Connect with us

Uncategorized

Noaptea Muzeelor în Capitală: Expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte – Prin oras

Published

on

Mai mult de 60 de instituţii din Bucureşti – muzee şi entităţi culturale publice şi private – sunt deschise în noaptea de sâmbătă pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte, cu prilejul ediţiei 2019 a evenimentului Noaptea Muzeelor.

„Cel mai mult mă bucură că în fiecare ediţie avem consemnat un record în ceea ce priveşte participarea. Anul acesta în Bucureşti avem mai mult de 60 de instituţii. Avem muzee, în primul rând, dar avem şi prieteni ai muzeelor, respectiv librării, galerii, filarmonici, opere, teatre, arhive, studiouri de creaţie, start-up-uri, spaţii care experimentează, tot felul de creativi care vin cu tot felul de surprize artistice, tot felul de experimente, tot felul de inovaţii, jucându-se într-un fel sau altul cu tehnologiile. O să vedeţi peste tot în Bucureşti tot felul de spaţii urbane, camere urbane pline de astfel de experimente. De asemenea, o să avem un cartier creativ care se dezvoltă anual”, a declarat Dragoş Neamu, într-o conferinţă de presă susţinută la Muzeul Recordurilor Româneşti, unul dintre spaţiile care participă pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, scrie Agerpres.

* Expoziţia „Bucureşti 100”, deschisă la Sala Irina Nicolau, un performance al copiilor din corurile Cantus Mundi şi târgul „Tradiţii şi meşteşug”, din curtea interioară, dar şi două filme despre artă, în cadrul Cinema Muzeul Ţăranului, se numără printre manifestările oferite publicului de MNŢR, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor.

Intrarea este liberă, între orele 18,00 – 21,00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator).

Anul acesta, expoziţia permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Şoseaua Kiseleff nu a reintrat, încă, în funcţiune.

* Expoziţii temporare, activităţi de colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea Muzeului, precum şi alte surprize, se numără printre propunerile Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru Noaptea Muzeelor, ediţia 2019.

Programul special al Nopţii Muzeelor de la această instituţie muzeală va începe sâmbătă, la ora 18,00, şi se va termina la ora 24,00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator). În cadrul acestui eveniment, accesul publicului în expoziţia permanentă a Muzeului va fi gratuit.

Sâmbătă, în intervalul orar 10,00 – 18,00, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va fi închis.

În Noaptea Muzeelor, vizitatorii Muzeului Antipa vor avea ocazia să admire expoziţia temporară „Rugby, Natural!”, realizată de Muzeul de Istorie Naturală din Toulouse, care prezintă elementele naturale identificate în emblemele diferitelor echipe naţionale de rugby şi explică valoarea culturală a simbolurilor naturale, pentru ţările şi populaţiile respective. Organizată în cadrul Sezonului România-Franţa, expoziţia va rămâne în circuitul de vizitare al muzeului până pe data de 30 iunie.

Între orele 18,40 şi 19,00, „Cel mai mic muzeu din România” va putea fi admirat în faţa intrării principale a Muzeului Antipa, evenimentul constând în expunerea timp de 20 minute a unicului exponat al muzeului Madrigal & Cantus Mundi, costumul renascentist de damă Madrigal.

Începând cu ora 21,30 şi până la 22,30 oaspeţii vor fi invitaţi în curtea muzeului să participe la colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale, sub coordonarea specialiştilor din muzeu. Demonstraţiile realizate de către cercetătorii Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se vor face numai în condiţii meteo favorabile.

* Spaţiile Cantacuzine, care găzduiesc expoziţiile „Biserica Mănăstirii Cotroceni, istorie, spiritualitate şi artă” şi „Salonul Artelor Decorative” vor fi deschise pentru public de Muzeul Naţional Cotroceni, la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, care va avea loc pe 18 mai.

Ca în fiecare an, vizitatorii vor avea prilejul să descopere crâmpeie din povestea Palatului Cotroceni, parcurgând saloanele regale: Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez şi Sufrageria Regală Cotroceni.

În Salonul Cerchez, oaspeţii vor avea ocazia să vadă sabia de paradă dăruită domnitorului Al. I. Cuza de către principele Serbiei, Mihail Obrenovic, obiectul central din cadrul expoziţiei „România 160. Unirea Principatelor Române”.

Programul de vizitare va fi este între orele 17,00 – 23,00. Intrarea este gratuită. Pentru acces, persoanele adulte trebuie să prezinte la intrarea în muzeu un act de identitate în original (CI, paşaport).

