: Bula mea de pe Facebook vs realitatea :: SmartWoman

Da, știu, sunt cam învechită, astea-s deja fumate. Nu vreau să despic
firul în patru în legătura cu subiectele. Pe mine m-a lovit în față ura
din comentarii. Vă jur, citeam, citeam, citeam și simțeam cum mi se urcă
sângele în obraji pentru că în bula mea de naivă nu credeam că oamenii
pot să fie atât de cruzi față de alții pe care nici măcar nu îi cunosc,
sau față de categorii de persoane în general. Bine, pot să găsesc
explicații. Pe Facebook am în lista de prieteni oameni decenți și de
multe ori am impresia că aia e România. Partea proastă e că lucrurile nu
stau deloc așa.

”Lasă, ce dracu, că avea mai mult decât
necesarul în țară, noi am crescut cu mult mai puțin și nu ne mai
plângem”. (cazul Sorina)
”Ce atâtea gratuități, că n-ai loc de ei, să
se ducă la muncă, că sunt niște putori, pe vremea mea la 20 și ceva de
ani deja aveam familie pe care o întrețineam, nu stăteam de plimbări”.
(gratuitate CFR)

Nu înțeleg de ce anumiți oameni (mulți, din
nefericire), care au trecut de o anumită vârstă, simt nevoia să își
verse toate frustrările pe noile generații. Pentru că, în funcție de
circumstanțe, ba ni se transmite să luptăm pentru drepturile noastre, ba
ni se spune că suntem cam tari în gură, că iar ne plângem de câte ceva
și că ar fi cazul să ne vedem lungul nasului, ce atâta răsfăț.

Nu
înțeleg de unde mentalitatea asta de ”dacă eu n-am avut și uite că n-am
murit, alții de ce să aibă? De ce să le fie altora mai bine decât mi-a
fost mie?”.

Eu știu că mereu lumea se plânge de noile generații.
Chestia e că noile generații au fost mereu crescute de vechile
generații. Frustrările lor fie devin frustrările noastre, fie ne
provoacă altele noi. Iar în ritmul asta o sa devenim o altă generație
frustrată, care o să își verse nemulțumirile și neîmplinirile pe noile
generații. Și tot așa.