Știrile despre urși, mai ales cele din perioada vacanțelor de vară, arată că, în general, românii nu știu cum să se comporte cu aceste animale. Poate părea paradoxal în condițiile în care urșii au trăit tot timpul prin părțile astea, iar România are cea mai numeroasă populație din toată Europa.
Te-ai putea întreba atunci de ce atât de mulți turiști se apropie imprudent de urși, până acolo încât ajung chiar să-și riște viața încercând să facă un selfie cu carnivorul? Și nu doar turiștii fac lucruri aberante, ci și unii proprietari de pensiuni care au ajuns la nebunia în care pun mâncare în curțile caselor pentru a atrage animalele, astfel încât să fie văzute de turiști.
Cifrele oficiale spun că în România sunt în jur de 6300 de urși, potrivit ultimului recensământ. Nimeni nu crede însă aceste date. ONG-urile specializate pe conservarea mediului suspectează că, în realitate, sunt mai puțini, iar cifrele au fost umflate pentru a motiva redeschiderea vânătorii (din 2016 ursul nu mai poate fi vânat în România decât în condiții speciale).
De cealaltă parte, localnicii din zonele de munte sau vânătorii spun că numărul urșilor este cel puțin dublu. În mod normal, le-aș da dreptate și unora și altora. Serios acum, cine ar putea avea încredere într-un recensământ făcut de un minister din România (Ministerul Mediului în cazul de față)? E de ajuns să iei ca exemplu cifrele oficiale referitoare la populația României. Dacă autoritățile nu au fost în stare să numere oamenii, ce să mai spunem de urși?
„Un urs are nevoie de o mie de hectare cu vegetație forestieră ca să se comporte natural, ca să aibă ce mânca. Eu aici, în zonă, am numărat o dată 12 urși, de aici de la observator până la Bixad, unde stau eu. Doar cei pe care i-am putut vedea. Când am măsurat cu Google Maps mi-a ieșit o suprafață de 500 de hectare. 12 urși pe 500 de hectare. E clar că sunt mai mulți la noi, aici, decât cred autoritățile”, mi-a spus zilele trecute Jani Balazs, inginerul silvic, specializat în fond cinegetic, care mi-a fost ghid la observatorul de urși din Balvanyos (aproape de Lacul Sfânta Ana, Covasna).
De altfel, într-o noapte, în timp ce stăteam pe terasa din fața hotelului din Balvanyos am putut să văd o ursoaică cu trei pui, care se jucau în niște grămezi de nisip. „E un lucru obișnuit ca ursul să vină atât de aproape”, mi-au zis și oamenii de la hotel.
Organizațiile de mediu nu contestă atât cifrele ministerului, cât mai ales metoda de numărare.
„În România, metodologia de recensământ a urșilor se bazează în principal pe contorizarea urmelor animalelor de pe raza unui fond cinegetic într-un anumit interval de timp primavară, și nu la nivel regional, în mod sincronizat și armonizat. Procesul pare a fi în multe cazuri o simplă procedură administrativă de a completa hârtii, fără a elimina multiplele numărări ale aceluiași urs în mai multe fonduri de vânătoare.
Cel mai important este să se treacă de la o metodologie aplicată la nivel de fond cinegetic la una care să permită numărarea la nivel regional și pe o perioadă îndelungată, utilizând metode credibile și transparente, inclusiv analize ADN”, mi-a explicat Cristian Remus Papp, manager Biodiversitate și Arii Protejate la WWF România.
Dar mai aduc totuși urșii din România și altceva decât necazuri?
Urs fotografiat în observatorul din Balvanyos. Fotografii de Gabriel Bejan
Dacă dai căutare pe Google după cuvintele-cheie „observator de urși” o să obții o grămadă de rezultate, semn că afacerea asta s-a dezvoltat în ultimii ani. Cele mai multe rezultate sunt din Harghita și Covasna.
Dar ce este un observator de urși?
Este un adăpost ascuns printre copaci, în pădure, de unde animalele pot fi observate, fotografiate sau filmate printr-un geam unidirecțional. Cu alte cuvinte, tu poți să vezi ursul, dar el nu te vede pe tine. Iar pentru o experiență de genul acesta, ca turist, plătești cam 25-35 de euro.
Eu am fost într-un observator aflat la vreo patru kilometri de Balvanyos Resort, pe drumul spre Lacul Sf. Ana. După ce am ajuns într-o parcare, unde am lăsat mașina, am mai mers vreo jumătate de kilometru prin pădure. Am fost însoțiți de un ghid din Bixad, înarmat cu o pușcă de vânătoare.
Ghidul era de profesie inginer silvic, specializat în fond cinegetic, deci o persoană cât se poate de legitimă să vorbească despre comportamentul animalelor.
Am urcat în liniște, pe un drum forestier, până la căsuța din lemn ascunsă printre copaci. Înăuntru erau și alți turiști care priveau deja prin geam un mascul uriaș ce-și lua masa la 20 de metri de adăpost. Ghidul ne-a pus în vedere să nu vorbim decât în șoaptă și să nu folosim blițurile de la camerele foto, iar telefoanele să fie pe modul avion. Peste becul de la autofocusul camerei foto mi-am lipit, de asemenea, un leucoplast. Orice lumină ar fi putut speria animalele.
De asemenea, turiștii nu au voie să aducă mâncare cu ei în observator, tot pentru a proteja simțurile olfactive ale urșilor. Ursul nu părea că este conștient că vreo 20 de oameni se uitau la el din spatele copacilor. A tresărit doar când am atins, din greșeală, geamul observatorului. A adulmecat puțin aerul, apoi și-a continuat masa. Porumbul adus de oameni acolo, reprezintă un aport energetic pe care animalul îl primește cu plăcere. Mai ales că e gratis.
La un moment dat, masculul s-a ridicat de la masă, s-a apropiat de un copac și a început să se scarpine ca Baloo din Cărțile Junglei. Apoi în câmpul vizual a intrat și femela. După ce s-au săturat, cele două animale au plecat în aceeași direcție. Afară, aproape se întunecase.
L-am întrebat pe ghidul Jani Balazs câteva lucruri despre funcționarea observatorului:
Câți vizitatori aveți în medie?
Jani Balazs: În perioada din iunie până în august vin cam 15-20 de oameni pe zi. Uneori sunt și 40 de persoane.
Care e principiul după care funcționează observatorul? De ce aici și nu în altă parte?
Aici a fost hrănit ursul și acum 50 de ani. Acolo unde e mesteacănul acela aplecat era observatorul de vânătoare a lui Ceaușescu. Pe vremea aia hrănirea se făcea în interiorul pădurii, dar pentru un observator de urși locul nu e foarte bun, pentru că se întunecă repede și nu mai vezi așa cum vezi aici.
Ce fel de mâncare puneți aici?
În prima fază am vrut ca să ținem departe de localitate animalele sălbatice. Cu scopul ăsta s-a început hrănirea. Adică ce lipsește animalului din pădure să găsească aici, energie, calorii. Să nu mai vină să caute în gospodăriile oamenilor.
Ați omorât vreodată vreun urs?
Niciodată, și nici nu aș vrea să omor vreun urs.
Dar ați fost într-o situație de pericol?
Da, am fost în faze delicate, dar niciodată nu am tras în el. A fost și la doi metri de mine. M-a atacat, erau puii acolo, a fugit spre mine, dar asta a fost tot. Dar nu aș omorî un urs niciodată.
Inginerul silvic Jani Balazs
Observatoarele de urși și ce reprezintă wildlife watching-ul
Observarea animalelor în sălbăticie se întâmplă de mulți ani peste tot în lume. În urmă cu vreo cinci ani am dormit într-un cort în mijlocul rezervației naturale Tsavo East din Kenya, într-un campus aflat la câțiva metri de un puț făcut de mâna omului unde se adapă elefanții, leii, bivoli și alte animale sălbatice.
Campusul era însă înconjurat cu sârmă electrificată. Și acolo, oamenii încercau să negocieze într-un fel cu animalele (de pildă, le dădeau mâncare), astfel încât toată lumea să fie fericită: turiștii, pentru că au văzut lei și elefanți în libertate, animalele pentru că primesc un supliment nemuncit de hrană și apă.
În Statele Unite, wildlife watching-ul în parcurile naționale aduce 300 de milioane de vizitatori din toată lumea. Este o afacere colosală.
În România, observarea animalelor sălbatice este o activitate în plină dezvoltare. În special în Covasna și Harghita, județe cu foarte mulți urși. Atât de mulți încât localnicii spun că a devenit un pericol să mai iasă seara din curtea casei.
„Eu stau în Bixad de când m-am născut. Și eu de mic am umblat prin pădure cu taică-meu și la vânătoare și la plimbat. Și poate treceau săptămâni până să mă întâlnesc cu un urs. Acum dacă ies afară imediat dau de un urs, doi. Și abia dacă mai văd o căprioară sau un cerb. În strada mea, în centrul comunei, pe o străduță stau șase familii. În fiecare noapte vine ursul în stradă. Alaltăieri am găsit balega în fața casei mele”, mi-a mai spus Jani.
Vedere din Balvanyos
I-am întrebat pe cei de la WWF, una dintre cele mai active organizații la nivel mondial în ceea ce privește conservarea naturii, ce părere au despre observatoarele de urși care au apărut în România în ultimii ani:
„Activitățile de observare și studiere a comportamentului animalelor sălbatice în mediul lor natural sunt absolut necesare în activitatea de conservare, inclusiv cele care implică prezența într-un număr redus și într-un mod organizat al non-specialiștilor (turiști, fotografi de viață sălbatică, etc.), însă doar cu condiția ca acestea să nu afecteze comportamentul natural al speciilor din zonă (nu doar a urșilor). Din nefericire, practicile nesustenabile de la unele observatoare, cum ar fi hrănirea masivă și pe întreaga perioadă a anului, induc modificări comportamentale (apropierea față de om și localități) și fiziologice (urșii nu mai intră în somnul de iarnă), ajungându-se să favorizeze interacțiunile negative dintre urși și oameni”, mi-a spus Livia Cimpoeru, specialist comunicare, WWF România.
WWF recomandă, de pildă, ca observarea animalelor să se bazeze pe „întâlnirea accidentală între om și animal”, nu pe hrănirea animalelor.
„În alte țări, cum sunt Slovenia și Croația, țări cu o populație importantă de urși, se derulează activități de ecoturism pe specia urs care exclud hrănirea. Variantele de turism implementate cu succes, sunt:
Observare de urși/fotografie – bear watching: concentrat pe activitatea de observare/fotografiere a urșilor dintr-o ascunzătoare special construită în acest scop.
Trasee de urși – bear trails: se concentrează pe interpretarea tematică și experimentarea habitatului urșilor și prezența lor în mediul natural (urmarea de trasee de interpretare a urșilor, căutare de semne lăsate de urs, urme, excremente, bârloage), martori ai comportamentului ursului (urme de gheare pe arbori) și înțelegerea impactului speciei urs asupra mediului (asupra altor animale, asupra habitatelor forestiere, omului), etc.
Promovarea coexistenței om – carnivore mari, coexistența om-natura, experiența vieții la stână – coexistence product, Dezvoltarea și comercializarea unor produse sub marca produse prietenoase cu ursul- marcă acordată celor care respectă și aplică măsuri de protecție (garduri electrice, câini specializați în paza șeptelului, containere de gunoi anti-urs, etc.) pentru preîntâmpinarea pagubelor produse de urs”, mi-a mai explicat Livia Cimpoeru de la WWF România.
Dacă pe unele teme legate de relația urs-om, localnicii și organizațiile de conservare a mediului au păreri divergente, există totuși câteva lucruri unde avem consens: urșii nu trebuie obișnuiți cu resturile alimentare.
„Ursul fiind un animal oportunist, se obișnuiește cu orice. El dacă găsește de mâncare în tomberon și a găsit o dată, nu se mai gândește să mănânce altceva. El vine cu siguranță la tomberon, cu puțină energie câștigă foarte multe calorii. Dintr-o dată. Și asta contează. Să aibă de mâncare și să se împerecheze”, spune Jani Balzs.
Iar WWF România spune că una dintre cele mai nocive practici o reprezintă „abandonarea de resturi alimentare în zonele de sălbăticie”.
Până când vom afla cu adevărat câți urși sunt în România, eu cred că ar trebui să ne bucurăm la modul responsabil de ei. Iar wildlife watching-ul este una dintre metodele cele mai sigure. Dacă se face cu respectarea regulilor, desigur.
Intră aici ca să vezi și clipul video de la observatorul de urși din Balvanyos.
