
Liderul mondial Rafael Nadal s-a declarat „foarte norocos” dupÄ ce l-a învins dramatic pe rusul Daniil Medvedev (4 ATP), miercuri, în grupa „Andre Agassi” de la Turneul Campionilor, scor 6-7 (3), 6-3, 7-6 (4), anunÈÄ MEDIAFAX.
Ãn setul decisiv, Medvedev a condus cu 4-0 Èi 5-1, însÄ Nadal a oferit o revenire extraordinarÄ, salvând o minge de meci la scorul de 5-2 în favoarea rusului Èi trimiÈând actul în tie-break, acolo unde s-a impus cu 7-4. DupÄ meci, spaniolul a declarat cÄ adversarul sÄu a jucat mult mai bine în setul decisiv, însÄ el a fost mai norocos.
CiteÈte Èi: Dezastru pentru România- Datoria externÄ a explodat
„Am fost foarte norocos. Ãmi pare rÄu pentru Daniil, e o înfrângere grea. A jucat mult mai bine decât mine în al treilea set. E una din acele zile, una din 1000, în care câÈtigi. Din experienÈa personalÄ Ètiu cât de greu e sÄ Ã®nchizi astfel de meciuri, mai ales când ai douÄ break-uri în faÈÄ Èi pierzi unul. Mi-am dat seama cÄ am o ÈansÄ Èi cred cÄ am fost puÈin mai bun spre sfârÈit. Ãn mare, cred cÄ am jucat mai bine decât în urmÄ cu douÄ zile, iar acesta este un lucru foarte pozitiv pentru mine”, a declarat Nadal, citat de atptour.com.
Ãn cazul unei înfrângeri contra lui Medvedev, Nadal ar fi fost foarte aproape de eliminarea de la Turneul Campionilor, însÄ victoria îi menÈine Èansele pentru calificarea în semifinalele la competiÈia care se desfÄÈoarÄ la Londra.
Ãn ultimul rundÄ din grupa „Andre Agassi”, vineri, Rafael Nadal îl va întâlni pe Stefanos Tsitsipas, iar Daniil Medvedev va juca contra lui Alexander Zverev.
CiteÈte Èi: PNL face dezvÄluiri- Viorica DancilÄ a minÈit: âIi reamintesc doamnei DÄncilÄ cÄ falsul în declaraÈii este o infracÈiuneâ
Clasamentul grupei Andre Agassi, de la Turneul Campionilor:
1. Alexander Zverev – 1 punct, 1 meci
2. Stefanos Tsitsipas – 1 punct, 1 meci
3. Rafael Nadal – 1 punct, 2 meciuri
4. Daniil Medvedev – 0 puncte, 2 meciuri
Ãn faza semifinalelor vor obÈine calificarea primii doi clasaÈi.
Raspandacul.ro





