Paisprezece persoane, dintre care nouă civili, au fost ucise sâmbătă într-un atentat cu maşină-capcană în oraşul Al-Bab din nord-estul Siriei, a transmis Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Explozia s-a produs într-un loc de adunare a taxiurilor şi autobuzelor în oraşul Al-Bab, aflat sub controlul armatei turce de doi ani, a precizat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

Paisprezece persoane, inclusiv nouă civili, au fost ucise şi 33 rănite, dintre care unele sunt în stare gravă, conform OSDO. Mai mult corpuri carbonizate erau împrăştiate pe asfalt la faţa locului, potrivit aceleiaşi surse.

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată.

Fost fief al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), oraşul Al-Bab este situat la 30 de kilometri nord-est de Alep. Oraşul este scena a numeroase violenţe, între care asasinate, de la cucerirea sa în urmă cu mai mult de doi ani de către forţele turce ajutate de rebeli sirieni, conform OSDO.

În 2017, armata turcă a preluat controlul asupra oraşului, în cadrul unei operaţiuni împotriva Statului Islamic în nordul Siriei.

În martie 2019, gruparea Statul Islamic a fost eliminată din ultimul său fief, la limita estică a Siriei, de către forţele kurde, susţinute de o coaliţie internaţională condusă de Washington.

Gruparea s-a transformat totuşi în organizaţie clandestină care comite atentate sângeroase în mai multe regiuni.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here