* Expoziţii, ateliere pentru copii, proiecţii de filme şi recitaluri vor avea loc pe 18 mai cu ocazia celei de-a doua ediţii a evenimentului Noaptea Muzeelor la Casa Artelor „Dinu Lipatti”.

Programul evenimentului va începe la orele 18,00, iar până la miezul nopţii în curtea acestei case boiereşti construită la începutul secolului XX de Petre Antonescu vizitatorii vor avea ocazia să vizioneze expoziţiile „Dinu Lipatti – viaţa şi opera” şi „Istoria Casei Lipatti”. Casa Lipatti va fi deschisă pe tot parcursul evenimentului şi pentru vizitarea expoziţiei permanente de tablouri „Dinu Lipatti – familia, profesorii şi prietenii”.

În intervalul 18,00-20,00, cei mai mici vizitatori sunt aşteptaţi la Atelierele de creaţie pentru copii, iar cei mari la proiecţia filmului documentar „Sonată pentru omul bun” de Ruxandra Ţuchel şi Oana Drăgulinescu, o producţie TVR despre viaţa lui Dinu Lipatti.

De la orele 20,00 va avea loc Recitalul Extraordinar „Omagiu lui Dinu Lipatti” susţinut de pianista Mădălina Paşol, în Curtea Casei Lipatti. Începând cu orele 21,30, pe scena din curtea Casei Lipatti vor urca Alin Soica, Liviu Indricău şi Mihai Urzicana, împreună cu pianista Liana Mareş pentru a susţine Recitalul Extraordinar „Noaptea Tenorilor” din cadrul Nopţii Muzeelor la Casa Artelor „Dinu Lipatti”.

În ultima parte a serii, de la orele 22,30, va fi prezentat filmul documentar „Dinu Lipatti, muzică şi geniu”, realizat de Mihaela Poenaru, un portret emoţionant al celui care a fost pianistul, compozitorul şi pedagogul Dinu Constantin Lipatti.

* Ca instituţie afiliată EuroGeoSurvey, dar şi Reţelei Naţionale a Muzeelor, Institutul Geologic al României, prin Muzeul Naţional de Geologie, participă în fiecare an la evenimentul „Noaptea Europeană a Muzeelor”, muzeul pregătind un program de vizitare special, care include activităţi reunite sub genericul „Noaptea Comorilor”.

Printre acestea se numără: vizitarea expoziţiei permanente în intervalul orar 19,00 – 24,00, vizitarea expoziţiilor temporare „Comori şi mărturii ale preţuirii/Minerale. Artefacte de metale preţioase şi pietre semipreţioase” şi „Comori din adâncuri”, o expoziţie cu vânzare de bijuterii, pietre preţioase şi semipreţioase.

În seara zilei de 18 mai, aspectul cotidian al clădirii monument istoric din Şoseaua Kiseleff , numărul 2, va căpăta o înfăţişare şi mai spectaculoasă datorită jocului de lumini şi umbre proiectat pe faţada muzeului, oferind un cadru la fel de diversificat şi colorat precum cel al comorilor expuse.

Accesul în Muzeul Naţional de Geologie are loc în intervalul orar 19,00 – 24,00, în regim de gratuitate.

Organizatorii au anunţat că la ediţia din acest an există o serie de spaţii nou intrate în circuitul Nopţii Muzeului, printre care se numără Muzeul de Artă Recentă (MaRE), Muzeul Recordurilor Româneşti, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit Qreator, dar şi Cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Lista completă a tuturor muzeelor şi spaţiilor participante la Noaptea Muzeelor este afişată pe site-ul www.noapteamuzeelor.org şi pe pagina de facebook www.facebook.com/noapteamuzeelor.

Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an.

*** Cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”, poliţiştii Brigăzii Rutiere a Capitalei vor acţiona pentru asigurarea fluenţei traficului şi prevenirea accidentelor rutiere în zonele din imediata apropiere a obiectivelor culturale, precum şi pe principalele trasee de acces către acestea.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă sporită în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni, să nu oprească autovehiculele în imediata apropiere a muzeelor şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

Published

on

By

  • 49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor
  • 32% dintre românii care pleacă în vacanță își fac griji în privința animalelor de companie rămase acasă
  • 46% folosesc camere de supraveghere ca să își protejeze locuința cât sunt plecați

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru ce rămâne acasă. În această perioadă, locuințele rămân mai mult timp nesupravegheate, iar cea mai mare grijă pentru persoanele plecate în vacanță sunt spargerile – 49% dintre respondenți (studiu Xiaomi, iulie 2026, eșantion: 1012). Preocupările însă nu se opresc la siguranța casei, ci includ și grija pentru animalele de companie. Conform studiului realizat de Xiaomi, 32% dintre români își fac griji pentru animalele care rămân acasă, de cele mai multe ori singure, astfel că 46% dintre ei folosesc camera de supraveghere pentru a monitoriza bunăstarea animalelor de companie.

Pornind de la această realitate, Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time”, prin care arată cum tehnologia poate reduce grijile cotidiene și le poate oferi utilizatorilor mai mult timp pentru ei și ceea ce contează cu adevărat, indiferent dacă pleacă în vacanță, rămân acasă sau au grijă de animalele lor de companie.

„Me Time is Xiaomi Time” are în centru ideea că tehnologia poate prelua o parte din responsabilitățile cotidiene și propune patru categorii care răspund celor mai frecvente nevoi, în special din perioada verii: Home Security, pentru monitorizarea și protejarea locuinței; Pet Care, pentru a rămâne conectat cu animalele de companie chiar și de la distanță; Vacation Companion, cu dispozitive care îmbunătățesc experiența călătoriilor; și Home Care, cu soluții inteligente care simplifică activitățile de zi cu zi, pentru mai mult timp liber, liniște și relaxare acasă.

În perioada 24 – 26 iulie, Xiaomi invită iubitorii de animale la Xiaomi Pet Café, în ParkLake Shopping Center din București

Conceptul campaniei vine aproape de consumatori în weekend-ul 24 – 26 iulie, când sunt așteptați, cu mic, cu mare și cu necuvântătoarele lor dragi la Xiaomi Pet Café, activare specială organizată în ParkLake Shopping Center, din București. În acest spațiu, vor putea descoperi produsele din campanie, vor testa scenarii reale de utilizare, se vor distra și se vor bucura de o serie de surprize. Xiaomi Pet Café va fi activă în intervalul orar 12:00 – 20:00, în toate cele trei zile și va fi amplasată în proximitatea magazinului Xiaomi din incinta ParkLake Shopping Center.

Iubitorii de animale sunt invitați să descopere poveștile unor căței și pisici aflați în căutarea unei familii și, poate, să plece acasă cu un nou prieten. Alături de Xiaomi, la Xiaomi Pet Café vor fi prezenți partenerii Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Asociația TNR – Capturare Sterilizare Eliberare, care vor facilita adopțiile și vor împărtăși vizitatorilor sfaturi utile pentru îngrijirea animalelor de companie pe timpul verii. ASPA va participa vineri, 24 iulie, între orele 12:00 și 16:00, iar Asociația TNR va fi prezentă pe întreaga durată a activării, 24–26 iulie.

Ecosistemul Xiaomi oferă soluții pentru o diversitate de nevoi din viața de zi cu zi, inclusiv pentru monitorizarea de la distanță a locuinței sau a animalelor de companie. De aceea, consumatorii care vor vizita activareavor descoperi reduceri la o varietate de produse selectate special pentru campanie: de la camere de supraveghere și senzori inteligenți la iluminat conectat și soluții dedicate îngrijirii și hrănirii animalelor de companie, smartphones, electrocasnice mici și mari și multe altele.

În plus, acest ecosistem preia responsabilitățile unui pet sitter pentru animalele de companie rămase singure acasă, iar cei care doresc să aibă un astfel de ajutor, îl vor putea „angaja” și prin intermediul platformei OLX, care este partener pentru o componentă creativă a campaniei.

Discount de 20% la o selecție de produse Xiaomi

În perioada 20 – 31 iulie, toate produsele incluse în campania „Me time is Xiaomi time” beneficiază de o reducere de 20%, disponibilă în Xiaomi Store, din ParkLake Shopping Center, precum și pe www.mi.com/ro.

În categoria Home Security, utilizatorii vor putea opta pentru soluții avansate de monitorizare a casei, precum Xiaomi Outdoor Camera BW300, disponibilă la 199 lei (de la 249 lei) sau Xiaomi Smart Camera C500 Pro, la 191 lei (de la 239 lei). Pentru Pet Care, Xiaomi propune produse care îi ajută pe proprietari să aibă o mai bună grijă de animalele lor, inclusiv Xiaomi Smart Pet Food Feeder 2, care va fi disponibil cu preț redus de 319 lei (de la 399 lei) sau Xiaomi Smart Pet Care Air Purifier, disponibil la 447 lei (față de 559 lei). Categoria Vacation Companion include produse concepute pentru călătorii fără griji, precum Xiaomi Aluminium Frame Luggage 26” redus la 799 lei de la un preț fără discount de 999 lei. Iar pentru un plus de confort acasă, categoria Home Care reunește dispozitive inteligente precum Xiaomi Robot Vacuum X20 Max, disponibil la 2.079 lei (de la 2.599 lei) sau Xiaomi Smart Air Purifier Elite, la 1.279 lei (de la 1.599 lei), oferind utilizatorilor soluții accesibile pentru o locuință mai curată, mai eficientă și mai conectată.

Oferta completă este disponibilă pe www.mi.com/ro și în magazinul fizic Xiaomi situat în ParkLake Shopping Center din București.

Continue Reading

Uncategorized

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Published

on

By

  • Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%.
  • Cărțile (+79%) și jocurile pentru PlayStation 5 (+21%) se numără printre categoriile de leisure cu cea mai rapidă creștere în această vară.
  • Consumatorii continuă să investească atât în achiziții practice, cât și în produse pentru stilul de viață, inclusiv telefoane mobile (+13%) și anvelope auto (+5%).

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către produse pentru călătorit, activități de relaxare și timp petrecut departe de casă, potrivit celor mai recente date Compari.ro.

Printre categoriile cu cea mai rapidă creștere, camerele auto de bord (dashcam) au înregistrat un avans de 63% în interesul arătat de la o săptămână la alta, semn că mulți români își pregătesc mașinile pentru călătoriile de vară. În același timp, interesul pentru telefoanele mobile a crescut cu 13%, iar anvelopele auto au atras cu 5% mai multe vizualizări comparativ cu săptămâna precedentă.

Datele indică, de asemenea, un interes tot mai mare pentru activitățile de relaxare și divertisment. Între publicarea rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat, admiteri la facultate și începutul vacanței de vară, categoria cărților a înregistrat o creștere de 79% a interesului arătat, comparativ cu săptămâna anterioară, devenind una dintre cele mai performante categorii de pe platformă. Interesul pentru jocurile PlayStation 5 a crescut, la rândul său, cu 21%, evidențiind orientarea consumatorilor către relaxare și divertisment în perioada concediilor.

„În sezonul de vară observăm un interes crescut al consumatorilor pentru călătorii, activități de relaxare și petrecerea timpului în aer liber. Anul acesta, cererea este deosebit de ridicată pentru categoriile asociate mobilității, conectivității și divertismentului. Această tendință este în linie cu verile anterioare, când produsele legate de călătoriile cu mașina, tehnologie și activitățile de vacanță au înregistrat, de asemenea, un interes sporit. Acest lucru sugerează că aceste categorii au devenit deja parte integrantă a obiceiurilor sezoniere de cumpărare. Deși contextul economic continuă să influențeze deciziile de achiziție, consumatorii rămân concentrați pe identificarea celui mai bun raport calitate-preț, mai degrabă decât pe amânarea cumpărăturilor sezoniere. Pe măsură ce cumpărătorii devin mai selectivi în privința cheltuielilor, transparența prețurilor este mai importantă ca oricând. Funcționalități precum Price Drop și Price Charts îi pot ajuta să ia decizii de cumpărare mai bine informate„, spune Sorin-Adrian Dochian, Country Manager Compari.ro.

Cifrele se bazează pe variațiile săptămânale ale numărului de vizualizări ale paginilor din diferite categorii de produse pe Compari.ro și reflectă schimbările în interesul consumatorilor, nu achizițiile efectiv realizate.

Continue Reading

Sport

Mobilă la Comandă – Design Personalizat, Calitate Premium și Soluții Complete pentru Casa Ta

Published

on

By

Mobilierul reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale unei locuințe sau ale unui spațiu comercial. Acesta nu trebuie doar să arate bine, ci și să fie funcțional, rezistent și adaptat perfect stilului de viață al fiecărui client. La NchMob, transformăm fiecare idee într-un proiect unic, realizând mobilă la comandă care îmbină designul modern, materialele de calitate și execuția impecabilă.

Înființată în anul 2019 de Bogdan Ianchiș și Claudiu Ianchiș, compania NCH Mob s-a dezvoltat rapid datorită investițiilor constante în tehnologie și echipamente profesionale. Încă de la început, obiectivul nostru a fost să oferim clienților mobilier personalizat, realizat cu precizie și atenție la fiecare detaliu.

Astăzi producem mobilier pentru locuințe, birouri și spații comerciale, folosind materiale premium precum PAL melaminat, MDF înfoliat, MDF vopsit și lemn masiv, oferind soluții complete de la proiectare până la montaj.

Mobilă la comandă realizată exact după nevoile tale

Fiecare locuință este diferită, iar mobilierul standard nu poate valorifica întotdeauna spațiul disponibil. Din acest motiv, mobilierul la comandă reprezintă cea mai bună soluție pentru cei care își doresc un design personalizat și funcționalitate maximă.

La NCH Mob proiectăm fiecare piesă de mobilier în funcție de dimensiunile încăperii, preferințele clientului și stilul amenajării. Fie că este vorba despre un apartament modern, o casă, o vilă sau un spațiu comercial, mobilierul este conceput astfel încât să utilizeze eficient fiecare centimetru disponibil.

Ne adaptăm fiecărui proiect și oferim soluții practice pentru depozitare, organizare și confort, fără a face compromisuri în ceea ce privește estetica.


Investim permanent în tehnologie și calitate

Calitatea mobilierului începe încă din atelier. Pentru a obține finisaje perfecte și o precizie ridicată, atelierul nostru este dotat cu utilaje profesionale destinate prelucrării mobilierului.

Dispunem de:

  • Circular de formatizare cu masă mobilă;
  • Mașină profesională de aplicat cant;
  • Mașină de găurit multiplu;
  • Mașină de găurit pentru balamale;
  • Mașină de rindeluit și tras la grosime;
  • Freze profesionale;
  • Mașină de mortezat;
  • Scule profesionale pentru montaj și finisaje.

Aceste echipamente permit executarea fiecărei comenzi la standarde ridicate de calitate și precizie, indiferent de complexitatea proiectului.


Realizăm mobilier din materiale premium

La NCH Mob folosim doar materiale de înaltă calitate provenite de la producători consacrați.

Executăm mobilier din:

  • PAL melaminat;
  • MDF înfoliat;
  • MDF vopsit;
  • Lemn masiv;
  • accesorii și feronerie premium.

Materialele sunt atent selectate pentru a oferi rezistență în timp, un aspect elegant și o întreținere ușoară.

Indiferent dacă îți dorești mobilier modern, clasic, minimalist sau industrial, găsim împreună soluția potrivită pentru proiectul tău.


Cum realizăm mobilierul la comandă?

Procesul nostru de lucru este simplu, transparent și bine organizat.

Consultanță și schiță

Totul începe cu discuția despre proiectul tău. Analizăm spațiul, cerințele și stilul dorit pentru a realiza prima schiță.


Stabilirea detaliilor tehnice

Împreună alegem:

  • materialele;
  • culorile;
  • tipul fronturilor;
  • numărul de sertare;
  • rafturile;
  • sistemele de deschidere;
  • tipul de feronerie;
  • accesoriile interioare.

Fiecare detaliu este adaptat nevoilor tale.


Proiectare 3D

Unul dintre cele mai apreciate avantaje oferite de NCH Mob este realizarea unui proiect 3D înainte de începerea producției.

Astfel vei putea vedea exact cum va arăta mobilierul în spațiul tău.

Modelul 3D permite modificarea rapidă a dimensiunilor, culorilor sau compartimentării înainte ca mobilierul să intre în fabricație.

Acest pas elimină surprizele și oferă siguranța că produsul final va corespunde perfect așteptărilor.


Producția mobilierului

După aprobarea proiectului începe procesul de fabricație.

Acesta include:

  • debitarea materialelor;
  • cantuirea;
  • găurirea;
  • prelucrarea componentelor;
  • asamblarea;
  • verificarea calității;
  • finisajele finale.

Fiecare etapă este atent controlată pentru a garanta un mobilier rezistent și impecabil.


Transport și montaj

După finalizarea producției, mobilierul este transportat în siguranță și montat de echipa noastră.

Ne ocupăm de întregul proces până la predarea lucrării, astfel încât clientul să se bucure de mobilierul nou fără griji.


Mobilier pentru orice tip de spațiu

Realizăm mobilier la comandă pentru:

  • bucătării;
  • dormitoare;
  • livinguri;
  • dressinguri;
  • holuri;
  • băi;
  • camere pentru copii;
  • birouri;
  • recepții;
  • spații comerciale;
  • mobilier pentru restaurante și cafenele;
  • mobilier pentru sedii de firmă.

Fiecare proiect este unic și este realizat în funcție de cerințele beneficiarului.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro