Oamenii de ştiinţă maghiari au anunţat că sunt pe cale de a descoperi a cincea forţă fundamentală din univers. Cercetările i-ar propulsa spre premiul Nobel susţin jurnaliştii CNN.

Imaginea articolului Savanţii maghiari ar fi aproape de descoperirea unei a cincea forţe fundamentale din univers

Savanţii maghiari ar fi aproape de descoperirea unei a cincea forţe fundamentale din univers

Domeniul fizicii este construit pe investigarea a patru forţe care se manifestă în mediul înconjurător. Este vorba despre gravitaţia, electromagnetismul, forţa nucleară tare şi forţa nucleară slabă.

Fizicianul Attila Krasznahorkay, de la Institutul de cercetări Nucleare de pe lângă Academia Maghiară de Ştiinţe, a condus un colectiv de cercetători care susţin că au primele date privind o nouă forţi fizică. Rezultatele investigaţiilor întreprinse de cercetători sugerează că ar fi vorba despre o a cincea forţă. Savanţii au urmărit comportamentul unui atom de heliu care emitea raze de lumină pe măsură ce era supus descompunerii.

Unghiul la care a avut loc diviziunea atomică a fost de 115 grade, un fapt care, arată jurnaliştii americani, nu putea fi explicat folosind cunoştinţele actuale ale fizicii.

Attila Krasznahorkay a declarat pentru CNN că este a doua oară când echipa sa reuşeşte să identifice noua particulă. Au denumit-o X17 deoarece i-au calculat energia cinetică la 17 megaelectronvolţi. „X17 ar putea fi particula care face legătura între lumea vizibilă şi materia întunecată”, arată profesorul.

Jonathan Feng, profestor de fizică şi astronomie la Universitatea din California, Irvine, a decarat că urmăreşte activitatea echipei maghiare de ani buni şi consideră că este vorba despre o descoperire epocală.

Dacă rezultatele cercetării pot fi repetate ”e vorba de un premiu Nobel evident”, arată profesorul.

Specialiştii maghiari au publicat rezultate similare ale cercetării şi în 2016, în Physical Review Letters. În cel moment studiau descompunerea unui izotop diferit, beriliu 8. Şi atunci au identificat electroni care se separau de atom a unghiuri neobişnuite, 140 de grade.

„Am prezentat o particulă nouă pe care nu o mai văzuse nimeni până atunci. Existenţa ei nu putea fi explicată pe baza modelului standard al fizicii particulelor astfel că a fost supusă investigaţiilor, arată Krasznahorkay.

În ciuda reticenţelor, echipa maghiară vorbeşte despre cea de-a cincea forţă ca despre o ”forţă fotofobică” deoarece particulele par să ”se teamă de lumină”.

Până acum cercetătorii din toată lumea care au verificat rezultatele obţinute de maghiari nu au putut să identifice erori.

Maghiarii aveau nevoie să confirme rezultatele investigaţiei din 2016 şi noul proiect pare să fi făcut chiar acest lucru. Feng susţine că nu este decât o singură şansă dintr-un miliard ca noile rezultate să fie provocate de altceva decât particula X17 şi această nouă a cincea forţă.

Savanţii susţin că este nevoie ca un alt grup de cercetători să reuşească să obţină aceleaşi rezultate folosind un al treilea tip de atom în afara celui de beriliu şi heliu. Ar fi vorba de o cale de a obţine o confirmare valabilă pentru teoria câmpului unificat, formulată de Albert Einstein. „Nu avem de ce să ne oprim la a cincea forţă”, spune Feng, ”Ar putea fi şi o a şasea, a şaptea sau a opta forţă”,arată CNN.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here