Un spaniol din Barcelona, sătul de hoţii de buzunare, a decis să ia atitudine. Acesta a mers în zonele aglomerate de turişti, unde acţionează de obicei hoţii, să-i găsească şi să-i plesnească peste ceafă pentru a le atrage atenţia şi apoi să-i alunge.
Videoclipul în care un catalan, sătul de numărul tot mai mare de hoţi de buzunare, urmăreşte şi plesneşte peste ceafă hoţii de buzunare, apoi îi obligă să plece din zonă a devenit viral pe internet, scrie La Vanguardia.
În filmuleţul postat pe internet se vede cum unul dintre aceştia (al doilea bărbat altoit) vorbeşte română. Nervos că este plesnit şi alungat, hoţul îi spune catalanului: „Hai, lasă-mă, mă!”. După care pleacă rapid.
„Dă-mi harta, cunoşti oraşul foarte bine”, îi spune spaniolul unui alt individ infiltrat printre turişti, care se prefăcea că se uită pe o hartă.
Catalanii au format grupuri de patrulă care merg prin cele mai aglomerate cartiere din Barcelona pentru a opri furturile.
Din cauza faptului că e o zonă turistică, hoţii de buzunare sunt peste tot pe La Rambla. Nouă sfaturi pentru o vacanţă reuşită, dar şi lipsită de incidente în Barcelona.
Foto: Captură
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.