(Preluare Inpolitics):
Președintele Klaus Iohannis a anunțat ieri că a decis să retragă decorațiile tuturor celor care au condamnări penale, inclusiv a fostului Adrian Năstase, acțiunea urmând să fie finalizată în scurt timp.
”Da și pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naționale, am demarat efectiv această acțiune și ea va fi finalizată în foarte scurt timp, și veți primi prin intermediul departamentului comunicare exact lista decretelor prin care retrag aceste ordine”, a declarat Klaus Iohannis, conform Mediafax.
Anunțul președintelui semnifică, evident, și retragerea post-mortem a ordinului ”Steaua României” în grad de Colan, cel mai înalt cu putință, acordat președintelui francez Jacques Chirac în 1998, condamnat definitiv de justiția franceză, ori premierului italian Silvio Berlusconi, ”Steaua României” în rang de Mare Cruce acordată în 2002, acesta fiind, de asemenea, condamnat definitiv de justiția italiană. (

Articolul IOHANNIS LE RETRAGE ”STEAUA ROMANIEI” LUI CHIRAC SI BERLUSCONI apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here