Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad
Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul etapei naționale a celei de-a XXI-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți organizat de Saint-Gobain.
De peste două decenii, concursul a devenit una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate viitorilor arhitecți, ingineri și designeri, oferindu-le oportunitatea de a lucra pe teme reale, cu impact social și urban concret.
După o etapă națională care a reunit 22 de echipe participante, ale căror proiecte au demonstrat o înțelegere profundă a relației dintre arhitectură, comunitate și mediul construit, oferind perspective inovatoare asupra regenerării urbane, premiul I a fost atribuit proiectului THE KNOT (Nodul) al echipei formate din Rădinoiu Radu-Cristian, Chirilă Briana-Nicola și Constantin Eduard-Robert, coordonată de Bocan Cătălina din cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara. Echipa câștigătoare va reprezenta România în finala internațională a competiției, ce oferă premii în valoare totală de 11.500 euro și care va avea loc la Belgrad în iunie 2026.
Alegerea acestui oraș nu a fost întâmplătoare – tema ediției din 2026, propusă în parteneriat cu Primăria Belgrad, Belgrade Academic Yachting Club, Green and Blue Corridors, Serbian Green Building Council, One Click LCA și World Green Building Council a provocat participanții să transforme un fost sit industrial de pe malul râului Sava din capitala Serbiei într-un centru sportiv și de agrement sustenabil, capabil să redea comunității un spațiu cu identitate și relevanță urbană. Studenții au fost invitați să găsească echilibrul dintre patrimoniu și inovație, dintre funcționalitate și experiență umană, într-un proiect cu impact real asupra orașului.
Proiectele înscrise au fost evaluate de un juriu format din specialiști din domeniul arhitecturii, construcțiilor și sustenabilității, criteriile principale vizând calitatea arhitecturală, integrarea în contextul urban, eficiența energetică, utilizarea responsabilă a resurselor și experiența oferită utilizatorilor.
Proiectul câștigător, THE KNOT, a fost apreciat pentru calitatea modelului transformativ, site-ul propus fiind reconvertit într-un nod urban activ care conectează comunitatea locală, sportul și spațiul natural al râului Sava, printr-o intervenție arhitecturală fluidă și sustenabilă. Conceptul integrează spații dedicate sportului și recreerii, soluții de regenerare ecologică a terenului prin fitoremediere, infrastructură verde și sisteme de colectare a apei pluviale și energie solară, într-o abordare care pune accent pe relația dintre oameni, peisaj și oraș.
„Suntem deja la a treia participare și, prin asimilarea temei la o disciplină esențială, respectiv Proiectarea de arhitectură, am reușit să implicăm și să stimulăm creativitatea unui număr mare de studenți. Cadrele didactice de la această disciplină, având și suportul unor materii conexe, dar foarte utile în filtrarea cerințelor specifice ale concursului, au reușit să sprijine pe parcursul derulării competiției toate echipele, cele mai bune proiecte fiind preselecționate pentru etapa națională. Trebuie menționată deschiderea studenților și entuziasmul lor de a-și dezvolta competențele profesionale prin intermediul unei competiții interesante și cu provocări specifice meseriei pe care și-au ales-o. Rezultatele obținute de colegii lor mai mari la edițiile anterioare au fost un imbold major, competitiv la nivelul facultății. Participarea celorlalte școli de arhitectură din țară este benefică unui efort susținut pentru a reprezenta mai departe România, alături de celelalte națiuni, la etapa finală. Întreaga experiență oferită studenților de către Saint-Gobain prin acest concurs este extraordinară, prin varietatea culturală și noile legături internaționale create”, a menționat Conf. Dr. Arh. Cătălina Bocan, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Politehnică din Timișoara.
Proiecte premiate la nivel național
Premiul I – THE KNOT
Echipă: Rădinoiu Radu-Cristian, Chirilă Briana-Nicola, Constantin Eduard-Robert
Cadru didactic coordonator: Cătălina Bocan
Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Timișoara
Premiul II – CIK CAK
Echipă: Vicol Denys, Săsărman Ioana-Paula, Zaha Alice-Doris
Cadru didactic coordonator: Cătălina Bocan
Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Timișoara
Premiul III – Sava Forum
Echipă: Popa Alin, Pop Rareș-Andrei, Gliga Robert-Florin
Cadru didactic coordonator: Cristian Pușcaș
Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, Oradea
Premiul Special I – Break Point
Echipă: Zamfir Ilinca-Maria, Mihai Marta-Sânziana, Oprea Adelina-Elena
Cadru didactic coordonator: Alexandra Marinescu
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM)
Premiul Special II – Re-Truss Belgrad
Echipă: Gorgan Luigi-Manuel, Tverdohleb Mihail, Matei Ana-Maria
Cadru didactic coordonator: Gabriel Tudora în colaborare cu Nica Răzvan Mircea
Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”, Iași
Participanții au fost încurajați să integreze în proiectele lor soluții Saint-Gobain recunoscute la nivel internațional pentru performanțele în eficiență energetică, confort termic și acustic, durabilitate și estetică, contribuind astfel la dezvoltarea unor concepte adaptate exigențelor construcțiilor viitorului.
Competiția continuă să confirme rolul esențial al noii generații de arhitecți în redefinirea spațiilor urbane și în dezvoltarea unor comunități mai sustenabile, mai conectate și mai reziliente.
La ediția precedentă, România s-a remarcat la nivel internațional prin câștigarea Premiului Studentului de către echipa formată din Victoria Cravcenco, Mara Ioana Craiu și Ancuța-Larisa-Mihaela Petrescu, coordonate de Conf. Dr. Arh. Cătălina Bocan din cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.
Proiectele pot fi vizualizate aici: https://www.saint-gobain.ro/castigatorii-concursului-international-de-arhitectura-etapa-nationala-2026
Articolul apare prima data in StiriTimis.ro
Uncategorized
MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară
Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice
Costinești se pregătește să intre într-o nouă etapă a turismului și divertismentului de pe litoralul românesc. Miercuri, 16 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc inaugurarea oficială a Nibiru, un amplu complex de agrement și evenimente care promite să transforme stațiunea într-unul dintre cele mai importante puncte de atracție din România.
Deschiderea oficială va fi marcată printr-un spectacol de amploare, cu concerte live, demonstrații aeriene, acrobații, focuri de artificii și numeroase activități dedicate atât copiilor, cât și adulților.
O inaugurare spectaculoasă
Pe scena principală vor urca artiști consacrați ai muzicii românești, printre care Delia, Puya și Mario, iar publicul va putea urmări și reprezentațiile impresionante ale trupei Circus of Wonders, care pregătește un spectacol de dans și acrobații.
Momentul oficial al inaugurării îi va avea ca invitați speciali pe Selly, Dan Negru și cosmonautul Dumitru Prunariu, simbol al performanței românești.
Programul include și un impresionant show aviatic susținut de Aeroclubul României, zboruri cu balonul cu aer cald, spectacole pe tiroliană, focuri de artificii, artiști stradali, caricaturiști și numeroase momente interactive pentru întreaga familie.
O experiență completă de divertisment
Nibiru nu înseamnă doar concerte.
Vizitatorii vor putea explora numeroase zone tematice, printre care:
- Muzeul Planetelor;
- expoziția de reptile;
- parc de distracții;
- instalații imersive;
- zone de gaming și experiențe interactive;
- peste 30 de restaurante și spații gastronomice;
- zonă dedicată modei și shoppingului.
Organizatorii spun că noul complex va funcționa zilnic până la finalul lunii august, găzduind concerte, festivaluri și evenimente pentru toate categoriile de public.
Începe și Galaxia Festival
Seara inaugurală continuă cu Astral Night, eveniment care marchează debutul Galaxia Festival.
Pe scenă vor urca Dirty Nano, Pado Belu, Deny, Ozlemek, Alina Eremia, JO și Adi Istrate, iar în zilele următoare festivalul va aduce artiști internaționali de renume precum Ozuna, Nicky Jam, Hugel și Salvatore Ganacci.
Potrivit organizatorilor, peste 500 de artiști români și internaționali vor evolua pe cele șapte scene tematice amenajate în cadrul complexului.
Selly: „Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc”
În cadrul conferinței de presă organizate înaintea inaugurării, inițiatorul proiectului, Selly, a descris Nibiru drept unul dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment realizate în România în ultimii ani.
„Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc. Acum trei ani terenul pe care ne aflăm era în paragină. Astăzi vedem rezultatul a trei ani de muncă. Pentru mine este un moment cu o semnificație aparte.”
Acesta a subliniat că proiectul este destinat tuturor generațiilor și că obiectivul este ca tinerii de astăzi să își creeze propriile amintiri în Costinești, la fel cum au făcut generațiile anterioare.
Accent pe siguranță
Organizatorii susțin că siguranța vizitatorilor reprezintă o prioritate.
Complexul beneficiază de:
- puncte de prim ajutor;
- spital mobil;
- sute de agenți de pază;
- dispozitive ale Poliției și Jandarmeriei;
- măsuri speciale pentru gestionarea fluxului mare de participanți.
„Vreau să mulțumesc autorităților statului român. Ca să vă dați seama cât de sigur este proiectul, noi avem toate forțele de ordine prezente permanent în complex”, a declarat Selly.
Accesul la inaugurare
Accesul pe promenada Nibiru se realizează pe baza unui voucher de consumație în valoare de 25 de lei, rezervat online.
Persoanele care dețin bilete la Beach, Please! sau la unul dintre festivalurile organizate în cadrul Nibiru beneficiază de acces gratuit.
Un nou reper pentru litoralul românesc
Prin investițiile realizate și amploarea programului artistic, Nibiru își propune să devină una dintre cele mai importante destinații de entertainment din România, reunind într-un singur loc muzică, gastronomie, tehnologie, experiențe interactive și activități pentru toate vârstele.
Inaugurarea de la Costinești marchează începutul unui sezon plin de festivaluri și evenimente, într-un proiect care își propune să redefinească modul în care este perceput divertismentul pe litoralul românesc.
Sport
România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors în țară cu un bilanț extraordinar de la International Padbol Cup Sardinia 2026: titlul de Campioană Internațională, titlul de Vicecampioană Internațională și distincția pentru Cel Mai Valoros Jucător (MVP) al competiției.
Performanța obținută în Sardinia reconfirmă statutul României ca una dintre marile puteri ale padbolului mondial și încununează un parcurs impecabil al sportivilor români într-unul dintre cele mai puternice turnee internaționale ale anului.
Un parcurs perfect până în semifinale
România a participat la competiție cu două echipe, alcătuite din sportivi legitimați la trei dintre cele mai performante cluburi de padbol din țară.
Parcursul celor două formații a fost impecabil. În faza grupelor, optimilor și sferturilor de finală, fiecare echipă a disputat câte șase meciuri, toate câștigate fără să piardă niciun set, acumulând maximum de puncte și calificându-se fără emoții în semifinale.
România 1
- Olivian Surugiu – Flux Arena Craiova
- Victoraș Popescu – Flux Arena Craiova
- Mugurel Vrabie – Padbol Giurgiu
România 2
- Floris Stănculea – ACS Sportul pentru Viitor București
- Adrian Cătrună – ACS Sportul pentru Viitor București
- Daniel Matincă – ACS Sportul pentru Viitor București
Cele două echipe au impresionat prin constanță, disciplină tactică și un nivel de joc care le-a transformat, încă din primele zile ale competiției, în principalele candidate la câștigarea trofeului.
Semifinale de cel mai înalt nivel
În prima semifinală, Olivian Surugiu, Victoraș Popescu și Mugurel Vrabie au întâlnit puternica echipă a Italiei, formată din Aguileta și Russo, una dintre cele mai experimentate formații ale competiției.
Românii au controlat partida de la început până la sfârșit și s-au impus cu 2-0, obținând calificarea în finală fără să cedeze vreun set pe parcursul întregii competiții.
În cea de-a doua semifinală, Floris Stănculea, Adrian Cătrună și Daniel Matincă au avut în față cea mai dificilă provocare a turneului: echipa Spaniei, formată din Fide și Asensio, campioana en-titre a International Padbol Cup și a Cupei Națiunilor, considerată principala favorită la câștigarea trofeului.
Românii au produs una dintre cele mai mari surprize ale competiției, învingând campionii spanioli cu 2-0, printr-o evoluție matură și spectaculoasă, calificându-se în finală.
România și-a adjudecat marea finală
Marea finală a oferit publicului un spectacol de cel mai înalt nivel, fiind disputată între cele două echipe ale României, după un parcurs fără greșeală al ambelor formații.
După un meci echilibrat și intens, Olivian Surugiu, Victoraș Popescu și Mugurel Vrabie s-au impus cu 2-1, devenind Campioni ai International Padbol Cup Sardinia 2026.
Floris Stănculea, Adrian Cătrună și Daniel Matincă au încheiat competiția pe locul secund, cucerind titlul de Vicecampioni Internaționali, după un parcurs remarcabil și după eliminarea principalilor favoriți ai competiției.
Floris Stănculea, desemnat MVP-ul competiției
Performanțele României au fost completate de o distincție individuală de prestigiu.
Floris Stănculea a fost desemnat MVP (Most Valuable Player) al International Padbol Cup Sardinia 2026, în urma votului participanților și organizatorilor.
Distincția reprezintă o recunoaștere a evoluțiilor sale excepționale pe parcursul întregii competiții. Prin execuțiile sale spectaculoase, precizia loviturilor și numeroasele puncte decisive transformate în victorii pentru echipa României, Floris Stănculea a impresionat adversarii și publicul, contribuind decisiv la calificarea echipei în finală și la obținerea titlului de vicecampioană internațională.

O performanță care depășește granițele padbolului
Succesul obținut în Sardinia este cu atât mai valoros cu cât vine într-un sport aflat încă în plină dezvoltare, construit cu resurse incomparabil mai mici decât disciplinele sportive consacrate.
Înrudit cu fotbalul prin tehnică, spectaculozitate și profilul sportivilor care îl practică, padbolul demonstrează că România poate construi performanță la cel mai înalt nivel atunci când există pasiune, continuitate și o strategie clară de dezvoltare.
Într-o perioadă în care performanțele internaționale ale sporturilor de echipă sunt tot mai greu de obținut, padbolul românesc reușește să învingă campioni mondiali, campioni ai Cupei Națiunilor și unele dintre cele mai puternice echipe ale lumii.
La Cagliari, România nu a fost doar una dintre favorite. A fost națiunea care a dominat competiția, cucerind aurul, argintul și distincția pentru cel mai valoros jucător al turneului, demonstrând că și un sport emergent poate deveni un motiv de mândrie națională atunci când este construit cu seriozitate și susținut de oameni dedicați.
Mesajul Președintelui Federației Române de Padbol
„Rezultatele obținute la International Padbol Cup Sardinia 2026 reconfirmă faptul că România este una dintre marile puteri ale padbolului mondial. Sunt mândră de fiecare sportiv care a reprezentat țara noastră și de modul în care au luptat pentru fiecare punct.
Această performanță nu a apărut peste noapte. Este rezultatul unei munci de peste un deceniu, începută din momentul în care am adus padbolul în România și am crezut că acest sport poate avea un viitor aici. Pas cu pas, am construit infrastructură, am dezvoltat cluburi, am organizat competiții naționale, am format sportivi, arbitri și antrenori și am creat o comunitate care astăzi produce campioni la cel mai înalt nivel.
Padbolul demonstrează că valoarea nu este dată întotdeauna de dimensiunea unui sport sau de bugetele de care dispune, ci de viziune, perseverență, seriozitate și profesionalism. Sper ca aceste rezultate să inspire cât mai mulți copii și tineri să descopere acest sport și să creadă că România poate continua să scrie istorie în competițiile internaționale.
Le mulțumesc sportivilor, cluburilor, antrenorilor, partenerilor și tuturor celor care au crezut în acest proiect încă de la început. Acest succes aparține întregii comunități a padbolului românesc.”– Elisabeta Gherghișan, Președinte – Federația Română de Padbol
Cluburile care construiesc performanța
Performanța obținută în Sardinia este și rezultatul activității cluburilor care contribuie la dezvoltarea padbolului românesc.
Flux Arena Craiova, Padbol Giurgiu și ACS Sportul pentru Viitor București au avut o contribuție esențială la formarea și pregătirea sportivilor care au reprezentat România la această competiție.
Rezultatele de la International Padbol Cup Sardinia 2026 demonstrează că investițiile în dezvoltarea cluburilor, a competițiilor interne și a sportivilor români se transformă în performanțe internaționale și consolidează poziția României printre cele mai puternice națiuni din padbolul mondial.
Agenția Națională pentru Sport și Christian Tour, alături de Lotul Național
Participarea delegației României la această competiție a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Agenția Națională pentru Sport, instituție care susține dezvoltarea și reprezentarea internațională a padbolului românesc.
Totodată, Christian Tour, Partener Oficial al Federației Române de Padbol pentru al doilea an consecutiv, a asigurat suportul logistic pentru transportul delegației României la acest important eveniment internațional, contribuind la participarea sportivilor români în cele mai bune condiții.
Prin câștigarea titlului de Campioană Internațională, a titlului de Vicecampioană Internațională și prin desemnarea lui Floris Stănculea drept MVP al International Padbol Cup Sardinia 2026, România demonstrează că performanța nu este întâmplătoare. Ea este rezultatul unei strategii, al unei munci susținute și al unor oameni care au avut curajul să creadă că un sport tânăr poate aduce României prestigiu internațional.
Articol preluat din presadeazi.ro
Uncategorized
Comisia Europeană aprobă tratamentul oral Wegovy pentru adulții cu obezitate sau suprapondere
Comisia Europeană a acordat autorizația de punere pe piață pentru Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul agonist al receptorului GLP-1 disponibil în formă orală pentru managementul greutății în Uniunea Europeană.
Tratamentul, care conține semaglutidă orală în doză de 25 mg, este indicat adulților cu obezitate, respectiv cu un indice de masă corporală de cel puțin 30 kg/m², precum și persoanelor supraponderale, cu un indice de masă corporală de minimum 27 kg/m², care prezintă cel puțin o afecțiune asociată greutății. Administrarea se face împreună cu o alimentație cu aport caloric redus și creșterea nivelului de activitate fizică.
Decizia Comisiei Europene vine după opinia pozitivă emisă în luna mai 2026 de Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman din cadrul Agenției Europene pentru Medicamente. Aceasta este cea de-a cincea aprobare de reglementare pentru forma orală a tratamentului, după Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Emiratele Arabe Unite și Bahrain.
„Aprobarea Wegovy sub forma unui comprimat administrat o dată pe zi aduce o nouă opțiune importantă pentru persoanele care trăiesc cu obezitate. Obezitatea este o boală cronică gravă, iar posibilitatea de a alege poate avea un impact real. Pentru multe persoane, un comprimat poate reprezenta o modalitate mai simplă și mai ușor de acceptat pentru începerea și continuarea tratamentului”, a declarat Mike Doustdar, președinte și CEO al Novo Nordisk.

O scădere medie în greutate de aproximativ 17%
Aprobarea se bazează pe rezultatele programului clinic OASIS și, în special, pe studiul OASIS 4, care a evaluat semaglutida orală în doză de 25 mg, administrată zilnic, la adulți cu obezitate sau suprapondere și cel puțin o comorbiditate asociată greutății.
În cadrul studiului, participanții care au urmat tratamentul, alături de intervenții asupra stilului de viață, au înregistrat o scădere medie în greutate de aproximativ 17%, comparativ cu 3% în grupul placebo. Aproximativ una din trei persoane a obținut o reducere a greutății corporale de cel puțin 20%.
OASIS 4 a fost un studiu de fază 3b, desfășurat pe parcursul a 64 de săptămâni, care a inclus 307 adulți. Programul clinic OASIS a cuprins în total patru studii și aproximativ 1.300 de participanți.
Potrivit datelor prezentate de companie, profilul de siguranță și tolerabilitate al semaglutidei orale a fost similar celui deja cunoscut pentru forma injectabilă. Rata întreruperii tratamentului din cauza reacțiilor adverse a fost de 6,9%, comparativ cu 5,9% în grupul placebo.
A fost aprobată și doza injectabilă de 7,2 mg
Comisia Europeană a autorizat, de asemenea, Wegovy injectabil în doză de 7,2 mg, administrat printr-un stilou injector de unică folosință. Conform datelor comunicate de Novo Nordisk, această doză a fost asociată în studiile clinice cu o scădere medie în greutate de aproximativ 21%.
Forma orală a tratamentului este deja disponibilă în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite, iar compania intenționează să o lanseze în mai multe țări în a doua jumătate a anului 2026.
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



