Connect with us

Uncategorized

Fostul procuror special Robert Mueller, audiat cu public în Congres la 17 iulie – Stiri pe surse

Published

on

Fostul procuror special american Robert Mueller, care a coordonat timp de aproape doi ani ancheta cu privire la amestecul rus în alegerile prezidenţiale americane din 2016, urmează să depună mărturie, în şedinţe cu public, în Congres, la 17 iulie, anunţă congresmeni democraţi, relatează AFP, conform news.ro.

Această evoluÅ£ie riscă să provoace furia preşedintelui Donald Trump, care nu a încetat să denunÅ£e ancheta rusă drept o ”vânătoare de vrăjitoare” şi a apreciat, după ce raportul procurorului special a fost făcut public – cenzurat -, la jumătatea lui aprilie, că dosarul este închis.

”Sunt fericit să anunţ că procurorul special Robert Mueller va fi audiat în public în Comisia Judiciară şi Comisia Informaţiilor din Camera Reprezentanţilor la 17 iulie, în urma unei citaţii emise în această (marţi) seara”, a anunţat pe Twitter preşedintele Comisiei Judiciare Jerry Nadler.

„Robert Mueller a acceptat să depună mărturie în Congres, în urma unei citaÅ£ii de a compărea”, a anunÅ£at tot pe Twitter preşedintele Comisiei InformaÅ£iilor Adam Schiff.

Aleşi republicani au criticat imediat această evoluţie.

”Doi ani de anchetă nu erau suficienÅ£i, ei (democraÅ£ii) vor mai mult (…). Aceasta nu este o tentativă de a ajunge la adevăr. Este o tentativă de a lansa o operaÅ£iune de comunicare, nimic mai mult”, a denunÅ£at, pe Twitter, un membru al aripii conservatoare a Partidului Republican, Mark Meadows.

MĂRTURIE ”SENSIBILĂ”

În raportul său de anchetă de peste 400 de pagini, Robert Mueller a detaliat multiple contacte între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump, însă a conchis că nu are ”probe suficiente” cu privire la vreo înţelegere.

Miliardarul american s-a considerat imediat ”exonerat”, în timp ce în tabăra democrată mai multe voci se ridicau să ceară lansarea unor demersuri în vederea destituirii lui Trump, deoarece Mueller a prezentat totodată presiuni tulburătoare exercitate asupra anchetei sale de către şeful statului.

Spre surprinderea generală, fostul procuror special a ieşit din tăcerea sa la sfârşitul lui mai, pentru a explica faptul că investigaţiile sale complexe nu l-au scăpat pe Trump de toate suspiciunile, dar că numai Congresul este în măsură să-l ancheteze pe preşedintele în funcţie.

Un bărbat auster, care şi-a desfăşurat departe de privirile publicului, Mueller şi-a exprimat dorinţa ca intervenţia sa publică să pună un punct final muncii sale. Atunci când congresmeni democraţi au evocat ideea de a-l audia, el şi-a exprimat speranţa să nu fie nevoie să se ajungă acolo.

Jerry Nadler şi Adam Schiff au declarat că îi înţeleg rezervele, dar au apreciat, într-o scrisoare pe care i-au trimis-o, că mărturia sa este necesară.

”Noi înÅ£elegem că mărturia dumneavoastră în public prezintă anumite aspecte sensibile (…). AÅ£i explicat, de asemenea, că preferaÅ£i ca lucrarea scrisă a biroului procurorului special să vorbească de la sine. Cu toate acestea, americanii merită să vă audă vorbind în mod direct despre ancheta dumneavoastră şi despre concluziile dumneavoastră”, afirmă Nadler şi Schiff în scrosore.

Cei doi lideri democraţi au promis să coopereze cu Mueller ”pentru a-i apăra integritatea” activităţii.

”Rusia ne-a atacat democraţia pentru a-l ajuta pe Trump să câştige. Trump a primit favorabil acest ajutor şi l-a folosit. Aşa cum a spus Mueller, acest lucru ar trebui să-i îngrijoreze pe toţi americanii. Iar acum, toţi americanii îl vor putea auzi pe Mueller în mod direct”, a mai scris Schiff pe Twitter.

Democraţii, majoritari în Camera inferioară a Congresului şi beneficiind astfel de puteri de investigaţie, au lansat o serie de anchete vizându-l pe preşedinte.

În schimb, problema lansării sau nu a unei proceduri în vederea destituirii (impeachment) a lui Trump îi împarte. Ţinând cont de majoritatea republicană în Senat, procedura eşuează în mod sigur. Liderii partidului de opoziţie sunt, astfel, reticenţi să o lanseze.

Odată cu apropierea scrutinului din 2020, ei se tem că această procedură le-ar pune în surdină mesajul, în campanie, cu privire la probleme care îngrijorează cu adevărat alegătorii, sătui de războaie politice la Washington.

Raspandacul.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?

Published

on

By

Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă cu una de aceeași dimensiune, eventual chiar de ocazie, ar trebui să știți care pot fi consecințele.

Montarea unor anvelope diferite pe aceeași punte este una dintre acele soluții care pot părea acceptabile pe moment, dar care pot crea probleme serioase în mers. La prima vedere, tentația este de înțeles. Se strică o anvelopă, se găsește una „aproape la fel”, prețul este bun, iar mașina poate pleca din nou la drum. Totuși, diferențele dintre două anvelope montate pe aceeași axă pot afecta direct stabilitatea, frânarea și comportamentul mașinii.

Pe aceeași punte, anvelopele lucrează împreună. Cele două roți trebuie să ofere aderență similară, reacții apropiate și o rezistență comparabilă la rulare. Dacă una dintre anvelope are alt model de profil, altă adâncime, alt compus, altă vârstă sau altă dimensiune, puntea respectivă nu mai reacționează uniform. În linie dreaptă, diferența poate părea mică. Într-o frânare de urgență sau într-un viraj pe ploaie, ea poate deveni decisivă.

Una dintre cele mai mari probleme apare la frânare. Dacă o anvelopă are aderență mai bună decât cealaltă, mașina poate avea tendința să tragă într-o parte. Sistemul ABS poate interveni diferit pe fiecare roată, iar distanța de oprire poate crește. Pe carosabil ud, diferențele se amplifică, pentru că o anvelopă cu profil mai uzat evacuează mai greu apa decât una mai nouă.

În viraje, riscul este la fel de important. O punte cu anvelope diferite poate pierde aderența neuniform. Dacă diferența este pe față, mașina poate subvira mai devreme și poate refuza să urmeze traiectoria dorită. Dacă diferența este pe spate, vehiculul poate deveni mai instabil, mai ales la schimbări rapide de direcție. De aceea, când se montează doar două anvelope noi, acestea sunt adesea recomandate pe puntea spate, pentru a păstra stabilitatea direcțională.

Diferențele de dimensiune sunt și mai problematice. O anvelopă cu altă lățime, alt diametru sau alt indice nepotrivit poate modifica modul în care lucrează suspensia, direcția și sistemele electronice. ABS-ul, ESP-ul și controlul tracțiunii folosesc informații de la senzorii roților. Dacă două roți de pe aceeași punte se comportă diferit, aceste sisteme pot primi semnale contradictorii sau pot interveni mai des decât ar trebui.

Contează și vârsta anvelopelor. Două pneuri pot avea aceeași dimensiune și un profil asemănător, dar dacă unul este nou și celălalt are șapte ani, compusul lor nu mai oferă aceleași performanțe. Cauciucul mai vechi se întărește, se încălzește diferit și poate avea aderență mai slabă, chiar dacă banda de rulare pare acceptabilă.

Există, desigur, situații temporare. Dacă faceți pană și montați roata de rezervă, puteți circula până la vulcanizare sau service, respectând limitele indicate pentru acea roată. Dar aceasta nu este o soluție permanentă. Roata de rezervă, mai ales cea îngustă de tip temporar, este făcută pentru deplasare scurtă și prudentă, nu pentru utilizare normală.

Regula sănătoasă este simplă: pe aceeași punte, pneurile trebuie să fie identice ca dimensiune, tip, structură, sezon, model și grad de uzură cât mai apropiat. Ideal este ca toate cele patru anvelope să fie din același set. Dacă bugetul permite doar înlocuirea a două, acestea trebuie alese corect și montate în pereche.

Anvelopele (vară/iarnă/all-season) diferite pe aceeași punte nu sunt doar o chestiune de estetică sau de confort. Ele pot schimba felul în care mașina reacționează exact în momentele în care aveți cea mai mare nevoie de stabilitate. Iar în trafic, o reacție previzibilă valorează mai mult decât orice economie făcută pe grabă.

Sursa foto: https://davanti-tyres.com/

Continue Reading

Afaceri

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Published

on

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.

Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.

Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.

În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.

Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.

Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.

„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”

„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”

Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.

Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.

Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare.  Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.

Continue Reading

Uncategorized

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Published

on

By

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.

Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.

PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE

O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.

Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.

Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.

SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI

Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.

OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE

Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.

LIVRARE PIZZA SECTOR 4

Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.

LIVRARE PIZZA SECTOR 5

Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.

LIVRARE PIZZA SECTOR 3

Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?

• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate

Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.

(Publicitate)

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro