane prin măsuri administrative în unități de muncă, colonii de muncă, locuri de muncă obligatorii și stabilirea domiciliului obligatoriu”.
Din conținutul acestuia redăm următoarele aspecte:
– “…în perioada 1950 – 1966 organele M.A.I. au dispus și luat măsura administrativă a internării în unități, colonii și locuri de muncă obligatorie față de un număr de c-ca 29.000 persoane, iar măsura dislocării (strămutării forțate) și stabilirii domiciliului obligatoriu pentru c-ca 60.000 persoane, considerate periculoase pentru securitatea statului…” (pag.1);
– “…Modul în care au fost concepute decretele și hotărârile în cauză…fiind în același timp în cotradicție flagrantă cu prevederile constituționale,,;
-“Caracterul nelegal al unora din actele normative enunțate, rezultă și din faptul că multe nu au număr și data de emitere, de unde se vede că nu urmau calea legală de elaborare …” (pag.7);
Din același conținut mai redăm următoarele aspecte:
-“…Împotriva măsurilor administrative de internare nu s-a prevazut nici o cale de atac la un alt organ care să cenzureze legalitatea și temeinicia luării acestor măsuri, ceea ce era în flagrantă contradicție cu prevederile Constituției referitoare la dreptul la apărare…” (pag.8);
-“…Astfel, și organele de miliție au dispus, în mod ilegal, reținerea a numeroase persoane în vederea internării lor în colonii de muncă, au ținut în locurile de detenție multe persoane peste termenul de executare și au luat în mod neîntemeiat măsura dislocarii unor familii…” (pag.16).


Prin Ordine, Decrete și Instrucțiuni (acte normative de rang inferior Legii) care aveau un caracter secret, neconstituțional și contravenind Convențiilor Internaționale, statul totalitar comunist a desfășurat un adevărat atac generalizat și sistematic, pe criterii politice, asupra unor întregi segmente ale populației civile; acest atac s-a concretizat în acțiuni specifice tuturor variantelor normative conținute de prevederile art. 439 C.pen., care incriminează infracțiunile contra umanității, cum ar fi: uciderea, vătămarea fizică și psihică, strămutarea forțată, tortura, întemnițarea cu încălcarea principiilor dreptului internațional, s.a.m.d.
O altă categorie de victime ale crimelor comunismului este constituită de persoanele aflate în diferite forme de detenție și supuse torturii (metodă de săvârșire a infracțiunilor contra umanității)
Redăm din declarația lui Aurel Florian care povestește ”tratamentele” la care a fost supus Ion Țintaru aplicate la sediul Securității din Mureș: ”…când l-au adus prima oară la arest, eu tocmai suportasem o anchetă în care mi-au fost smulse unghiile de la mâna stângă și am fost bătut la testicole….i-au smuls unghiile, l-au bătut la testicole, l-au ars cu țigarea, i-au găurit pulpele cu cuțitul și i-au băgat sare în rănile deschise. Îi prindeau mâinile cu cătușe, îl legau de picioare, apoi îi treceau printre mâini și picioare o rangă, pe care o așezau între 2 birouri. Așa spânzurat, îl băteau până leșina. Într-o noapte l-au luat din nou și a fost pentru ultima oară. Am aflat că securiștii i-au deschis un testicol cu cuțitul și i-au băgat sare înăuntru și apoi l-au bătut până l-au ucis…,,
Din declarațiile unor deținuți politici de la Capul Midia, Salcia:”…bolnavii cu răni grave, slăbiți în ultimul hal, astfel că nu mai rămăsese decât scheletul de ei, erau trimiși în cârje la lucru. Au fost cazuri când au venit de pe șantier, deținuți morți de frig sau în agonie… Bătăile organizate prezentau un mare dezavantaj:durau mult. Caracterul lor birocratic ne obliga să stăm ceasuri în șir la coadă, în picioare, flămânzi, în ploaie, în frig. Suplimentul acesta de tortură, repetat seară de seară mi-a stimulat spiritul de inițiativă. Dacă la început dădeam din colț în colț și încercam să rămân cât mai la urmă, odată ajuns pe poarta lagărului, alergam ca să ajung printre primii la bătaie…”
Ștefan Weiss, deținut la Salcia, declara: ”Eu am fost și la Auschwitz, consider că Salcia nu era departe.”
Ion Cârjă, fost deținut politic la Canalul Dunăre Marea Neagră, povestește: ”mâncam orice ni se părea comestibil, mușchii de pe pietre, alge marine, iarbă și buruieni, dacă ajungeam la ele. Pe unde treceam noi nu mai rămânea nici o plantă, mai rău decât după pârjol. Au fost câteva cazuri când am văzut că unii au mâncat pământ bănuind că în el s-ar afla ceva grăsimi”.
”Experimentul Pitești” a însemnat o încercare de reeducare a deținuților anticomuniști din penitenciar și a început încă din anul 1946. Acest fenomen însemna de fapt torturarea continuă și fără limite a deținuților politici pentru un dublu scop: obținerea de informații și anihilarea fizică și morală a deținutului.
Dintre cei peste 1.500 de studenți trecuți prin acest ”experiment” unii s-au sinucis, alții au fost bătuți până la moarte, iar alte câteva sute au rămas cu sechele fizice sau psihice.
Din Decizia Tribunalului Suprem volumul 11 fila 229, rezultă că ”au fost uciși în penitenciarul Pitești peste 30 de deținuți și au fost maltratați, torturați și schingiuiți peste 780 de deținuți, dintre care peste 100 au rămas cu infirmități foarte grave.”
După anii ’70, în România apare o nouă metodă de represiune a dizidenților politici, respectiv cea a internărilor abuzive psihiatrice, în condițiile în care condamnarea penală sau strămutarea forțată a acestor dizidenți (pe motiv de simplă credință politică) nu mai era posibilă datorită reacțiilor puternice în plan internațional.
Această nouă metodă de represiune pe criterii politice a statului împotriva propriilor cetățeni nu este altceva decât o modalitate de săvârșire a infracțiunilor contra umanității, în variantele normative conținute de art. 439 C. Pen.
Considerând aceste acțiuni ca tortură, “Amnesty International” argumentează într-un Raport Oficial, care se referea și la România, că cei internați psihiatric în mod abuziv sunt victime ale torturii, deoarece:
1. Victimele erau internate sub dubla responsabilitate a organelor medicale și de securitate.
2. Torționarii au avut tot timpul controlul fizic asupra victimelor.
3. Victima era supusă suferințelor fizice și psihice.
4. Procesul victimizării era deliberat, sistematic și era în fapt, scopul activității.
5. Scopul victimizării „terapeutice” nu era de a scadea o suferință, ci de a obține o informație, o confesiune, umilirea și distrugerea vieții, personalității, determinând dizidentul să renunțe la luptă.
6. Procesele psihiatrice nu sunt numai pentru pedepsirea victimei, ci și pentru a înspăimânta pe alți dizidenți siliți astfel să renunțe la convingerile lor politice.
7. Statul participă direct sau indirect la organizarea torturii care va avea loc într-o instituție de stat, pusă în scenă de către medici salariați ai Statului și de către agenții de Securitate ai Statului comunist.
După 1990, La Ministerul Sănătății, s-a constituit Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor în Psihiatrie din Mun. București. Președintele acestei comisii a fost Dr. psihiatru S. Diacicov. Cât a apucat să funcționeze, această Comisie a analizat 200 de cazuri, din care 60 le-a stabilit că au fost abuzuri psihiatrice, care au fost săvârșite pentru înlăturarea contestatarilor regimului comunist și a conducătorilor săi.
Cu privire la lucrările acestei Comisii, Dr. psihiatru I. Cucu, profesor universitar, a publicat în anul 2005, la Piatra Neamt, studiul denumit ”Psihiatria sub dictatură. Cartea albă a psihiatriei românești”. În studiul respectiv sunt prezentate și cele 60 de cazuri de abuzuri psihiatrice stabilite de Comisia Diacicov.
Revenim cu o alta categorie de victime a infracțiunilor contra umanității săvârșite în perioada regimului comunist în România, in episodul II din acest serial in exclusivitate. (Ec Adrian Radu).

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Harponul ecografic clasic față de cel retractabil. Ce diferă, de fapt, între ele?

Published

on

Harponul ecografic clasic față de cel retractabil. Ce diferă, de fapt, între ele

Cred că prima dată când am auzit cuvântul „harpon” într-un context medical, mi-am imaginat ceva masiv, cu cârlig și frânghie, ca în filmele cu balene. E o reacție pe care o au mulți pacienți când le explică medicul, înainte de o intervenție la sân, că se va folosi un harpon ghidat ecografic pentru a marca leziunea. Numele sperie, fără îndoială. În realitate, vorbim despre un firișor de metal mai subțire decât un fir de păr de cal, introdus printr-un ac, care îl ajută pe chirurg să găsească exact zona pe care trebuie să o îndepărteze.

Și aici începe povestea interesantă. Pentru că, deși ideea pare simplă, există mai multe tipuri de harpoane ecografice, iar diferența dintre ele poate schimba destul de mult experiența pacientei, precizia intervenției și chiar șansele ca operația să se desfășoare fără ajustări de moment. Cele două variante despre care se discută cel mai des în clinicile din România sunt harponul clasic și harponul retractabil.

Diferența dintre ele nu e doar tehnică. E o diferență care influențează direct ce se întâmplă în sala de operație, dar și ce simte pacienta înainte, în timpul și după procedură. Merită explicată cu calm.

La ce folosește, de fapt, un harpon ecografic

Înainte să intrăm în detalii, merită lămurit de ce e nevoie de un astfel de instrument. Foarte multe leziuni mamare descoperite prin ecografie sau mamografie nu se simt la palpare. Sunt mici, ascunse în țesutul glandular, uneori la doar câțiva milimetri ca dimensiune, iar chirurgul nu are cum să le localizeze doar cu mâna în timpul operației.

Dacă ar trebui să „caute” leziunea în țesut, ar îndepărta inutil mult material și ar putea să rateze exact zona suspectă. Aici intervine harponul. Procedura se numește reperaj preoperator, iar rolul ei e simplu de înțeles, chiar dacă tehnic e o intervenție de finețe.

Un medic radiolog, ajutat de un ecograf, introduce un ac subțire în sânul pacientei și ghidează vârful acului direct în leziune. Prin acel ac trece un fir metalic flexibil, cu un mic cârlig la capăt, care se desface în țesut și marchează punctul exact unde trebuie să intervină chirurgul. Acul se retrage, firul rămâne pe loc, iar pacienta merge la operație cu acel fir care iese vizibil prin piele.

Sună complicat, dar pentru cine a trecut prin asta, e o procedură de câteva minute, făcută cu anestezie locală, care de obicei nu doare mai mult decât o recoltare de sânge. Disconfortul vine mai degrabă din emoție, din așteptare, din ideea în sine. Tehnic, e o intervenție pe care radiologul o repetă de zeci, sute de ori, până ajunge să o execute aproape din reflex.

Harponul clasic, varianta cu care a început totul

Harponul clasic este, de fapt, designul original. A apărut prin anii ’80, când chirurgia conservatoare a sânului a început să câștige teren în fața mastectomiei. Era nevoie de o metodă prin care chirurgul să poată localiza exact tumora, fără să sacrifice țesut sănătos.

Soluția a fost un fir metalic cu cârlig la vârf, introdus prin ac sub control imagistic, care odată plasat nu mai poate fi repoziționat. Pare o limitare, și chiar este, dar ideea a funcționat suficient de bine cât să devină standardul global timp de decenii întregi.

Cum arată și cum se folosește

Firul are o formă specifică. Vârful e mai gros, ușor curbat, cu un mic spin care, odată desfăcut în țesut, se „agață” și nu mai iese decât prin tăiere chirurgicală. Restul firului e drept, suficient de flexibil cât să stea sub bandaj fără să incomodeze, dar destul de ferm cât să nu se îndoaie aiurea. Capătul liber rămâne afară din piele, lung de câțiva centimetri, ca un fir de undiță bine fixat.

Radiologul introduce acul prin care va trece harponul direct în leziune, sub ghidaj ecografic, deci vede în timp real unde ajunge vârful. Când e mulțumit de poziție, eliberează firul. Acel mic cârlig se desface, prinde țesutul din jur și fixează harponul ferm pe loc.

Dacă plasarea a fost bună, problema e rezolvată. Pacienta se duce în sala de operație, chirurgul urmărește firul din exterior spre interior, ajunge la cârlig, scoate leziunea împreună cu firul, și gata. Sună mai mecanic decât e în realitate, dar logica e cam asta.

Limita care contează cel mai mult

Aici e însă elementul cheie. Harponul clasic, odată desfăcut, nu mai poate fi tras înapoi. Cârligul s-a prins în țesut, e o ancoră, exact ca în original. Dacă, după ce a fost eliberat, radiologul constată că poziția nu e ideală, opțiunile sunt limitate.

Fie se acceptă plasarea așa cum e și se compensează în sala de operație printr-o excizie mai largă, fie se introduce un al doilea harpon. Niciuna dintre variante nu e ideală. Prima înseamnă mai mult țesut sacrificat, a doua înseamnă mai mult disconfort pentru pacientă.

În practică, radiologii experimentați nimeresc bine din prima încercare, mai ales dacă leziunea e clar vizibilă ecografic. Dar țesutul mamar e moale, alunecă, se deformează sub presiunea acului, iar uneori, oricât de bine ai țintit, vârful poate să „fugă” cu câțiva milimetri în momentul în care eliberezi cârligul. Cu un harpon clasic, asta înseamnă că trebuie să faci compromisuri.

Harponul retractabil, o evoluție logică

Harponul retractabil rezolvă exact această problemă. Designul lui pare un detaliu mic, dar diferența pe care o face e majoră. Cârligul de la vârf nu se desface definitiv la prima eliberare.

Se poate desface, se poate verifica poziția, iar dacă plasarea nu e perfectă, se poate trage înapoi în ac, se repoziționează acul, și se eliberează din nou cârligul în noua poziție. E ca și cum ai avea o a doua, a treia, a patra șansă de a țintui exact unde trebuie. Un confort tehnic enorm pentru radiolog, și mai ales pentru pacientă.

Cum funcționează mecanismul

Diferența constă în modul în care cârligul e construit. La harponul clasic, vârful e un sistem de tip „umbrelă inversă”, care odată ieșit din ac se deschide și nu se mai închide. La harponul retractabil, sistemul e gândit altfel.

Cârligul are o memorie de formă specifică. Fie e dintr-un aliaj de nitinol, un material cu proprietăți remarcabile de revenire la forma inițială, fie e construit cu un mecanism mecanic care permite revenirea în poziția închisă atunci când e tras înapoi în canula acului. Subtilitatea inginerească face toată diferența clinică.

Practic, radiologul vede pe ecran unde a ajuns vârful. Eliberează cârligul. Se uită încă o dată. Dacă e mulțumit, lasă acolo. Dacă nu, trage firul ușor înapoi, cârligul intră la loc în ac, repoziționează acul, și încearcă din nou. E o flexibilitate care, în mâini bune, poate face diferența între o plasare bună și una excelentă.

Pentru ce tipuri de leziuni se preferă

Harponul retractabil e deosebit de util când leziunea e mică, când se află într-o zonă greu accesibilă, sau când există mai multe formațiuni apropiate care trebuie localizate cu precizie. La leziunile sub un centimetru, unde fiecare milimetru contează, posibilitatea de a corecta plasarea fără să mai introduci un al doilea ac e un avantaj clar.

La fel, la pacientele cu sâni mai voluminoși sau cu țesut mamar dens, unde acul tinde să se devieze ușor la trecerea prin straturi diferite, posibilitatea de retractare e binevenită. Există și situații în care medicul vrea să fie absolut sigur că vârful e exact în centrul leziunii și nu la marginea ei.

