Sfintele sărbători de Paște vin de fiecare dată cu o energie pozitivă pe care cu toții ar trebui să o integrăm și să ne bucurăm de ea. Odată cu această sărbătoare deosebit de importantă a creștinilor, cei care doresc, pot să se gândească la un pelerinaj special prin ținuturile sfinte, acolo unde au avut loc întâmplări remarcabile din Biblie, și anume în Israel. 

Un circuit Israel Iordania reprezintă o experiență edificatoare pentru toți cei care vor să calce pe pământul sfânt și pentru cei care doresc să aibă parte de o călătorie specială. Agențiile de turism pun la dispoziție trasee pe care vei avea acces la cele mai importante obiective, reprezentative pentru acest pelerinaj care merită făcut o dată în viață.

Avantajele achiziționării pachetelor oferite de agențiile de turism

Agențiile de turism îți asigură confrot sporit atunci când vine vorba de un pelerinaj, dar și siguranța că nu vei rata unele dintre cele mai importante puncte din acest pelerinaj. Un circuit complet Israel-Iordania îți permite să ai contact direct cu locuri sfinte, locuri descrise în cea mai importantă carte a creștinilor, Biblia. 

Nu trebuie să îți faci griji cu privire la cele mai avantajoase bilete de avion, la transport sau itineratiu, deoarece o agenție de turism va avea grijă să se ocupe de toate aceste detalii, în timp ce tu te bucuri de experiența spirituală și turistică. 

Locuri de văzut în circuitul Israel-Iordania

În Israel și în Iordania există locuri speciale atât prin semnificația lor istorică și biblică, dar și prin prisma peisajelor extraordinare. Orașele de coastă din Israel, precum Cezareea și Acre oferă priveliști memorabile, dar și o lecție importantă de istorie, deoarece aici vei descoperi lucruri interesante despre religia Baha’i, dar și despre fortărețe construite în secolul al XII-lea.

Marea Moartă, vestită pentru faptul că este cea mai sărată mare din lume, este un loc în care trebuie să ajungi în timpul acestui pelerinaj. Ajung aici vei putea să te bucuri și de proprietățile terapeutice ale acestei ape cu o salinitate foarte ridicată, despre care se spune că vindecă diverse boli.

Ierusalim sau Orașul Vechi reprezintă o destinație inclusă în orice pelerinaj prin Israel și Iordania, fiind un oraș foarte important atât din punct de vedere religios, cât și istoric. În Ierusalim vei putea să vezi cu ochii tăi Via Dolorosa, dar și locul de pe Dealul Golgota, acolo unde a fost crucificat Iisus Hristos, acestea fiind experiențe unice pe care le poți trăi într-un pelerinaj. 

Cardo bizantin, Cartierul creștin, Biserica Sfântului Mormânt, Cartierul evreiesc, Cartierul musulman, Zidul de Vest, Muzeul Holocaustului Yad VaShem , Muntele Scopus sunt alte câteva locații pe care vei avea ocazia să le descoperi în timpul circuitului.

Un circuit prin Israel și Iordania îți va oferi experiențe inedite pe care, credincios fiind, le vei considera deosebite datorită semnificației pe care o au. De asemenea, în calitate de pasionat de istorie, în timpul acestei călătorii o să ai oportunitatea de a cunoaște îndeaproape locurile care stau la baza creștinismului și a altor religii importante pentru întreaga omenire și pentru evoluția acesteia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here