Uncategorized
REFORMA PERPETUA A PSD – UN SFERT DE SECOL DE JURAMINTE ȘI PROMISIUNI STERILE
(Preluare Inpolitics):
Atrăgeam recent atenția, în cîteva analize, asupra unui fenomen păgubos din politica autohtonă, și anume perpetua despărțire de comunism propagată de dreapta eșichierului la fiecare rînd de alegeri. Ar fi incorect să nu punctăm și un fenomen foarte asemănător, de astă dată pe stînga spectrului politic: perpetua reformă a PSD. Partid care, de un sfert de secol, după marea scindare din 1992 care a născut strămoșul PSD de azi, am numit FDSN, tot anunță public demararea reformei și a modernizării interne. Anii trec, alegerile se cîștigă ori se pierd, dar PSD nu mai reușește să iasă din paradigma reformării continue. Și tot despre asta se discută aprins, la ora redactării acestor rînduri, în ședința CEx de azi.
Să ne amintim cîte ceva despre reforma în PSD de-a lungul anilor, așa cum le-a reflectat presa vremii:
Iunie 1997
Congres PDSR. ”Problema fundamentală a PDSR este dacă partidul va avea curajul să spună lucrurilor pe nume şi să o rupă cu greşelile trecutei guvernări”, a spus Teodor Meleşcanu, în numele grupului de reformare a acestui partid. Meleşcanu a arătat că priorităţile PDSR trebuie să fie desolidarizarea şi eliminarea corupţiei din partid, declanşarea unui proces real şi corect de restructurare, abordarea moralei şi a opoziţiei constructive ca atitudine politică, alegerea efectivă a liderilor partidului şi nu doar votarea lor pe listă. El a adăugat că momentul ales pentru expunerea propunerilor a coincis cu desfăşurarea Conferinţei, pentru că acest for poate demara reformarea PDSR.
Mai 2004
Preşedintele Tineretului Social-Democrat, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Beclean, că procesul de reformă în PSD „merge mai departe”, astfel că vor mai exista şi alte plecări din partid, din rîndul persoanelor care nu vor înţelege şi nu se vor încadra în ceea ce doreşte conducerea partidului.
„Nu ne mulţumim să avem majoritatea în Parlament şi în administraţia locală, ci, de ceva timp, vrem să devenim un partid european. Vrem să pregătim membrii PSD să se comporte ca făcînd parte dintr-un partid european. În ritmul acesta alert în care mergem ca partid nu toată lumea ţine pasul, din diverse motive, probleme de imagine, probleme judiciare, de moralitateşi de mentalitate”.
Ianuarie 2005
Preşedintele PSD, Adrian Năstase, va prezenta la şedinţa Biroului Executiv Central un document amplu, de aproximativ 100 de pagini, care va analiza rezultatele alegerilor şi va aduce în atenţia BEx iniţiative şi sugestii pentru definirea unei strategii a partidului pentru perioada imediat următoare.
Liderul PSD a subliniat că, dincolo de controversele şi dezbaterile despre viitor, membrii PSD au cu toţii acelaşi obiectiv, anume „reformarea şi regenerarea” partidului, care să devină o voce mai puternică şi mai credibilă. „Vrem ca, prin această reformă, PSD să rămînă partidul cel mai important din România”, a spus el.
Noiembrie 2005
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a îndemnat, marţi, în cadrul unei dezbateri privind reforma în PSD, să se stabilească, până la Consiliul Naţional din ianuarie, „un şantier de reformă şi de modernizare a partidului”.
Ianuarie 2006
Separarea politicului de afaceri, interzicerea accesului în partid a foştilor colaboratori ai Securităţii şi renunţarea la structurile „anchilozate” sunt căile propuse de „tinerii social democraţi” pentru reforma PSD, conform unui proiect propus de un secretar executiv al TSD.
Octombrie 2007
Fostul vicepreşedinte PSD Vasile Dâncu afirmă, într-un interviu publicat, marţi, în ediţia online a Gazetei de Cluj, că e necesar ca liderii partidului să facă „curăţenie şi reformă”, păstrând „bătrânii înţelepţi”, dar eliminând „javrele bătrâne” pentru care PSD e doar „cârpă de şters pe picioare”.
Ianuarie 2010
Secretarul executiv al PSD, Marius Lazăr, apreciază, într-un comunicat transmis, duminică, presei, că a condiţiona reformarea PSD de eliminarea lui Mircea Geoană e nedemocratic şi a apreciat că PSD ar trebui să adopte modelul platformelor politice în partid. Secretarul executiv al PSD afirmă că luările de poziţie din ultima vreme ale unor lideri ai partidului, precum şi analiza făcută publică de Institutul „Ovidiu Şincai”, care recomandă schimbarea lui Mircea Geoană pentru reformarea partidului, sunt pe cale să aprindă un „război fratricid” în interiorul stângii.
Februarie 2010
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, că îl consideră pe Cristian Diaconescu partenerul său de proiect politic pentru a reforma PSD în următorii ani şi, indiferent de rezultatul votului, va lucra împreună cu acesta „pentru partid”.
Decembrie 2014
Președintele executiv Liviu Dragnea a declarat duminică, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că noul proiect politic de reformă a PSD va fi finalizat până la sfârșitul lunii februarie, înainte de congres, și va viza inclusiv proceduri în privința membrilor de partid cu probleme în justiție.
Septembrie 2018
Demersul „reformiștilor” din cadrul PSD nu poate fi luat în serios, susține europarlamentarul Cătălin Ivan, potrivit căruia ”această mișcare reformatoare din PSD nu este despre români, ci despre readucerea lui Dragnea la masa negocierilor și reîmpărțirea României”. „Cum ar putea cineva să creadă că demersul «reformiștilor» din PSD este unul serios, atât timp cât ei propun ca Liviu Dragnea să se retragă și locul său să fie ocupat de Viorica Dăncilă?! În toate intervențiile publice, aceasta este lăudată pentru experiența acumulată la Bruxelles, pentru anvergura europeană și toți «disidenții» își pun speranțele în capacitatea Vioricăi de a repara relațiile cu socialiștii europeni, care sunt distruse în acest moment. Cât de ipocrit să fii?!”, scrie Ivan pe Facebook.
Mai 2019
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, după închiderea secțiilor de votare, că își asumă responsabilitatea rezultatului de la urne, dar va face asta în ședința Comitetului Executivului Național.
„Nu sunt niște rezultate care să bucure PSD. Trebuie făcute analize foarte rapid și serios în partid. Am înțeles că un coleg de al meu a avut o propunere. Vreau să vă spun ceva. Eu în viața mi-am asumat și ce nu am făcut și ce am făcut”, a declarat Liviu Dragnea.
Iunie 2019
Viorica Dăncilă: „Am spus și repet, dincolo de persoane, dincolo de persoanele care candidează, dincolo de cei care vor fi aleși, acest congres trebuie să fie despre reforma partidului, să fie un congres despre ce am realizat, ce nu am realizat, unde am obținut rezultate bune, unde am greșit, acest congres trebuie să fie despre programul politic al partidului, despre direcția în care vrem să mergem”.
Decembrie 2019
Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte, miercuri, în prima şedinţă după alegerea unei conduceri interimare a formaţiunii. Reuniunea, potrivit anunţului transmis de Biroul de presă al PSD, va avea loc, de la ora 15,00, la sediul central al partidului. În cadrul şedinţei urmează să fie discutate chestiuni organizatorice şi legate de pregătirea Congresului PSD care ar urma să se desfăşoare în luna februarie a anului viitor, au precizat, luni, pentru Agerpres, surse social-democrate.
Februarie 2020
?
Articolul REFORMA PERPETUA A PSD – UN SFERT DE SECOL DE JURAMINTE ȘI PROMISIUNI STERILE apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Uncategorized
Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială
București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.
Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare
The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.
Conectat la tot ce contează
Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.
Performanță pentru gaming și conținut dinamic
Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.
Un ecran cu personalitate proprie
Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.
The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.
The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.
Uncategorized
Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată
Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene
București, 19 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în domeniul afișajelor și furnizor al Art TV oficial al Art Basel, a anunțat lansarea colecției Art Basel în Basel (ABB) 2026, o expoziție digitală disponibilă exclusiv pe Samsung Art Store. Colecția reunește 24 de lucrări ale unor artiști elvețieni și cu sediul în Elveția, provenind de la opt galerii renumite care expun la Art Basel în Basel 2026, eveniment care se desfășoară în perioada 18-21 iunie în Elveția.
„Basel ocupă un loc distinct în lumea artei, iar această colecție reflectă diversitatea creativă care face ca târgul să fie atât de semnificativ”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) Business la Samsung Electronics. „Prin parteneriatul nostru de lungă durată cu Art Basel, îi ajutăm pe clienți să-și transforme ecranele într-un spațiu personal pentru descoperirea, expunerea și trăirea alături de artă.”
Reflectând diversitatea vocilor artistice din scena artistică elvețiană, colecția ABB 2026 va fi disponibilă pe Samsung Art Store începând de astăzi. Colecția digitală este o continuare a parteneriatului global dintre Samsung și Art Basel și aduce lucrări selectate de la târgurile Art Basel utilizatorilor Samsung Art TV din întreaga lume.
O privire mai atentă asupra colecției ABB 2026
Colecția ABB 2026 oferă o perspectivă regională asupra Art Basel în Basel prin intermediul unor nume consacrate și talente în ascensiune din opt galerii. Galeriile participante includ Mai 36, von Bartha, Skopia și Blue Velvet din Elveția, alături de Fanta MLN, Hoffmann Donahue, Lars Friedrich, Sans titre și Felix Gaudlitz.

În esență, colecția pune în evidență trei artiști de origine elvețiană, care acoperă mai multe generații de practică contemporană:
„16.7.2024” de Thomas Huber reflectă abordarea sa distinctivă a picturii, în care imaginea și textul converg pentru a explora spațiul pictural ca o construcție atât vizuală, cât și filosofică.
„The Japan Collection” a lui Tobias Kaspar examinează sistemele de valori, gusturi și dorințe printr-o practică multidisciplinară care face legătura între artă și modă.
„Stillleben (Reflection on longings and belongings)” de Athene Galiciadis prezintă un limbaj vizual bogat stratificat, combinând forme geometrice și organice cu referințe la artizanat, design, știință și spiritualitate.
„Basel este un oraș în care arta este experimentată cu mare profunzime și atenție, și mă bucur că acest spirit se reflectă în colecția ABB 2026 a Samsung Art Store”, a declarat Maike Cruse, Directorul Art Basel din Basel. „Împreună cu Samsung, punem în valoare artiști cu sediul în Elveția. Colecția reflectă bogăția, diversitatea și vitalitatea regiunii, consolidând în același timp angajamentul nostru de a conecta scenele regionale cu un public global.”
Samsung Art Store prinde viață la Art Basel
La ediția din acest an a Art Basel în Basel, vizitatorii pot experimenta Samsung Art Store printr-o instalație imersivă care arată cum arta poate depăși limitele galeriei și poate pătrunde în spațiile cotidiene. Experiența va include un Art Wall în stil galerie, compus din ecranele gamei de televizoare Samsung Art TV 2026, inclusiv Micro RGB, OLED, The Frame Pro și The Frame. Art Wall va prezenta lucrări selectate pe baza preferințelor vizuale ale participanților și va oferi o previzualizare a colecției ABB 2026, evidențiind modul în care tehnologia de afișare Samsung poate face arta să se simtă mai personală în casă.

Expoziția Samsung de la Art Basel va include, de asemenea, o colaborare cu artistul vizual Daniel Arsham, noul ambasador Art TV al Samsung. Concepută pentru The Frame Pro, rama personalizată de Arsham transformă cadrul televizorului într-o suprafață sculpturală, cu un model tridimensional inspirat de datele cartografice topografice. Aceasta este asociată cu opere de artă afișate pe ecran, inspirate de modele de eroziune și forme cristaline, extinzând opera în spațiul înconjurător și reflectând explorarea lui Arsham asupra timpului, materialelor și obiectelor cotidiene.
Samsung Art Store: artă aleasă pentru spațiile cotidiene
Samsung Art Store reunește peste 5.000 de opere de artă în format 4K, realizate de peste 800 de artiști și mai mult de 80 de parteneri, într-un singur serviciu de abonament. Disponibilă pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026, inclusiv modelele The Frame, The Frame Pro, Micro RGB, Neo QLED și OLED, platforma oferă utilizatorilor acces la opere din muzee și galerii prin intermediul unor ecrane concepute să se integreze natural în orice interior.
În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutiv, Samsung continuă să dezvolte tehnologia de afișare care prezintă arta cu claritate, detalii și precizie a culorilor. Prin Samsung Art Store, utilizatorii pot explora o gamă largă de opere de artă, inclusiv Colecția ABB 2026, și pot aduce piese selectate în spațiile lor de zi cu zi.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.
Uncategorized
Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?
Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă cu una de aceeași dimensiune, eventual chiar de ocazie, ar trebui să știți care pot fi consecințele.
Montarea unor anvelope diferite pe aceeași punte este una dintre acele soluții care pot părea acceptabile pe moment, dar care pot crea probleme serioase în mers. La prima vedere, tentația este de înțeles. Se strică o anvelopă, se găsește una „aproape la fel”, prețul este bun, iar mașina poate pleca din nou la drum. Totuși, diferențele dintre două anvelope montate pe aceeași axă pot afecta direct stabilitatea, frânarea și comportamentul mașinii.
Pe aceeași punte, anvelopele lucrează împreună. Cele două roți trebuie să ofere aderență similară, reacții apropiate și o rezistență comparabilă la rulare. Dacă una dintre anvelope are alt model de profil, altă adâncime, alt compus, altă vârstă sau altă dimensiune, puntea respectivă nu mai reacționează uniform. În linie dreaptă, diferența poate părea mică. Într-o frânare de urgență sau într-un viraj pe ploaie, ea poate deveni decisivă.

Una dintre cele mai mari probleme apare la frânare. Dacă o anvelopă are aderență mai bună decât cealaltă, mașina poate avea tendința să tragă într-o parte. Sistemul ABS poate interveni diferit pe fiecare roată, iar distanța de oprire poate crește. Pe carosabil ud, diferențele se amplifică, pentru că o anvelopă cu profil mai uzat evacuează mai greu apa decât una mai nouă.
În viraje, riscul este la fel de important. O punte cu anvelope diferite poate pierde aderența neuniform. Dacă diferența este pe față, mașina poate subvira mai devreme și poate refuza să urmeze traiectoria dorită. Dacă diferența este pe spate, vehiculul poate deveni mai instabil, mai ales la schimbări rapide de direcție. De aceea, când se montează doar două anvelope noi, acestea sunt adesea recomandate pe puntea spate, pentru a păstra stabilitatea direcțională.
Diferențele de dimensiune sunt și mai problematice. O anvelopă cu altă lățime, alt diametru sau alt indice nepotrivit poate modifica modul în care lucrează suspensia, direcția și sistemele electronice. ABS-ul, ESP-ul și controlul tracțiunii folosesc informații de la senzorii roților. Dacă două roți de pe aceeași punte se comportă diferit, aceste sisteme pot primi semnale contradictorii sau pot interveni mai des decât ar trebui.

Contează și vârsta anvelopelor. Două pneuri pot avea aceeași dimensiune și un profil asemănător, dar dacă unul este nou și celălalt are șapte ani, compusul lor nu mai oferă aceleași performanțe. Cauciucul mai vechi se întărește, se încălzește diferit și poate avea aderență mai slabă, chiar dacă banda de rulare pare acceptabilă.
Există, desigur, situații temporare. Dacă faceți pană și montați roata de rezervă, puteți circula până la vulcanizare sau service, respectând limitele indicate pentru acea roată. Dar aceasta nu este o soluție permanentă. Roata de rezervă, mai ales cea îngustă de tip temporar, este făcută pentru deplasare scurtă și prudentă, nu pentru utilizare normală.
Regula sănătoasă este simplă: pe aceeași punte, pneurile trebuie să fie identice ca dimensiune, tip, structură, sezon, model și grad de uzură cât mai apropiat. Ideal este ca toate cele patru anvelope să fie din același set. Dacă bugetul permite doar înlocuirea a două, acestea trebuie alese corect și montate în pereche.
Anvelopele (vară/iarnă/all-season) diferite pe aceeași punte nu sunt doar o chestiune de estetică sau de confort. Ele pot schimba felul în care mașina reacționează exact în momentele în care aveți cea mai mare nevoie de stabilitate. Iar în trafic, o reacție previzibilă valorează mai mult decât orice economie făcută pe grabă.
Sursa foto: https://davanti-tyres.com/
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie6 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie6 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