Cu un harpon clasic, dacă ai nimerit la margine, asta e. Cu unul retractabil, ai loc de manevră. Iar uneori, mai ales în chirurgia oncologică, acea diferență de câțiva milimetri se traduce în alegeri terapeutice mai bune.

Comparație directă, fără idealizări

După ce am descris ambele variante, hai să le punem una lângă alta. Pentru că niciuna nu e perfectă și fiecare are loc în practica medicală modernă. E important să nu cădem în capcana de a crede că tehnologia mai nouă e automat și mai bună pentru toți.

Precizia finală a plasării

În mod realist, ambele tipuri de harpon pot fi plasate cu precizie excelentă, mai ales dacă radiologul are experiență. Diferența nu apare neapărat în mâinile unui specialist foarte bun și pe leziuni mari, ușor vizibile. Apare în cazurile dificile.

Acolo unde leziunea e mică, unde imaginea ecografică nu e foarte clară, unde țesutul e dens, harponul retractabil oferă acea posibilitate de ajustare care reduce riscul unei plasări suboptimale. Statistic, în clinicile care folosesc ambele tipuri, rata de „re-plasări” sau de complicații intraoperatorii legate de poziționarea greșită e mai mică în cazul harpoanelor retractabile.

Nu uriaș mai mică, dar destul cât să justifice diferența de preț pentru anumite cazuri. Și uneori, în chirurgia mamară, o diferență de câteva procente la nivel de precizie chiar contează.

Confortul pacientei

Aici lucrurile devin interesante. La nivel de senzație imediată, pacienta nu simte diferența dintre cele două tipuri. Acul e același, anestezia e aceeași, procedura durează cam la fel.

Diferența apare în lanțul evenimentelor. Cu un harpon clasic, dacă prima plasare nu e ideală, e posibil să fie nevoie de un al doilea ac, ceea ce înseamnă mai mult disconfort. Cu unul retractabil, totul se rezolvă cu o singură intrare, oricâte ajustări ar fi nevoie.

În plus, în sala de operație, dacă harponul a fost plasat suboptimal cu varianta clasică, chirurgul poate fi nevoit să facă o incizie mai mare sau să îndepărteze mai mult țesut decât ar fi vrut. Asta înseamnă cicatrice mai vizibilă, recuperare mai lungă, uneori chiar nevoia unei intervenții estetice ulterioare. Harponul retractabil reduce probabilitatea acestor scenarii.

Costuri și disponibilitate

Și aici e partea mai puțin romantică. Harponul retractabil costă mai mult. Diferența nu e enormă, dar e suficient cât să nu fie disponibil în toate clinicile.

În spitalele publice, varianta clasică e încă standardul, pentru că e mai ieftină, mai bine cunoscută și suficientă în majoritatea cazurilor. În clinicile private, în special în centrele specializate în patologie mamară, harponul retractabil e tot mai des prima alegere, pentru că rezultatele justifică investiția.

Disponibilitatea variază și în funcție de oraș. În centrele universitare mari, ai acces la ambele variante. În orașe mai mici, s-ar putea să găsești doar varianta clasică, fie din motive de cost, fie pentru că furnizorii nu au în stoc varianta retractabilă în mod constant.

Cum decide medicul ce tip să folosească

Decizia nu e neapărat a pacientei și nici nu ar trebui să fie, pentru că presupune o evaluare tehnică pe care doar specialistul o poate face corect. Dar e bine să știi după ce criterii se face alegerea, ca să poți avea o conversație informată cu medicul tău.

În general, harponul clasic e suficient pentru leziuni clare, bine vizibile, cu dimensiuni de peste un centimetru, în zone accesibile. E o opțiune solidă, dovedită, cu rezultate excelente în mâinile experimentate. Nu e o variantă „depășită”, e pur și simplu varianta standard pentru situații standard.

Harponul retractabil intră în calcul când leziunea e mică, când e în apropierea peretelui toracic sau a glandei axilare, când există multiple leziuni care trebuie localizate, sau când istoricul pacientei sugerează că o intervenție cât mai precisă va influența rezultatul oncologic și estetic pe termen lung. E o alegere pe care medicii o fac din considerente clinice, nu din „preferință personală”.

Există și o componentă de experiență a operatorului. Un radiolog obișnuit cu varianta retractabilă va alege probabil acest tip de câte ori e posibil, pentru că îi oferă mai mult control. Unul obișnuit cu varianta clasică și care nimerește bine din prima e foarte posibil să spună că nu are nevoie de varianta retractabilă pentru cazurile lui obișnuite. Ambele abordări sunt valide.

Ce să întrebi înainte de procedură

Dacă urmează să faci un reperaj cu harpon, sunt câteva întrebări care merită puse. Nu pentru a contesta deciziile medicului, ci pentru a înțelege ce urmează să ți se întâmple.

În primul rând, întreabă ce tip de harpon se va folosi și de ce. Răspunsul îți va da o idee despre cât de detaliată e abordarea. Un medic care îți explică limpede de ce a ales o variantă sau alta arată că s-a gândit la cazul tău în particular, nu că aplică o procedură standard fără diferențiere.

Apoi, întreabă cât durează intervalul dintre reperaj și operație. În mod ideal, plasarea harponului se face cu câteva ore înainte de operație, în aceeași zi, pentru a minimiza riscul ca firul să se deplaseze. Dacă există o pauză mai lungă, e bine să întrebi ce măsuri se iau pentru a preveni migrarea harponului.

Dacă ești emotivă față de procedură, nu ezita să spui. Medicii și asistentele de la imagistică sunt obișnuiți cu pacienți speriați, vor lua câteva minute în plus să explice fiecare pas, să te calmeze, să te ajute să te relaxezi. E mult mai bine să intri liniștită decât crispată.

Centrele din România unde se face procedura

În România, reperajul preoperator cu harpon ghidat ecografic se face în mai multe centre, atât publice cât și private. Spitalele universitare din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara au departamente de imagistică senologică unde procedura e parte din rutina zilnică.

În București, există mai multe clinici private care oferă acest serviciu, cu echipamente moderne și ambele tipuri de harpoane disponibile. În zona Transilvaniei, în special pentru paciente care caută o opțiune dedicată, există centre specializate în imagistică mamară unde procedura e tratată cu atenția cuvenită.

Un astfel de centru, cu experiență consistentă pe procedurile de reperaj preoperator, oferă serviciul de harpon ecografic Cluj, cu echipă formată din radiologi specializați în patologie mamară. Pentru pacientele din Cluj și din împrejurimi, accesul la o astfel de procedură într-un cadru dedicat poate face diferența în experiența generală, mai ales atunci când există preferințe legate de tipul de harpon folosit sau când cazul necesită o abordare ceva mai elaborată decât rutina obișnuită.

În orașele mai mici, situația variază. Sunt locuri unde procedura se face doar în spital, ca parte a circuitului oncologic, fără opțiunea unei programări individuale. Asta nu e neapărat un lucru rău, dar înseamnă că flexibilitatea privind data, ora sau alegerea radiologului e mai redusă.

Pentru cazurile mai complicate, mulți pacienți optează totuși să meargă într-un centru mai mare, unde experiența echipei și diversitatea de tehnici disponibile compensează deplasarea. E o investiție de timp și uneori de bani, dar pentru o procedură care influențează rezultatul final al operației, merită să o cântărești bine.

Cum a evoluat tehnica de-a lungul anilor

E interesant să privești puțin în istorie, pentru că ajută să înțelegi de ce harpoanele actuale arată așa cum arată. Primele tentative de localizare a leziunilor non-palpabile, prin anii ’70, foloseau pur și simplu carbon sau colorant injectat în țesut.

Funcționa, dar nu prea precis, iar colorantul tindea să se răspândească și să creeze confuzie pentru chirurg. Soluțiile alternative erau departe de ideal, iar nevoia unui marker mai stabil a devenit evidentă.

Apoi a apărut ideea firului metalic, propusă de mai mulți cercetători aproape simultan. Au existat designuri diferite, unele cu cârlig simplu, altele cu cârlig dublu sau triplu. Varianta care a rămas cel mai mult în uz e cea cu un singur cârlig, suficient de robust cât să nu iasă, dar suficient de mic cât să nu rupă țesutul când e scos chirurgical.

Trecerea la harpoanele retractabile a venit ca răspuns la frustrările radiologilor care, după zeci de proceduri, au observat că o parte semnificativă din cazurile dificile ar fi beneficiat de posibilitatea de repoziționare. Primele variante au apărut la începutul anilor 2000 și s-au îmbunătățit constant în ultimii douăzeci de ani.

Astăzi, harpoanele retractabile moderne au mecanisme aproape impecabile, cu cârlige care se deschid și se închid de zeci de ori fără să își piardă forma. În paralel, au apărut și alte tehnici de localizare. Sunt acum disponibile metode bazate pe semințe radioactive, marker magnetici sau dispozitive cu radiofrecvență, care nu mai au fir extern și permit plasarea cu zile sau săptămâni înainte de operație.

Aceste alternative nu înlocuiesc complet harponul, dar oferă opțiuni suplimentare pentru cazuri specifice. În România, ele sunt încă rare, dar e probabil să se extindă în următorii ani, pe măsură ce devin mai accesibile economic.

Ce se întâmplă după operație

Un detaliu pe care multă lume îl ignoră e că firul harponului, indiferent dacă a fost clasic sau retractabil, e scos integral împreună cu țesutul îndepărtat. Adică nu rămâne nimic înăuntru, nici fragmente metalice, nici resturi de mecanism.

Tot ce a fost introdus iese în piesa operatorie, care apoi merge la analiza anatomopatologică. Asta înseamnă că nu există efecte pe termen lung legate de harponul în sine. Cicatricea de la locul unde a intrat firul prin piele e minusculă, de obicei se vindecă fără urmă vizibilă.

Singurul lucru care rămâne e cicatricea operatorie, care nu ține de harpon, ci de incizia chirurgicală. Recuperarea după operație depinde de tipul intervenției, de mărimea zonei îndepărtate și de starea generală a pacientei.

Harponul, ca instrument, nu prelungește recuperarea. Dimpotrivă, când e bine plasat, contribuie la o operație mai precisă, deci la o vindecare mai rapidă și la un rezultat estetic mai bun. Asta e, în fond, scopul lui.

O alegere care se face cu calm, nu cu spaimă

Diferența dintre harponul clasic și cel retractabil nu e o chestiune de „mai bun” sau „mai prost”. E o chestiune de potrivire între unealtă și situație.

În multe cazuri, varianta clasică e perfectă, face exact ce trebuie să facă, nu are sens să folosești ceva mai scump și mai complex pentru un caz simplu. În alte cazuri, varianta retractabilă chiar contează, chiar îmbunătățește rezultatul, chiar reduce stresul tehnic al procedurii.

Ce contează cu adevărat e să ai încredere în echipa care îți face procedura. Un radiolog bun cu un harpon clasic va obține rezultate mai bune decât un radiolog mediu cu un harpon retractabil. Tehnologia ajută, dar nu înlocuiește experiența și atenția.

Așa că, dacă urmează să treci prin asta, întreabă, informează-te, dar acordă încredere oamenilor care fac asta zi de zi. Procedura în sine, oricât de stresantă pare la început, e un pas mic și concret către o operație mai bună și o vindecare mai rapidă.

Câteva lucruri care nu apar în pliante

Aș vrea să spun câteva observații care nu sunt scrise nicăieri în mod oficial, dar care contează pentru cine trece prin asta. Mai întâi, ia pe cineva cu tine la procedură. Nu pentru că ai nevoie de ajutor fizic, ci pentru că, după ce iese, te-ai putea bucura să ai o mână de ținut și pe cineva care îți povestește ceva absurd ca să îți dea capul peste cap într-o direcție mai veselă.

Pe urmă, nu te uita la harpon înainte. Sau uită-te, dacă ești genul care vrea să știe exact ce intră în corpul tău. Dar dacă ești emotivă, ține minte că dimensiunea reală e mult mai mică decât pare în poze. E un fir, nu un harpon de balenă. Cuvântul e mai impresionant decât obiectul.

Nu transforma așteptarea în spirală. Între programarea reperajului și operația în sine sunt uneori câteva ore, alteori o noapte. E timpul în care mintea poate să iasă la plimbare în direcții urâte. Încearcă să o ții ocupată cu altceva, o carte, un film prost, o conversație cu cineva care îți face bine.

Procedura medicală e o chestiune de minute. Restul timpului e despre tine și despre cum alegi să îl ocupi. Iar întrebarea aparent tehnică despre harponul clasic față de cel retractabil se topește, în final, într-o singură idee mai simplă, că o echipă bună cu unelte potrivite face treabă bună, indiferent de marca dispozitivului.

Continue Reading

Uncategorized

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Published

on

By

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea globală a filmului

București, 24 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi un parteneriat global cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a marca lansarea în cinematografe, pe 24 iunie, a noii aventuri epice cu supereroi din această vară, „Supergirl”. Prin intermediul acestui parteneriat, Samsung aduce fanii mai aproape de film prin intermediul platformei Samsung Art Store, printr-o tombolă pentru un televizor Samsung Micro RGB realizată în colaborare cu retailerul de electronice Best Buy, precum și prin experiențe selecte organizate în SUA și Marea Britanie pentru a susține lansarea sa globală.

„Divizia de display-uri a Samsung a fost modelată de mult timp de modul în care oamenii interacționează cu filmele, sportul, jocurile și arta”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) din cadrul Samsung Electronics. „Prin acest parteneriat cu Warner Bros. Pictures și DC Studios, reunim lumea vizuală captivantă și intergalactică a filmului «Supergirl» cu experiențele vizuale îndrăznețe oferite de Samsung în confortul casei.”

Samsung Art Store, platforma de artă digitală de top de pe televizoarele Samsung Art TV, le oferă utilizatorilor o nouă modalitate de a descoperi arta inspirată de DC acasă, printr-o colecție „Supergirl” disponibilă pentru o perioadă limitată, până pe 8 martie 2027. Cu 15 opere de artă digitală exclusive de la DC Comics, colecția dă viață moștenirii din benzile desenate a personajului pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026.

În SUA, Samsung și Best Buy lansează o tombolă „Supergirl” în peste 600 de magazine Best Buy participante la nivel național, în perioada 22 iunie – 19 iulie. Conținut special „Supergirl” va rula pe ecranele televizoarelor Samsung Micro RGB din fiecare magazin, unde redarea precisă a culorilor va dezvălui un mesaj ascuns pe care fanii îl pot folosi ca parolă pentru a debloca participări suplimentare la tombolă.

Ca parte a turneului mondial de presă al filmului, pop-up-ul „Supergirl Rest Stop” de la Phonica Records din Londra, organizat pe 20 iunie, a prezentat gamele de televizoare și de sisteme audio pentru casă Samsung 2026 în spații inspirate de film, inclusiv dormitorul lui Supergirl, nava lui Kara, stația de autobuz intergalactică și barul spațial.

„Lumea vizuală captivantă pe care Craig Gillespie și echipele sale o aduc la viață în «Supergirl» este diferită de orice am văzut până acum în Universul DC, iar Samsung, prin intermediul inovatorului său Art Store, le oferă consumatorilor tehnologia sa unică pentru a le oferi această experiență pe ecranele lor”, a declarat Julie Moore, Head of Global Brand Partnerships la Warner Bros. Pictures. „După ce am colaborat cu ei la «Superman», eram nerăbdători să lucrăm din nou cu ei pentru a vedea cât de strălucitoare va fi experiența lor cu «Supergirl», iar ei s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.”

În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutivi, Samsung continuă să activeze în domeniile filmului, comerțului cu amănuntul și divertismentului la domiciliu pentru a conecta publicul cu poveștile pe care le urmărește pe ecran.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.

Continue Reading

Uncategorized

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Published

on

By

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială

București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.

Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare

The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.

Conectat la tot ce contează

Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.

Performanță pentru gaming și conținut dinamic

Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.

Un ecran cu personalitate proprie

Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.

The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.

The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro