Medicii afiliaÅ£i la Sindicatul Promedica şi USMR – AlianÅ£a Medicilor i-au transmis, luni, o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Victor Costache, în care afirmă că, prin lipsa de comunicare în problema limitării sporului pentru condiÅ£ii vătămătoare, acesta i-a dezamăgit potrivit Agerpres

„Domnule ministru Victor Costache, noi, cei din sistemul sanitar, ne-am bucurat că un medic tânăr, dintr-o generaÅ£ie care a avut mai puÅ£ine tangenÅ£e cu viaÅ£a politică pre şi post-decembristă a ajuns ministru, un medic cu o reputaÅ£ie solidă, neerodată de suspiciuni de plagiat şi ascensiune profesională nelegitimă. Cu toate acestea, ne-aÅ£i dezamăgit, prin lipsa de comunicare. Nu este normal ca un premier să explice decizii într-un domeniu în care nu este specializat, înaintea ministrului de resort. Nu este normal ca un ministru de resort să nu iasă din turnul de sticlă şi să nu discute cu cei pe care îi păstoreşte. Dacă afilierea politică a unor sindicate reprezentative este jignitoare pentru noÅ£iunea de ‘sindicat’, nimic nu vă împiedică să discutaÅ£i cu cele neafiliate politic!”, afirmă cadrele medicale în scrisoarea deschisă.

Medicii îi cer ministrului Sănătăţii să explice viziunea lui legată de viitorul salarizării în domeniul sănătăţii şi de îmbunătăţire a condiÅ£iilor de muncă, pentru că „în acest moment totul este o nebuloasă”.

„Cu atitudinea pe care o aveÅ£i în acest moment daÅ£i impresia că vă ascundeÅ£i, că fugiÅ£i de dezbateri. Personalul medical aşteaptă dialog, transparenţă, colaborare.
Vă rugăm să rămâneÅ£i un om al sistemului sanitar! Vă rugăm să explicaÅ£i viziunea dumneavoastră legată de viitorul salarizării în domeniul sănătăţii şi de îmbunătăţirea condiÅ£iilor de muncă, pentru că în acest moment totul este o nebuloasă. Personalul medical aşteaptă comunicare, transparenţă, colaborare!”, mai afirmă reprezentanÅ£ii Promedica şi USMR – AlianÅ£a Medicilor în scrisoarea deschisă.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here