Connect with us

Uncategorized

Asta este diferența între o democrație reală (UK) și o dictatură (Românica), în care Securitatea nici măcar nu mai poate fi criticată

Published

on

Procurorii DNA au avut recent o revelație. Și i-am văzut, la fel ca în filmele cu mafioți din America de Sud, năpustindu-se cu zeci de mascați asupra unei vile, în care se găseau droguri de mare risc. Și se organizau ritualuri șamanice. Zic ei. Iar ținta acestei spectaculoase descinderi este nimeni altul decât Gelu Oltean, cel care a condus ani de zile serviciul secret al Ministerului de Interne. Ca să vezi!

În acest moment, Gelu Oltean este subiectul unei ample anchete penale. Faptul în sine este de o gravitate extremă. Nu știu câ de departe se va merge cu radiografierea acestui caz de corupție și infracționalitate la vârf. Dacă se va merge suficient de departe, va fi descoperit un grup organizat de o amploare încă nemaiîntâlită în România. Și cu ramificații la vârful societății. În Ministerul de Interne. În interiorul celorlalte servicii secrete. În mediul politic. În interiorul unor instituții importante ale statului român. În guverne succesive ale României.
Dar să nu vă fac prea curioși. Să vă atrag atenția asupra unui detaliu. Care ar fi interesant și pentru procurorii DNA, dacă aceștia chiar intenționează să meargă până la capăt. Sunt ani de zile de când, prin mijoacele jurnalistice care îmi stau la dispoziție, am atras atenția asupra acestui caz exploziv de la vârful serviciului secret al Ministerului de Interne. Cred că începând din 2013. Cred că de atunci, timp de circa doi ani, am tot făcut dezvăluiri pe CorectNews despre Gelu Oltean. Până când mi s-a aplecat. Nimeni nu a reacționat. Niciun procuror din aceast țară nu a tresărit. Niciun om politic responsabil nu și-a pus o întrebare elementară. De ce i-o fi cășunat lui Sorin Roșca Stănescu pe acest Gelu Oltean, pe care în definitiv nici nu l-a întâlnit vreodată? De ce am făcut dezvăluiri cu atâta perseverență? Cum a fost posibil ca, din multitudinea de informații pe care le-am dezvăluit de-a lungul unor ani întregi opiniei publice, instituțiile care asigură siguranța cetățeanului și care veghează la respectarea legilor să nu aibă niciun fel de tresărire? Iar acest site, CorectNews, cu întreaga sa arhivă, este dovada celor afirmate mai sus. Ce puteam să-mi imaginez eu ca jurnalist și apoi ca senator în Parlamentul României altceva decât că aveam onoarea să trăiesc într-un stat, în care șefii serviciilor secrete construiesc rețele de crimă organizată, taie și spânzură, fără ca nimic să li se întâmple? Rămânând imuni chiar și atunci când sunt confruntați cu dezvăluiri cutremurătoare. Și care, vă garantez, nu se cantonau doar în zona drogurilor de mare risc. În tot acest timp, Gelu Oltean a rămas bine-merci în funcție. Iar cei care refuzau să facă parte din bandă erau eliminați din conducerea Ministerului de Interne. Și în tot acest timp, miniștrii de Interne se schimbau. Unul dintre aceștia a fost chiar liberalul Radu Stroe.
Gelu Oltean nu a venit din neant la conducerea temutului serviciu secret al Ministerului de Interne. El a fost un demn succesor al altui tartor căruia i-am dezvăluit activitățile ilegale și anume faimosul general Virgil Ardelean. Cel care și astăzi își împinge în față protejații și își exercită influența aparent din afara cercului. Unul dintre aceștia este, cum am mai dezvăluit de câteva ori, Dacian Cioloș. Pentru Dacian Cioloș și cariera acestuia, Virgil Ardelen a utilizat logistica Ministerului de Interne, contrafăcând un flagrant cu doi miniștri pe terasa unui restaurant, strecurând filmul astfel realizat la televiziunea publică prin intermediul unui ziarist acoperit, eliminându-l pe unul dintre cei doi demnitari de la conducerea Ministerului Agriculturii și împingându-l astfel în față pe Dacian Cioloș. Dar aceasta a fost o simplă paranteză.
La sfârșitul lui 2014, Klaus Iohannis a devenit președinte al României. Ca orice președinte nou ales, și-a alcătuit o echipă de consilieri la Cotroceni. Unul dintre acești consilieri a fost Dan Chirilă. Dan Chirilă lucrase într-o funcție de conducere la „Doi și-un sfert”, poziție din care refuzase sistematic să bată pasul de defilare în fața lui Gelu Oltean. Mai mult decât atât. Se documenta de zor, într-o tentativă pe cât de eroică pe atât de disperată de a tăia nodul gordian din „Doi și-un sfert”, în epicentrul căruia se afla Gelu Oltean. Așa că a fost dat afară. Și a lucrat într-o firmă privată. Până când un consilier al lui Klaus Iohannis i l-a recomandat acestuia. În scurt timp, Dan Chirilă intră în echipa de consilieri ai președintelui României. În această calitate, el elaborează un vast document în care îi dezvăluie președintelui una dintre cele mai de temut organizații de tip criminal din România, în fruntea căreia se afla Gelu Oltean. În document apar nu puține nume grele. Unele, chiar din eșaloanele de vârf, de data asta politice, ale noului PNL și ale eternului PSD. Este un mister total dacă președintele Klaus Iohannis a citit sau nu acest amplu dosar. Cert este că nu a reacționat în niciun fel. Nici măcar nu și-a chemat consilierul pentru clarificări. Acesta, descurajat, a demisionat. Și s-a întors din nou în privat.
În vara anului trecut, PSD l-a recuperat. Și l-a chemat în Ministerul de Interne pentru a reorganiza, pe baze noi, serviciul secret. Ceea ce a și făcut. Până la un punct. Pentru că, odată cu căderea Guvernului Dăncilă și instalarea Guvernului liberal la Palatul Victoria, Ludovic Orban l-a ejectat pe Dan Chirilă. Scurt pe doi. Pentru că anunțase declanșarea marii epurări. Iar Dan Chirilă, în calitate de ministru secretar de stat, era numit politic. De „ciuma roșie”.
Dar ceva-ceva tot a rămas. Și am o vagă bănuială. Și anume că procurorii DNA fructifică azi informații strânse de Dan Chirilă. Dar dacă e așa, atunci să facă bine și să meargă până la capăt. Întrucât cangrena e mult mai profundă și multmai întinsă. Cu ramificații în toată România și chiar cu ramificații transfrontaliere. Și mai ales cu ramificații la vârful minunatului stat de drept. Iar dacă va putea fi desfăcut cumva acest nod, cu certitudine se va ajunge și la Traian Băsescu. Și la aproape întreaga echipă cu care acesta a condus zece ani România.
Sorin Rosca Stanescu

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Published

on

By

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială

București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.

Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare

The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.

Conectat la tot ce contează

Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.

Performanță pentru gaming și conținut dinamic

Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.

Un ecran cu personalitate proprie

Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.

The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.

The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.

Continue Reading

Uncategorized

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Published

on

By

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene

București, 19 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în domeniul afișajelor și furnizor al Art TV oficial al Art Basel, a anunțat lansarea colecției Art Basel în Basel (ABB) 2026, o expoziție digitală disponibilă exclusiv pe Samsung Art Store. Colecția reunește 24 de lucrări ale unor artiști elvețieni și cu sediul în Elveția, provenind de la opt galerii renumite care expun la Art Basel în Basel 2026, eveniment care se desfășoară în perioada 18-21 iunie în Elveția.

„Basel ocupă un loc distinct în lumea artei, iar această colecție reflectă diversitatea creativă care face ca târgul să fie atât de semnificativ”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) Business la Samsung Electronics. „Prin parteneriatul nostru de lungă durată cu Art Basel, îi ajutăm pe clienți să-și transforme ecranele într-un spațiu personal pentru descoperirea, expunerea și trăirea alături de artă.”

Reflectând diversitatea vocilor artistice din scena artistică elvețiană, colecția ABB 2026 va fi disponibilă pe Samsung Art Store începând de astăzi. Colecția digitală este o continuare a parteneriatului global dintre Samsung și Art Basel și aduce lucrări selectate de la târgurile Art Basel utilizatorilor Samsung Art TV din întreaga lume.

O privire mai atentă asupra colecției ABB 2026

Colecția ABB 2026 oferă o perspectivă regională asupra Art Basel în Basel prin intermediul unor nume consacrate și talente în ascensiune din opt galerii. Galeriile participante includ Mai 36, von Bartha, Skopia și Blue Velvet din Elveția, alături de Fanta MLN, Hoffmann Donahue, Lars Friedrich, Sans titre și Felix Gaudlitz.

În esență, colecția pune în evidență trei artiști de origine elvețiană, care acoperă mai multe generații de practică contemporană:

„16.7.2024” de Thomas Huber reflectă abordarea sa distinctivă a picturii, în care imaginea și textul converg pentru a explora spațiul pictural ca o construcție atât vizuală, cât și filosofică.

„The Japan Collection” a lui Tobias Kaspar examinează sistemele de valori, gusturi și dorințe printr-o practică multidisciplinară care face legătura între artă și modă.

„Stillleben (Reflection on longings and belongings)” de Athene Galiciadis prezintă un limbaj vizual bogat stratificat, combinând forme geometrice și organice cu referințe la artizanat, design, știință și spiritualitate.

„Basel este un oraș în care arta este experimentată cu mare profunzime și atenție, și mă bucur că acest spirit se reflectă în colecția ABB 2026 a Samsung Art Store”, a declarat Maike Cruse, Directorul Art Basel din Basel. „Împreună cu Samsung, punem în valoare artiști cu sediul în Elveția. Colecția reflectă bogăția, diversitatea și vitalitatea regiunii, consolidând în același timp angajamentul nostru de a conecta scenele regionale cu un public global.”

Samsung Art Store prinde viață la Art Basel

La ediția din acest an a Art Basel în Basel, vizitatorii pot experimenta Samsung Art Store printr-o instalație imersivă care arată cum arta poate depăși limitele galeriei și poate pătrunde în spațiile cotidiene. Experiența va include un Art Wall în stil galerie, compus din ecranele gamei de televizoare Samsung Art TV 2026, inclusiv Micro RGB, OLED, The Frame Pro și The Frame. Art Wall va prezenta lucrări selectate pe baza preferințelor vizuale ale participanților și va oferi o previzualizare a colecției ABB 2026, evidențiind modul în care tehnologia de afișare Samsung poate face arta să se simtă mai personală în casă.

Expoziția Samsung de la Art Basel va include, de asemenea, o colaborare cu artistul vizual Daniel Arsham, noul ambasador Art TV al Samsung. Concepută pentru The Frame Pro, rama personalizată de Arsham transformă cadrul televizorului într-o suprafață sculpturală, cu un model tridimensional inspirat de datele cartografice topografice. Aceasta este asociată cu opere de artă afișate pe ecran, inspirate de modele de eroziune și forme cristaline, extinzând opera în spațiul înconjurător și reflectând explorarea lui Arsham asupra timpului, materialelor și obiectelor cotidiene.

Samsung Art Store: artă aleasă pentru spațiile cotidiene

Samsung Art Store reunește peste 5.000 de opere de artă în format 4K, realizate de peste 800 de artiști și mai mult de 80 de parteneri, într-un singur serviciu de abonament. Disponibilă pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026, inclusiv modelele The Frame, The Frame Pro, Micro RGB, Neo QLED și OLED, platforma oferă utilizatorilor acces la opere din muzee și galerii prin intermediul unor ecrane concepute să se integreze natural în orice interior.

În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutiv, Samsung continuă să dezvolte tehnologia de afișare care prezintă arta cu claritate, detalii și precizie a culorilor. Prin Samsung Art Store, utilizatorii pot explora o gamă largă de opere de artă, inclusiv Colecția ABB 2026, și pot aduce piese selectate în spațiile lor de zi cu zi.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.

Continue Reading

Uncategorized

Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?

Published

on

By

Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă cu una de aceeași dimensiune, eventual chiar de ocazie, ar trebui să știți care pot fi consecințele.

Montarea unor anvelope diferite pe aceeași punte este una dintre acele soluții care pot părea acceptabile pe moment, dar care pot crea probleme serioase în mers. La prima vedere, tentația este de înțeles. Se strică o anvelopă, se găsește una „aproape la fel”, prețul este bun, iar mașina poate pleca din nou la drum. Totuși, diferențele dintre două anvelope montate pe aceeași axă pot afecta direct stabilitatea, frânarea și comportamentul mașinii.

Pe aceeași punte, anvelopele lucrează împreună. Cele două roți trebuie să ofere aderență similară, reacții apropiate și o rezistență comparabilă la rulare. Dacă una dintre anvelope are alt model de profil, altă adâncime, alt compus, altă vârstă sau altă dimensiune, puntea respectivă nu mai reacționează uniform. În linie dreaptă, diferența poate părea mică. Într-o frânare de urgență sau într-un viraj pe ploaie, ea poate deveni decisivă.

Una dintre cele mai mari probleme apare la frânare. Dacă o anvelopă are aderență mai bună decât cealaltă, mașina poate avea tendința să tragă într-o parte. Sistemul ABS poate interveni diferit pe fiecare roată, iar distanța de oprire poate crește. Pe carosabil ud, diferențele se amplifică, pentru că o anvelopă cu profil mai uzat evacuează mai greu apa decât una mai nouă.

În viraje, riscul este la fel de important. O punte cu anvelope diferite poate pierde aderența neuniform. Dacă diferența este pe față, mașina poate subvira mai devreme și poate refuza să urmeze traiectoria dorită. Dacă diferența este pe spate, vehiculul poate deveni mai instabil, mai ales la schimbări rapide de direcție. De aceea, când se montează doar două anvelope noi, acestea sunt adesea recomandate pe puntea spate, pentru a păstra stabilitatea direcțională.

Diferențele de dimensiune sunt și mai problematice. O anvelopă cu altă lățime, alt diametru sau alt indice nepotrivit poate modifica modul în care lucrează suspensia, direcția și sistemele electronice. ABS-ul, ESP-ul și controlul tracțiunii folosesc informații de la senzorii roților. Dacă două roți de pe aceeași punte se comportă diferit, aceste sisteme pot primi semnale contradictorii sau pot interveni mai des decât ar trebui.

Contează și vârsta anvelopelor. Două pneuri pot avea aceeași dimensiune și un profil asemănător, dar dacă unul este nou și celălalt are șapte ani, compusul lor nu mai oferă aceleași performanțe. Cauciucul mai vechi se întărește, se încălzește diferit și poate avea aderență mai slabă, chiar dacă banda de rulare pare acceptabilă.

Există, desigur, situații temporare. Dacă faceți pană și montați roata de rezervă, puteți circula până la vulcanizare sau service, respectând limitele indicate pentru acea roată. Dar aceasta nu este o soluție permanentă. Roata de rezervă, mai ales cea îngustă de tip temporar, este făcută pentru deplasare scurtă și prudentă, nu pentru utilizare normală.

Regula sănătoasă este simplă: pe aceeași punte, pneurile trebuie să fie identice ca dimensiune, tip, structură, sezon, model și grad de uzură cât mai apropiat. Ideal este ca toate cele patru anvelope să fie din același set. Dacă bugetul permite doar înlocuirea a două, acestea trebuie alese corect și montate în pereche.

Anvelopele (vară/iarnă/all-season) diferite pe aceeași punte nu sunt doar o chestiune de estetică sau de confort. Ele pot schimba felul în care mașina reacționează exact în momentele în care aveți cea mai mare nevoie de stabilitate. Iar în trafic, o reacție previzibilă valorează mai mult decât orice economie făcută pe grabă.

Sursa foto: https://davanti-tyres.com/

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro